14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii mai transferă un fundaş

Găzarii mai transferă un fundaş

Clubul Gaz Metan CFR Craiova va mai aduce un jucător în această vară. „Cel târziu la începutul săptămânii viitoare vom mai legitima un fundaş. Este din zonă, dar nu este de la Universitatea Craiova. Este un jucător de perspectivă, iar la timpul potrivit vom da mai multe detalii“, au anunţat ieri oficialii de la „Depou“. Aceştia au negat, în schimb, că Ovidiu Costeşin, care se află în preaviz la Steaua, ar urma să fie cooptat în staff-ul găzarilor.
Marţi după-amiază, de la ora 17.30, Gaz Metan CFR Craiova va susţine, în deplasare, primul joc oficial de după vacanţa de vară în compania echipei FC Podari. Meciul se dispută în cadrul fazei a IV-a a Cupei României. În sezonul trecut al Cupei României, Gaz Metan CFR Craiova a fost eliminată de CFR Cluj, câştigătoarea trofeului, în optimile întrecerii, fiind singura echipă din Liga secundă care a atins această fază a competiţiei.
Trupa lui Jerry Gane a făcut o repetiţie pentru meciul de Cupă aseară, pe stadionul Extensiv, în compania echipei Progresul Corabia (Liga a III-a), meci care iniţial era programat sâmbătă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU