9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSchimbări la echipele SCM

Schimbări la echipele SCM

În pauza competiţională loturile Sport Club Municipal Craiova vor suferi modificări, urmând a se renunţa la sportivii care nu au dat randament.

Chiar dacă sportivii de la SCM-U Craiova sunt în minivacanţă, excepţie făcând handbalistele, care se vor pregăti chiar şi în ultima zi din an, conducătorii clubului şi antrenorii au treabă, deoarece este perioada de transferuri şi loturile vor suferi modificări.
Oficialii clubului municipalităţii au anunţat deja numele unor sportivi care vor părăsi Bănia şi au apărut şi câteva nume noi.
La echipa masculină de volei, care a încheiat turul de campionat pe locul zece, a fost pus pe liber Dimitri Viazovski, preşedintele clubului, Nicu Stoian, motivând că sportivul originar din Republica Moldova nu s-a acomodat la SCM-U, fiind accidentat şi indisponibil o perioadă mai lungă.
În locul lui Viazovski, pe postul de secund va fi adus Sorin Schiesz, de la Torpi Târgu Mureş. Schiezs îl va regăsi la Craiova pe fostul său coleg de la Târgu Mureş, sârbul Milos Gavrilovic.
La volei feminin, echipa care a avut o prestaţie dezamăgitoare în prima parte a sezonului, terminând turul Diviziei A1 pe locul opt, s-a renunţat la surorile Raluca Constantinescu şi Andreea Neculcea, dar şi la jucătoarea columbiană Cindy Ramirez. Acesteia din urmă i s-a propus diminuarea contractului dacă vrea să joace în continuare în Bănie, dar deocamdată nu a dat un răspuns. Indiferent de decizia lui Ramirez, la SCM-U va veni o jucătoare din Barbados, Cheryl Mathews, care evoluează pe postul de secund şi ultima dată a jucat la o formaţie din prima divizie din Spania.
În ceea ce priveşte echipa de baschet feminin SCM-CSS Craiova, singura sportivă care a plecat este americana Lydia Whithead, din motive personale, iar antrenorul Liviu Manea are în vizor două jucătoare, o româncă şi o sportivă din străinătate. Echipa feminină de baschet a avut cel mai bun parcurs din club, reuşind să acceadă în play-off-ul Diviziei A.
Referitor la echipa masculină de baschet, cea care se bucură de cei mai mulţi spectatori la meciurile de pe teren propriu, situaţia este incertă. Jucătorii Nikola Stojakovic, Ronell Wooten şi Ionel Dodoc, din diferite motive, au şanse egale să rămână sau să plece. Oficialii olteni poartă zilele acestea discuţii cu impresari pentru a transfera unu sau doi baschetbalişti.

Handbalistele nu au pauză

La echipa de handbal feminin, pregătită de Nicolae Drăgănoiu şi Victorina Bora, nu există nici o noutate. Deoarece debutează primele în competiţie, pe 9 ianuarie având programată etapă în Liga Naţională, handbalistele de la SCM s-au antrenat zilnic, făcând pauză doar de Crăciun. Liber vor mai avea în prima şi a doua zi din noul an, apoi vor reveni la antrenamente în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“. Craiovenii ar dori-o pe Ana Ion (18 ani), de la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, dar trebuie să vadă dacă din punct de vedere financiar îşi permit să o transfere sub formă de împrumut, până în vară. După nouă etape disputate, handbalistele craiovene ocupă penultimul loc în Liga Naţională. Restul echipelor de la SCM-U vor reveni la antrenament pe 3 ianuarie.

Stoian vrea toate cele cinci echipe în prima ligă

Nicu Stoian, preşedintele SCM Craiova, a vorbit despre parcursul celor cinci echipe în prima parte a campionatului: „Trăgând linie, putem spune că suntem destul de mulţumiţi. La baschet feminin suntem în grafic, la volei masculin au fost multe meciuri bune, nici la baschet masculin nu stăm aşa rău. În schimb, sunt nemulţumit de echipa de volei feminin. Şi la handbal feminin ne aşteptam la mai mult, iar în partea a doua a campionatului va fi destul de dificil şi trebuie să avem grijă. Este un campionat strâns, în care Craiova, Reşiţa, Buzău, Deva şi Braşov luptă pentru evitarea retrogradării. În ceea ce priveşte participarea fetelor de la volei şi baschet în cupele europene consider că a fost utilă, deoarece au câştigat experienţă internaţională. Mai ales pentru jucătoarele tinere este un lucru important să evolueze la un nivel înalt, chiar dacă a fost vorba de doar câteva meciuri. Pentru 2011 îmi doresc să nu avem vreo sincopă şi să nu pierdem vreuna din cele cinci echipe din prima ligă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII