14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCe rău v-a făcut Piţurcă?

Ce rău v-a făcut Piţurcă?

Sunt cunoscute deciziile comisiei de disciplină din cadrul LPF în cazul dialogului dintre Marian Iancu, cel care l-a provocat pe Victor Piţurcă, şi Piţi: managerul-antrenor al Universităţii a fost sancţionat cu suspendarea patru etape şi o penalitate de 7.950 de lei. Cei care au decis o asemenea sancţiune exagerată faţă de un om care a fost, repet, provocat, sunt: Ion Neagu (preşedinte), Florin Gîtejan (vicepreşedinte), Mircea Medişeanu, Ion Sburles, Constantin Coblişan – membri. Săptămâna viitoare se va judeca recursul.
„Piţurcă este oarecum dezorientat atunci când are un adversar pe care nu-l poate identifica. Dar nu-i nimic. Ştiinţa poate să treacă şi peste asta şi o să revină mult mai puternică decât aţi văzut-o până acum…“, comentează un suporter pe un site de sport. Un altul („ipsilante“) a adăugat: „Iancu a fost suspendat două luni (!), adică tot patru etape, (ca şi Piţi), dar el nu e antrenor! Nu stă pe bancă! Deci, provocatorul Marian Iancu e suspendat la fel ca şi atacatul (victimă şi jignit), Piţurcă!? Comisiile astea sunt, cel puţin, ciudate! Desigur, dacă nu e totul programat de „sus“! Faptele: cineva de la GSP te solicită (cazul lui Piţi) pentru un dialog în direct! Imediat, eşti pus (fără să ştii!!!) în direct, pe telefon, cu Marian Iancu (!?), care te întreabă, foarte „normal!?“: eşti homosexual? Şi insistă impertinent, repetând întrebarea: eşti homosexual? Pentru comisiile „ciudate“, ale Ligii, o întrebare perfect normală (!?), mai ales că se discută despre fotbal, la un post exclusiv de sport! Urmează două minute de tăcere, care dovedesc surpriza şi şocul celui întrebat! După care, reacţia explozivă, tranşantă, colerică, tipică lui Piţi, care a „detonat“ bomba verbală necontrolată, inacceptabilă, dar perfect omenească, în atare situaţie! Ce urmează? Pretinsele imaculate comisii ale LPF sancţionează în mod nesimţit şi nedrept, cu aceeaşi unitate de măsură, şi „atacatorul“, şi „victima!“.
Opinia mea este că Piţurcă sau/şi Ştiinţa deranjează granzii… Din Bucureşti, de prin alte părţi mai bogate decât Craiova. La Universitatea era linişte până mai ieri. Ştiinţa lui Piţi se află pe un drum bun, iar oltenii speră că, în sfârşit, după mulţi ani, vremurile glorioase vor reveni… Adversari necunoscuţi, dar bănuiţi, au început să „lucreze“, cum se spune. Ba că Piţi ar fi pe o listă a Stelei, ba că joi, după aflarea deciziei comisiei de disciplină a LPF, ar fi vrut să părăsească Bănia ş.a.m.d.
Ce ar mai fi de spus? Închei cu altă opinie a unui suporter de pe un site, la care subscriu: „Respect Piţi! Susţinere totală şi necondiţionată! Forza, Ştiinţa!!!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII