11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLucian Bute şi Steluţa Duţă, la superlativ

Lucian Bute şi Steluţa Duţă, la superlativ

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, şi „amatoarea“ Steluţa Duţă au fost cei mai buni boxeri români în 2010, conform clasamentelor alcătuite de Federaţia Română de Box. Conform Agerpres, „Mister KO“ a fost urmat în ierarhia profesioniştilor de Giulian Ilie, care a câştigat în noiembrie titlul de campion IBF internaţional la categoria grea-uşoară (cruiserweight), şi de Adrian Diaconu, fost campion mondial la categoria semigrea, locurile patru, cinci şi şase fiind ocupate, în ordine, de Ionuţ Ion (Jo Jo Dan), Viorel Simion şi Bogdan Dinu.
La amatori, Steluţa Duţă, vicecampioană mondială în 2010, a fost urmată în clasament de Alexandru Marin, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de tineret de la Baku (Azerbaidjan) şi clasat pe locul cinci la Jocurile Olimpice ale tineretului de la Singapore. Podiumul a fost completat de Răzvan Andreiana, sfertfinalist la Europene şi câştigător la turneul internaţional Felix Stamm din Polonia.
Adrian Lăcătuş, tehnicianul care se ocupă de lotul naţional feminin de box, a fost desemnat antrenorul anului.
Federaţia Română de Box a acordat titlul de „maestru emerit al sportului“ pugilistelor Steluţa Duţă şi Camelia Negrea (retrasă din activitate).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS