10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCanotoarele române, aproape de medalie la Karapiro

Canotoarele române, aproape de medalie la Karapiro

Echipajul feminin de 8+1 al României s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale de canotaj academic, care au loc la Karapiro, în Noua Zeelandă, după ce a ocupat locul doi în seria a doua, informează Agerpres. Echipa noastră, formată din Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, Maria Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic şi Teodora Stoica, campioană mondială anul trecut la Poznan, a fost cronometrată cu timpul de 6 min. 4 s 05/100. Echipajul României a fost devansat de Canada (6 min. 1 s 72/100), iar Noua Zeelandă s-a clasat pe trei în această serie preliminară, cu timpul de 6 min. 11 s 81/100, urmând să intre în recalificări. Finala feminină de la 8+1 este programată duminică.
Astăzi, vor evolua în recalificări şi echipajele româneşti de dublu rame (W2-), campioanele mondiale en-titre Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu, şi de patru vâsle (W4x) – Cristina Grigoraş, Irina Dorneanu, Andreea Boghian, Cristina Ilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS