17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovencele, învinse clar la Satu Mare

Craiovencele, învinse clar la Satu Mare

Baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova nu au putut pune probleme liderului neînvins al Diviziei A, CSM Satu Mare, care s-a impus miercuri seară, pe teren propriu, la o diferenţă de 33 de puncte, scor 88-53 (21-16, 24-8, 23-8, 20-21), într-un joc din etapa a 11-a a play-off-ului. „Am întâlnit un adversar mai mult decât motivat, care a prestat un joc agresiv, la limita regulamentului. Satu Mare a dominat jocul sub panou, unde s-a făcut diferenţa“, a spus antrenorul SCM-CSS, Liviu Manea. După acest eşec, al şaptelea din play-off, oltencele au coborât pe locul cinci în clasament, iar mâine au nevoie de victorie pe teren propriu (ora 18.30) în faţa formaţiei CST BC Alexandria pentru a mai putea spera la calificarea în Final-Four. Cea mai bună marcatoare a formaţiei din Bănie a fost Tena Matthews, cu 16 puncte, urmată de Adelina Ştefan (13), Eniko Tarţa (10), Anca Sipoş (10) şi Janina Simionca (4). Au mai jucat: Andreea Gligă şi Laura Lungu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS