18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFrăţică, mulţumit

Frăţică, mulţumit

Victoria frumoasă obţinută sâmbătă de elevii lui „Jerry“ Gane în faţa argeşenilor de la CS Mioveni l-a „uns“ pe „suflet“ pe Gheorghe Frăţică, preşedintele clubului Gaz Metan CFR afirmând că, dacă nu ar fi existat sincopele din prima parte a turului, acum gruparea craioveană s-ar fi luptat pentru promovare. „A fost un meci destul de greu cu Mioveniul, chiar dacă scorul lasă altă impresie. Terenul a fost foarte greu, a plouat torenţial înainte de joc, dar echipa noastră a făcut un meci mare. M-a încântat determinarea de care au dat dovadă, au fost bine montaţi pentru acest meci. Cum să nu fiu mulţumit? Jocul îmi dă mare încredere pentru viitor, am demonstrat că suntem o echipă bună şi luptăm să ne atingem obiectivul. Dacă nu aveam sincopele acelea din prima parte a turului, acum eram la promovare“, a spus Frăţică. „Urmează un meci interesant şi dificil la Oradea… Dacă jucăm cum am făcut-o cu CS Mioveni, nu avem cum să pierdem cu FC Bihor. Revine în defensivă şi Cruşoveanu, îi expiră suspendarea, deci am toată încrederea că vom obţine un rezultat bun“, a completat conducătorul craiovean.
Gheorghe Frăţică a comentat şi pe marginea incidentului nefericit de la partida Juventus Bucureşti – Săgeata Năvodari 0-2, când arbitrul craiovean Eduard Constantinescu a fost agresat de un spectator care a intrat pe teren spre finalul meciului, considerând că este grav dacă s-a ajuns aici. „E dureros că s-a întâmplat aşa ceva în Colentina. Sunt situaţii foarte grele în momentul în care suntem furaţi de arbitri. E păcat de munca băncii tehnice, a jucătorilor. Şi noi am avut meciuri în care am fost dezavantajaţi şi voiam să scoatem echipa de pe teren, dar nu trebuie să ajungem să facem gesturi pe care apoi să le regretăm. Eu sunt prieten cu oficialii din Colentina şi îmi pare rău pentru ei, pentru că sunt convins că vor avea de tras de pe urma acelui individ“, a spus Frăţică.

Tunaru ameninţă jucătorii

Dacă la Craiova lucrurile sunt bune, iar echipa se pregăteşte pentru deplasarea de la Oradea, sâmbătă fiind programat alt meci dificil, cu FC Bihor, la Mioveni, situaţia este opusă. Directorul general al clubului argeşean, Răzvan Tunaru, nu a reuşit încă să „digere“ cele trei goluri încasate la „Depou“, anunţând că în pauza competiţională vor avea loc schimbări în lotul lui Ionuţ Popa. „Nu vreau să cred că asta este valoarea unor jucători din echipa noastră. Într-un fel au jucat cu Petrolul şi în altul acum, la Craiova. Asta ne face ca după tur să ne despărţim de câţiva jucători şi să aducem alţii. Este adevărat că ne-au lipsit Ayza şi Baicu, dar asta nu scuză eşecul cu Gaz Metan CFR Craiova. Echipa gazdă era în mare foame de puncte, şi-a dorit foarte mult victoria şi a meritat cele trei puncte câştigate“, a declarat Răzvan Tunaru pentru liga2.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII