10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportParaschiv este indisponibil pentru meciul cu Zenit

Paraschiv este indisponibil pentru meciul cu Zenit

Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Roni Levi, a spus că în meciul din campionat cu Rapid Bucureşti, scor 0-0, mijlocaşul Sorin Paraschiv s-a accidentat, acesta devenind astfel indisponibil pentru partida de miercuri cu Zenit Sankt Petersburg, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. „L-am pierdut pe Paraschiv pentru meciul cu Zenit, acum avem mari probleme pentru că nu-l avem nici pe Pădureţu. Zenit este foarte concentrată asupra acestui meci, dar noi suntem o echipă împotriva căreia este foarte greu să joci“, a spus Levi. Antrenorul israelian a refuzat să comenteze informaţiile conform cărora elevii săi nu au mai fost plătiţi de câteva luni: „Este mai bine să nu mă întrebaţi de problemele financiare ale echipei. Sperăm ca aceste probleme să se rezolve, dar noi suntem o echipă de profesionişti pe teren“, a spus Levi.
La rândul său, managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a recunoscut că gruparea ialomiţeană se confruntă cu unele probleme financiare. „E o situaţie delicată, care sperăm să se rezolve, dar nu stăm foarte bine. Sunt şi alte echipe în situaţia noastră, altele au o situaţie şi mai gravă, iar altele nu au probleme. Nu se pune problema să plec acum. Ce se va întâmpla în viitor vom vedea, dar nu ştiu la ce să mă aştept“, a spus oficialul grupării ialomiţene.
Mihai Stoica susţine că adversara Unirii din preliminariile Ligii Campionilor, Zenit Sankt Petersburg, este cu un nivel mai sus decât echipele din Liga 1. „Zenit este o echipă redutabilă. E foarte dificil să joci împotriva unui asemenea colos şi să ai parte de un arbitraj complet ostil. Zenit face parte dintr-o altă ligă, nici o altă echipă din campionatul nostru nu se poate ridica la nivelul ei“, a menţionat Stoica.
Unirea Urziceni, care a remizat marţi, la Bucureşti, scor 0-0, cu Zenit Sankt Petersburg, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, va disputa returul cu echipa din Rusia, miercuri, 4 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS