17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţi îi cere explicaţii lui Mititelu

Piţi îi cere explicaţii lui Mititelu


Victor Piţurcă a depus o adresă la FC Universitatea, prin care cere explicaţii privind statutul actual al celor cărora li s-a suspendat contractul de muncă pe o perioadă nedeterminată.

GdS a intrat în posesia deciziei nr. 1 din 11 ianuarie (facsimilul alăturat), prin care SC Fotbal Club U Craiova, prin directorul general Adrian Mititelu, a hotărât suspendarea contractului individual de muncă al lui Victor Piţurcă din iniţiativa angajatorului, cât şi începerea cercetării disciplinare prealabile, conform hotărârii Consiliului de Administraţie. Victor Piţurcă a adăugat ieri pentru GdS: „Am spus şi la conferinţa de presă că această aşa-zisă decizie aberantă este şi ilegală. Conform prerogativelor mele de manager general din contractul încheiat între mine şi club, decizia trebuia să fie semnată şi de mine. Există o clauză contractuală în acest sens. Eu ca şi toţi ceilalţi care am fost «suspendaţi» suntem total nedumeriţi de această decizie. N-am făcut încă o contestaţie, ci am depus o adresă la club, prin care am solicitat să mi se explice clar ce atribuţii de serviciu avem în această perioadă nedeterminată de suspendare. Oricum, până la clarificarea situaţiei bizare, vom merge la serviciu, cum se spune. Suntem sub contract cu Universitatea, ca atare, staff-ul meu tehnic se va prezenta mâine-dimineaţă (astăzi – n.r.) la vizita medicală a echipei, iar apoi vom fi cu toţii, inclusiv eu, la reunirea echipei pentru pregătirile de iarnă. Nu ştiu însă acum (ieri, la prânz – n.r.) ora la care se va reuni echipa“.

Cîrţu: Gestul lui Mititelu e sinucigaş

Fostul jucător şi antrenor al Ştiinţei, Sorin Cîrţu, l-a criticat iarăşi pe finanţatorul Mititelu pentru ruperea relaţiilor dintre Piţi şi club. „Pe Piţurcă nu ştiu de ce l-a adus dacă ştia că nu are bani. Nu ştiu ce a gândit. Poate a crezut că Piţurcă îl va salva pe plan financiar. Că Piţurcă mai vine cu bani de acasă, îi mai face nişte relaţii. Gestul pe care l-a făcut ieri (miercuri, n.r.) este un gest sinucigaş. Ai să îi dai primă de instalare 1,8 milioane de euro, nu i-ai dat şi tu îl suspenzi! Este o fază de studiu într-o altă ramură a medicinei, nu a sportului!“, a spus „Sorrinacio“ la Sport Total FM. „Şi mie îmi lasă un gust amar de tot ce se întâmplă, nu am explicaţii prea multe la asemenea atitudini, dacă vrei să termini cu cineva, o poţi face într-un alt mod, nu cu atâtea apariţii la televizor, cu bodyguarzi. Mă deprimă când mă gândesc la Universitatea“, a declarat Cîrţu la Sport Total FM. „Sorinaccio“ a adăugat că, de fapt, Mititelu a fost întreţinut de Universitatea: „El nu are nici un fel de business. Cum poţi să spui atunci că poţi ţine o echipă? Echipa l-a întreţinut pe el, nu el echipa! Echipa a produs pentru el. El a intermediat afaceri, la fel şi la club. Prin combinaţii a mai făcut rost de bani“.

Mititelu vrea audit

Conducerea Universităţii a anunţat ieri intenţia de efectuare a unui audit, în cadrul societăţii, cu o firmă specializată. Conform comunicatului de pe site-ul clubului, tema auditului va fi „efectuarea foarte detaliată a situaţiei financiare a clubului Universitatea Craiova începând cu 1 iunie 2005, data preluării de către actualul acţionar“. În cadrul acestui audit, oficialii clubului vor solicita să se detalieze „cu exactitate sumele de bani provenite de la domnul Victor Piţurcă“. Întrebat despre aceasta, Piţi a afirmat ieri: „Este foarte bine că se face un asemenea audit. Chiar sunt curios să aflăm ce sume a investit Mititelu în această echipă în aceşti ani. Eu am făcut un calcul sumar şi am ajuns la concluzia că a investit doar vreo opt milioane de dolari. Repet, este un calcul aproximativ. O fi mai mult, vom vedea. Mai sunt şi datoriile către stat, de vreo patru milioane de euro, adică suma reală nu o cunosc cu exactitate. Nu vreau să fiu ironic şi răutăcios, dar aş avertiza firma care se va încumeta să facă acest audit să-şi ceară banii înainte! Că altfel riscă să nu-i vadă în această viaţă!“. Piţurcă a adăugat că regretă bălăcăreala din emisiunile la care a participat miercuri şi că nu va mai accepta să dialogheze cu Mititelu în direct la emisiuni TV. „Mititelu spune lucruri neadevărate, jigneşte şi astfel mă provoacă. Nu mai accept aşa ceva“, a spus Piţi.

Balaci: Mititelu a greşit, acum să plătească

Fost antrenor şi manager al Universităţii, Ilie Balaci a comentat din nou situaţia de la Craiova. „Nu poţi să îi impuţi lui Piţurcă decât doar câteva rezultate, jocul dădea speranţe că se poate face performanţă“, a spus Ilie Balaci la GSP TV. El a completat: „Se sperie de realitate acum Mititelu. A greşit, iar acum trebuie să plătească. Trebuie să dai socoteală celui care vine cu banii. A greşit că a luat bani de la Piţurcă. Nu îl cred pe Mititelu când spune că Piţurcă a vrut retrogradarea Craiovei“. „Mititelu trebuie să uite de suspendarea aia, care nu e legală, iar Piţurcă să treacă peste tot ce a fost şi să continue“, a mai adăugat Balaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

48 COMENTARII