6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMugur Mihăescu: Ştiinţa, chior în ţara orbilor

Mugur Mihăescu: Ştiinţa, chior în ţara orbilor

„Garcea“ spune că echipa lui de suflet, Universitatea Craiova, a ajuns subiect de glume

Cunoscutul actor şi scenarist oltean nu a fost văzut pe „sticlă“ de mult timp, el având în prezent alte preocupări, inclusiv politice. Chiar dacă susţine că s-a îndepărtat de lumea fotbalului, urmăreşte meciurile Craiovei.
– Ce ne facem cu Ştiinţa? Locul 13 în campionat, emoţii cu licenţierea. Adică există un dublu risc de a retrograda. Cum comentaţi situaţia echipei-fanion a oltenilor?
– Eu m-am îndepărtat, în general vorbind, de lumea fotbalului tocmai pentru că fotbalul nu mai aduce rezultate. Afirmaţia este valabilă şi pentru Ştiinţa, echipa mea de suflet. Fotbalul de acum nu mai este de valoarea din urmă cu mulţi ani, din vremurile pe care eu le-am trăit pe… pielea mea, cum se spune.
– Nu numai în fotbal este un regres…
– Noi, ca români, ne-am îndepărtat de valoare. Şi asta mă enervează teribil.

„Eram mândru de Ştiinţa de pe vremuri“

– Aţi fost un mare fan al grupării alb-albastre din Bănie. Acum?
– Normal că am fost… Eram mândru de ceea ce arătau copiii ăia de atunci, din vremurile de poveste ale Ştiinţei. Acum aş vrea să fiu din nou mândru, dar …
– În ultima etapă, Universitatea Craiova n-a reuşit să învingă o echipă sătească, Victoria Brăneşti. Aţi văzut meciul?
– Da. Ştiinţa a avut foarte mult ghinion. Cum să spun! În prezent, încercăm să ne lăudăm cu un fotbal care nu este mai sus de genunchiul broaştei în Europa! Nu putem doar să zicem că avem valoare la noi în ogradă, ci trebuie să ne raportăm la ce este în Europa, în lume.
– Nu v-am văzut de mult timp pe la stadionul din Bănie, la meciurile Ştiinţei!
– N-am avut timp. O să vin însă şi în Craiova, inclusiv la stadion, la meciurile Ştiinţei. Vin cu drag acasă, mai ales că Bănia este oraşul care m-a format ca individ.
– Jucăm duminică, în deplasare, cu Timişoara, echipă care trage la titlu. Cum aţi prefaţa acest meci extrem de important pentru ambele formaţii?
– Nu ştiu ce să zic… Timişoara este… chior în ţara orbilor într-un fotbal cum este cel din România, care în Europa nu spune nimic.
– Dacă FC Timişoara, care este pe locul II în campionat, este „chior în ţara orbilor“, noi, Ştiinţa, unde suntem?!
– Noi suntem şi mai… chiori! În acest sistem din România am ajuns să facem haz de necazul Ştiinţei, cam atâta ne-a mai rămas.
– În loc să înfiinţaţi partidul alb-albastru, aţi trecut la cel verde!
– Este singura metodă prin care pot să mă lupt cu sistemul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII