10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMessi le-a dat emoţii fanilor

Messi le-a dat emoţii fanilor

Atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, a suferit o accidentare la glezna dreaptă la finalul meciului cu Atletico Madrid, din etapa a treia a Primerei Division, şi a fost scos pe targă de pe teren, acoperindu-şi faţa cu mâinile de durere.
Messi, autor al primului gol al echipei catalane, a fost faultat dur de fundaşul ceh Tomas Ujfalusi. Ujfalusi, deja avertizat cu „galben“, a primit cartonaşul roşu pentru această intervenţie. Messi, care a avut un început excelent de sezon, părea să sufere foarte tare din cauza gleznei, dar examenele medicale la care a fost supus ulterior au arătat că starul nu a suferit o fractură, aşa cum s-a crezut iniţial. Astfel, Messi, care a fost înlocuit cu Bojan Krkic, ar putea reveni pe teren în 15 zile. FC Barcelona s-a impus, scor 2-1, în meciul cu Atletico.
Pe arena „Ramon Calderon“, Messi a deschis scorul în minutul 13, Raul Garcia a egalat în minutul 25, iar Pique a adus toate cele trei puncte în vistieria echipei catalane prin reuşita sa din minutul 33.
Într-o altă partidă, Hercules Alicante, formaţie la care este legitimat şi fundaşul român Cristi Pulhac, a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, partida disputată cu Valencia. Au marcat Mata (‘2) şi Hernandez (‘23) pentru oaspeţi, respectiv Trezeguet (‘42) pentru Hercules. La gazde, Pulhac nu a jucat, fiind accidentat. Din cauza problemelor medicale, el nu a apucat încă să debuteze în Primera Division.
Celelalte rezultate ale etapei a 3-a a campionatului Spaniei: Espanyol – Almeria 1-0, Mallorca – Osasuna 2-0, Sporting Gijon – Athletic Bilbao 2-2, Real Sociedad – Real Madrid 1-2, Levante – Villarreal 1-2, Santander – Real Zaragoza 2-0, Malaga – Sevilla 1-2. Partida Deportivo La Coruna – Getafe s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS