Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Ţicleanu: Haideţi să continuăm!

Sport - Ion JIANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Antrenorul principal al gazdelor, Aurică Ţicleanu, a fost extrem de afectat de acest semieşec al alb-albaştrilor. „Sunt asemenea momente în fotbal în care degeaba te întrebi dacă acest joc este corect. Am fost şi la biserică, dar degeaba. Am făcut un meci bun, am controlat jocul în mare parte, dar am avut câteva ezitări şi le-am dat şanse timişorenilor, cum a fost la acea fază, când am încercat să respingem mingea şi am trimis în bara propriei porţi. În general, am presat, am avut posesia, ceea ce nu s-a întâmplat în meciurile anterioare. Am reuşit să punem probleme mari unei echipe mult mai omogene ca noi. Am deschis scorul şi, din păcate, în ultimul minut ne-a fost răpită victoria. Este al treilea meci când am fi meritat să câştigăm, dar nu am făcut-o. Din păcate, avem doar două puncte acum şi asta ne doare. Aş vrea însă să mulţumesc tuturor suporterilor care ne-au îmbărbătat în aceste zile, chiar şi la plimbările prin parc, şi celor care azi au fost pe stadion şi au demonstrat că avem cel mai bun public din ţară. Păcat pentru ei, deoarece ar fi meritat să se bucure de o victorie! Astfel de înfrângeri sunt dureroase pentru toată lumea, pentru public, dar şi pentru jucători, pentru că, să nu se uite, avem cea mai tânără echipă din prima ligă. Am un mesaj pentru toată lumea: Haideţi să continuăm, pentru că se poate! Împreună vom reuşi, deoarece se vede o creştere în joc. Fac un apel către toată lumea să susţinem această echipă şi să facem norocul să se întoarcă şi spre noi“, a afirmat „Chiose“ pe site-ul clubului.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.80/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.8 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de daniel popescu:
    ticleanule am incredere ca la meciul cu astra ploiesti o sa ii batem cu 2 la 0,prin golurile lui iliev si mihai costea
    2010-08-17, 00:12:58 (82.137.36.*)
  2. de leul:
    Am si eu un simplu mesaj pt Ticleanu, gandind-ma iluzoriu ca domnia sa l-ar citi: Domnule Ticleanu , va respect ca va tineti scaunul,insa nu se cade sa vb in stanga si dreapta , ba ca nu sunt platiti jucatorii, ba sa aruncati vina pe Woobay sau Gangioveanu,, ba sa actionati la porunca finantatorului cu privire la cei doi , ba sa lansati expresii de linguseala gen:``Haideţi să continuăm!`` Uitat i-va ca jucati Bumba-Bumba si cautati in memorie.........oare asa e jocul Craiovei de cateva decenii incoace? E inadmisibil sa incepi jocul cu 7(sapte) jucatori cu profil defensiv!! Nu va agatati de mila nimanui............. .pt ca din pacate va umpleti de penibilitate si eu unul nu vreau sa imi schimb impresia de celebrul jucator Aurica Ticleanu!!!!
    2010-08-17, 00:26:13 (86.124.212.*)
  3. de sowhat:
    "Astfel de infringeri .." Parca a fost egal
    2010-08-17, 00:45:10 (216.239.226.*)
  4. de Parpanghel:
    Eu zic doar atat: toata lauda pentru cei care au fost pe stadion!
    2010-08-17, 00:45:32 (99.245.59.*)
  5. de mario:
    EU SI CRED CA MULTI ALTII ZIC SA CONTINUAM FARA TINE TICLENE.ADICA IA MATALUTA PE GEOLGAU SI INTORCETI-VA IN FEROE SAU KUWEIT CA AICI NU ESTE DE TINE CI PATE PE LA TV SAU LA ZIARE CA DE ANTRENORAT NU AI FOST CAPABIL SI NU VEI FI NICIODATA
    2010-08-17, 00:59:19 (151.81.1.*)
  6. de Toni:
    Lasati-l pe Ticleanu in pace! Un egal cu una din cele mai bune echipe din campionat nu este un rezultat slab... mai ales ca ne-au egalat in prelungiri. Echipa este bine asezata in teren, ne mai trebuie 2-3 jucatori de valoare, dintre care cel piutin un atacant si am obtine rezultate foarte bune. Antrenorul si-a facut datoria, lasati-l in pace!
    2010-08-17, 01:24:33 (80.14.246.*)
  7. de Nu ai cu ce Chioase!:
    Booveanul te va alunga dupa meiul de la Ploiesti, sau cel tarziu cel cu Sportul, fiindca nu ai cu ce sa obtii victorii! Nu ai echipa, nu ai patron, iar tu joci prea defensiv!
    2010-08-17, 03:51:01 (96.23.182.*)
  8. de dan:
    domnule Mititelu chiar nu vezi ca nu avem antrenor ca nu avem banca de rezerve care atunci cind intra sa isi faca datoria,chiar nu vezi ca in formula asta nu vom inscrie 20 de goluri tot campionatul nu vezi ca nu jucam nimic decit ne aparam si dam goluri norocoase?acum e momentul sa faci ceva adica adul pe piturca si lasal si pe ticleanu in club ca presedinte si asa vei avea meci de meci stadionul plin piti va creste cota jucatorilor si ai vei vinde pe bani buni si in primul rind vei termina pe primele locuri si atunci vei merita respectul tuturor.Mam saturat sa sufar pentru o echipa ce decind a plecat Napoli nu mai arata nimic si ne batem la retrogradare.Fratilo r nu mai suferiti din cauza echipei ca nu ne putem bate cu vasluiul care cind va exploda va zburda prin campionat ca are cu ce si antrenor super valoros,cu dinamo care il are pe andone si 5,6 atacanti de super clasa,cu steaua care a luat tot ce e mai bun in tara,cu rapid care are cel mai echilibrat lot asa ca noi cu stoianov si lopez care e prea moale si am pierdut dupa mine cel mai bun coordonator de joc din tara pe Stoica si nu cred ca a fost vina lui si cu ticleanu antrenor care il respect ca jucator vom trai in mediocritate si ne batem la retrogradare.Asa ca mititelule arata si tu odata ca vrei performanta si fa o singura mutare si ai sa vezi cum toate televiziunile vor vorbi numai de craiova,adul pe Piti si restul stie el ce are de facut.
    2010-08-17, 07:30:50 (92.83.5.*)
  9. de Mai bine B:
    Cu cred ca decat sa fim tot timpul in coada clasamentului in divizia a, mai bine fruntasi in B sau in C
    2010-08-17, 08:23:38 (79.117.156.*)
  10. de ,.,.,.:
    sa mai insiste cu biserica....
    2010-08-17, 08:33:12 (86.124.221.*)
  11. de geo.:
    Bai fratilor, voi chiar nu vedeti ca noi NU avem atacant..?Dina,Coste a,Piturca,Stoianof astia sunt atacanti? 2 goluri in patru meciuri si astea cu noroc,suntem de ras.Ati vazut voi suturi la poarta din orice pozitie...? Noi abia ajungem la poarta, nici macar ocazii nu ne mai cream.Atunci cine o baga in plasa? Poate asteptam autogoluri de la echipele cu care jucam. Suntem un pic de ras... si plins...
    2010-08-17, 09:05:39 (82.137.36.*)
  12. de Aristotel Tg. Jiu:
    Nu sunt de acor cu cei care vor schimbarea antrenorului !! Si daca punem altul, ce se intampla ? Se fac jucatorii mai buni, mai tehnici, mai rezistenti ? Evident ca nu ! Schimbarea prea deasa a antrenorului, bulverseaza echipa, jucatorii trebuie sa se adapteze le alt stil de joc, cand ei saracii, asta stiu, asa se exprima ! Astia sunt, cu astia defilam ! Ar trebui poate un psiholog la echipa! Sa le explice ca si echipa adversa e formata tot din oameni, nu sunt zei, ca ei, ai nostri, trebuie sa invinga , ca arbitrul este mai intotdeauna rau intentionat in ceea ce ne priveste, si chestii de astea... Iar chestia cu .. dusul la biserica, e o copilarie ! " Eu m-am rugat sa ne fie bine".!..Mai ,oameni buni, poate in momentul ala, Dumnezeu era ocupat in alta parte! Daca asteptam ca Dumnezeu sa bage mingea in poarta adversa... atunci e de rau ! ... Tineti minte,la un meci al Stelei cu Real Madrid pe Ghencea, cand Becali a adus trei popi sa faca slujba la stadion ? Becali credea sa s-a pus bine cu Dumnezeu si madrilenii abia-abia le-au dat patru goluri stelistilor ! Asa ca, domnule antrenor Ticleanu; nu astepta mila lui Dumnezeu !...
    2010-08-17, 09:10:51 (92.83.118.*)
  13. de cr:
    Poti sa te duci la cea mai tare manastire si sa dai 1000 de acatiste, ca daca joci tot cu Roman, Stoianof, Dina si Piturca, nu ai sa dai goluri decat datorita rugaciunilor si acatistelor, sau mai bine zis din noroc.
    2010-08-17, 09:37:18 (89.120.248.*)
  14. de cineva:
    A aflat cineva de ce l-am lasat pe napoli sa plece de la echipa ? Parca zicea Mititelu ca o sa ne explice si eu nu am fost atent cand a explicat. Echipa de acum e ZERO, noi nu am jucat nimic de cand a inceput campionatul. Nu mai ziceti ca am jucat bine cu CFR si Steaua, am fost departe de fotbal (ce au jucat ei pe teren joaca copii din clasele 1-4 in curtea scolii).
    2010-08-17, 09:37:22 (79.117.150.*)
  15. de eugen76:
    Sa mori de inima ranita" nu e doar titlul unui cantec..ci un posibil scenariu, cat se poate de real!Pentru ca pun prea mult suflet pt echipa asta de idioti..risc sa fac infarct.Cine sunt ratatii astia fratilor?Nu stiu sa centreze, nu stiu sa dribleze, nu stie sa faca o preluare, nu stie sa suteze !Sunt varza!!Nu mai am placere sa uit la echipa asta, nu ma mai uit la fotbal, mi-au furat placerea, m-au facut sa-mi fie scarba..hai pa!.
    2010-08-17, 09:41:45 (89.123.17.*)
  16. de Marius din goicea:
    Donmul Mititelu ar trebui sa aduca cel putin doi jucatori cat mai repede un atacant si un mijlocasi cat de cat cu valoare ca sa poata optine ceva in acest sezon altfel nu cred ca vom face nici baremu .Domnul Ticleanu ar face bine sa joace mai ofensiv ca sa batem si noi pe cineva ca ,altfel ne va bate toate echipele cu jocul acesta de a sta cu curu in poarta si a astepta ca poate vor gresi echipele adverse sa putem sa dam si noi un gol norocos.HAI STIINTA MAI BATETI SI VOI PE CINEVA CA AM UITAT SA NE MAI BUCURAM DUPA O VICTORIE .
    2010-08-17, 09:47:49 (92.83.5.*)
  17. de eugen76:
    @Aristotel Tg. Jiu la.ba.r de dreapta!...Daca ar fi sa fac o crima tu esti singurul om pe care l-as omora cu mana mea..Bai frate,.cat de idiot tre sa fii mai apari aici in apararea unor rapandule de jucatori de liga 3-a?Te uiti in oglinda, te gandesti la toate esecurile pe care le-ai avut in viata si incepi sa-ti descarci frustrarile pe aici..Iti recomand sa iti pui cateva intrebari, iar daca raspunsurile sunt afirmative la cel putin trei dintre ele, inseamna ca te confrunti cu aceasta problema;Ai insomnii frecvente!Ai deseori momente de neliniste si panica!Ai sentimentul ca situatia iti scapa de sub control!Cere de urgenta ajutor familiei pentru a ajunge la psiholog!:)
    2010-08-17, 09:54:45 (89.123.17.*)
  18. de Aristotel Tg Jiu:
    Numai cîrcotaşi , ar trebui să-i pupaţi piciorele lu Mititelu , dacă nu era el acum vă duceaţi la Caracal sau Slatine , derbedei nu suporteri.
    2010-08-17, 09:56:59 (89.43.47.*)
  19. de ANCA:
    daca ati gandi putin cred ca mi-ati da dreptate.... nu antrenorul este devina pt neindemanarea celor care sunt pe teren, dar ce vreti fratilor sa faca Ticleanu sau oricare dintre cei care vor fi antrenori sa intre ei pe teren sa le bage mingea cu mana in poarta.....pai ce sa faca saraci daca ei in loc sa joace pe teren , joaca pe la discoteci pana dimineata, dandu-se mari si tari ca au valoare........cel mai bine ar fi sa nu -i mai plateasca o vreme si sa vezi ce ar juca de ar manca pamantul,,,,,nu este admis asa ceva.........sa puna mana pe treaba si sa ambitioneze ca nu sunt buni de nimic...sa se lase de fotbal ca piturca si multi alti nu au valoare si nici nu o sa aiba pt ca nu este nascut in ei sa fie forbalisti...daca a fost tatal lui credeti ca o sa fi e si fiul...
    2010-08-17, 10:16:49 (109.166.132.*)
  20. de suporter:
    Nea Aurica, pe linga hai sa hai, pune putorile la treaba.... Nu e ghinion, e golanie, nesimtire si indolenta la breleanti si deamanti... Astia nu vor decit sa stea ochi beliti gura cascata la manele si sa le dea alde' Miti bani iar ei sa o faca pa jmacheri prin circiumile de manele din Craiova...
    2010-08-17, 10:42:03 (193.226.132.*)
  21. de nick:
    LEGEA COJOCARU privind despăgubirea cetăţenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român (Proiect) A rt. 1. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va efectua o emisiune de obligaţiuni prin care se va angaja să restituie cetăţenilor României capitalul trecut în patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990. Art. 2. – Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000 (una mie) euro. Art. 3. – Fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească un număr de 20 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală de 1.000 euro, respectiv un total de 20.000 euro. Art. 4. – Termenul limită de răscumpărare a obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi este de 10 de ani de la data emiterii lor. Art. 5. – Obligaţiunile emise în baza prezentei legi nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare Art. 6. – Dobânda la obligaţiunile ce fac obiectul prezentei legi este de 0,5 la sută pe an şi se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sunt emise obligaţiunile, urmând să fi plătită odată cu răscumpărarea obligaţiunilor. Ar t. 7. – Răscumpărarea obligaţiunilor şi plata dobânzilor aferente se vor face din Fondul Naţional pentru Despăgubiri şi Investiţii care va avea ca surse: sumele încasate de statul român din vânzarea acţiunilor şi activelor aflate în proprietatea sa; dividendele şi profiturile încasate de statul român pentru capitalurile aflate în proprietatea sa; impozitul progresiv pe avere; impozitul pe averile dobândite în mod illicit; alte surse stabilite prin lege. Art. 8. – Impozitul progresiv pe avere şi impozitul pe averile dobândite în mod ilicit vor face obiectul unor legi speciale. Art. 9. – Obligaţiunile emise în baza prezentei legi vor fi răscumpărate începând cu anul următor emiterii lor, prin licitaţii publice, sumele băneşti corespunzătoare fiind utilizate pentru finanţarea de proiecte de investiţii propuse de persoanele fizice autorizate şi de societăţile comerciale care îi vor avea ca acţionari, sau asociaţi, pe deţinătorii de obligaţiuni, printr-o metodologie similară cu cele utilizate pentru finanţările nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.
    2010-08-17, 10:52:40 (86.126.166.*)
  22. de eugen76:
    Anca,am invatat ca iubirea si prietenia daca sunt adevarate nu cunosc granite sau departari...frumos comentariul tau..N-am privit niciodata lucrurile asa si mi se pare de-a dreptul fascinant modul tau de gandire vreau sa te cunosc...poate mai discutam impreuna despre echipa asta care ne omoara inima..daca vrei baga id-ul meu eugen76_alb_albastru
    2010-08-17, 10:58:17 (89.123.17.*)
  23. de cineva:
    pentru ANCA: Nu poate sa nu plateasca jucatorii, ca depun cerere si devin liberi de contract (asta asteapta si ei, ca sa poata pleca de la echipa), dar ii poate baga in cantonament cu 2-3 zile inainte de meci.
    2010-08-17, 11:15:29 (79.117.145.*)
  24. de c.g.:
    IN BISERICA ,TREBUIE MERS SI NU TREBUIE SA NE PARA RAU CA AM MERS ...DEGEABA ! UNIVERSITATEA CRAIOVA TREBUIE SA CONTINUIE ,SI VOR APARE SI REZULTATELE ,PERSEVERENTA , ACTUALUL ANTRENOR TREBUIE ASCULTAT SI URMAT DE JUCATORI ESTE UN MESERIAS A.TICLEANU !
    2010-08-17, 11:15:46 (93.122.181.*)
  25. de Greseala prostului:
    Repetarea la nesfarsit a unei greseli inseamna ceva. Sa primesti gol in ultimul minut ori in prelungiri, sa uiti ca arbitrul joaca totdeauna pt. adversar etc. Dar hatideti sa continuam. Ce putem face ? Daca nici in oameni ca Ticleanu nu mai avem incredere, atunci in cine ?
    2010-08-17, 11:24:10 (89.120.253.*)
  26. de ge:
    Imbecili si penibili sunteti cei va dati suporteri ai Universitatii , dar nu sunteti de acord cu nimic Ce mama dracului vroiati sa faca Craiova jucand cu CFR , STEAUA si TIMISOARA . Craiova a jucat bn in toate aceste meciuri , scorul nu a fost intocmai pe placul nostru , dar jocul a fost bun . Singura sincopa s-a numit Branesti ??? Eu zic ca suporter adevarat , de aproape 40 de ani , jucatorii , antrenorul trebuie sustinuti . HAI CRAIOVA ! VA VENI SI ZIUA NOASTRA !
    2010-08-17, 12:36:46 (92.83.12.*)
  27. de lion king:
    Despre situatia Craiovei: http://blogsport.gsp .ro/fornade/2010/08/ 16/pervazul-albastru /
    2010-08-17, 13:05:12 (89.136.48.*)
  28. de Vinetou:
    Ce sa faca Ticleanu? Sa puna jucatorii la munca,golul marcat de Zicu se putea evita daca fundasul era la locul lui sau daca altul tinea marcaj la Zicu.OM de gol la Univ. Craiova nu exista.Echipa joaca binisor dar nu are un coordonator de joc. Daca nu era Mititelulu era altcineva si poate era mai bine.Anul asta Craiova termina in primele 10.Ticleanu are mult de munca. Hai Universitatea.
    2010-08-17, 13:36:46 (94.37.145.*)
  29. de Vasile:
    Daca se uita cineva din conducerea tehnica a echipei pe aceste mesaje, ar trebui sa tina cont si de propunerile noastre.Eu cred ca gresim jucind numai cu pase lateral si inapoi.Jucind numai asa este imposibil sa dai gol.Asta denota frica de adversar si ca nu stii ce sa faci cu mingea.Propun iutirea jocului,pase exacte la coiechipier si atac continuu la poarta adversa.Jucind asa este imposibi sa nu dai gol.
    2010-08-17, 14:30:23 (79.117.154.*)
  30. de Greseala prostului:
    Jucam bine cam de demult, dar nu suntem in stare sa concretizam acest lucru pe tabela de marcaj. Asta iar e greseala prostului. Joci bine, joci bine, dar mai si invingi, mai iei cupe si campionate. pe cand noi doar jucam bine. Hai ca m-ati dat gata, jucam bine. Tot meciul suntem cei mai tari, dar in ultimul minut o facem praf si-i mai dam si-o palma-n cap. Jucam bine... Din cate stiu eu forbalul e pe goluri nu pe impresie artistica. Aloo, e pe goluri fotbalul sau s-a modificat ? Daca nu, eu va propun sa facem la F.I.F.A. un memoriu si sa modificam, sa mai fim si noi campioni.
    2010-08-17, 14:32:06 (89.120.253.*)
  31. de Parpanghel:
    Cam are dreptate "ge". Si eu eram suporter, adica mergeam pe stadion acum 40 de ani. Am plecat apoi din Craiova dar tot cu "Stiinta" tin si n-as schimba-o cu nici o alta echipa. Daca sunt suporteri si vin la stadion, e posibil sa vina si rezultate. Oricum echipa trebuie sustinuta neconditionat. Daca ar fi campioana, pe stadion ar veni tot cei de dumunica trecuta, doar ca ar fi mai fericiti. Daca esti suporter, adevarat, nu pui conditii, doar incurajezi echipa si antrenorul orice ar fi. Cand eram student, facultatea mea avea echipa de fotbal in categoria "Onoare" parca se numea, mancam bataie si la propriu si la figurat dar eram fericiti ca aveam si noi ceva. evident ca "Stiinta" era in inima noastra.
    2010-08-17, 14:35:49 (99.245.59.*)
  32. de Severinul a spus nu boobeanului!:
    Severinul a anulat contracatul cu booveanul si a reinfiintat echipa locala de fotbal. Ca toata lumea si primarul Gherghesi-a dat seama cu cine avea de-a face si i-a dat pas booveanului. Ramane sa numaram in continuare zilele pana cand ne vom lepada si noi de boovean, singura piedica in calea performantei fotbalistice! Nu are cu ce, nici bai si nici minte!
    2010-08-17, 14:37:14 (96.23.182.*)
  33. de gigi:
    ticleanu a vazut si acest meci ca pe unul foarte bun realizat de echipa sa, eu cred ca ori e chior, ori este un antrenor foarte slab, ce a jucat echipa, va spun eu nimic, s-au aparat tot meciul au dat un gol din nimereala si au luat un gol pe bune,echipa lui joaca de vreo 5 ani impreuna ce mai doreste mai mult, eu cred ca habar nu are sa antreneze o echipa, ii recomand sincer sa il sune pe napoli poate ii da un sfat, ca altfel daca il mai tine mititelu va duce echipa in liga a II-a, el nu vede ca echipa nu stie sa atace, se blocheaza in propriul teren si de acolo arunca mingi aiurea, asta nu e fotbal e turca, joaca cel mai prost fotbal din intreaga liga a _I-a.,
    2010-08-17, 18:52:20 (79.116.223.*)
  34. de xfile:
    Nea Auricà ...intrà bà tu pe teren si aratà-le cum se juca fotbalul odatà ! :) ...Nu te mai duce la bisericà ....ci invatà eleveii sà joace in vitezà ....cà si de pe stadion vedem fotbalul ca'n reluare :))
    2010-08-17, 19:09:37 (79.117.184.*)
  35. de romanati53:
    unde draku vezi tu crestere intr-un meci jucat acasa in care tragi un singur sut pe spatul portii si vrei sa si castigi? timisoara ne-a fost net superioara la toate capitolele, inclusiv al bancii tehnice. e jenant pt un antrenor, care se respecta, ca atunci cand schimbi un mucos, precum m.costea, sa-i intinzi mana si el sa-ti dea cu flit. e clar, disciplina lipseste, n-are cine s-o impuna, iar rezultatele vor fi tot la fel. sigur, astra ne va bate, iar in campionatul asta va fi greu, foarte greu sa facem baremul. ce tactica ai aplicat , dle, dupa ce am marcat? le-ai spus sa pastreze rezultatul, nu? SI TE MAI DAI MARE ANTRENOR.Ti-au trebui 3 etape sa observi ceea ce stie toata lumea, anume ca dina NU e fotbalist. e drept, n-ai valori mari in echipa, ai multe petarde, dar nici cu tine nu mi-e frica. ajuti cu sarg la trecerea echipei, in pas alergator, spre liga a doua.n-am incredere in capaciutatile tale profesionale. esti un bun comentator, dar un foarte slab antrenor.
    2010-08-17, 19:22:13 (79.116.13.*)
  36. de silviu lung la everton:
    se facu transferu au fost impresionati de parada lui silviu la golul timisoarei. cand am zis ca acest lung respinge in fatza mingile nu iese pe centrari si mai scaoa si mingea .pur si simplu nu are priza de portar ,un portar acolo nu facea ce a facut el.
    2010-08-17, 19:23:34 (93.114.194.*)
  37. de vrem goluri :
    Cand va juca si Craiova fotbal? Pana acum nu prea a aratat partea ofensiva .
    2010-08-17, 23:07:08 (92.80.214.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: