17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEduardo, la Şahtior

Eduardo, la Şahtior

Şahtior Doneţk a negociat intens cu atacantul croat Eduardo, care nu părea încântat să plece de la Arsenal Londra pentru o aventură în estul Europei. Antrenorul „minerilor“, Mircea Lucescu, a apelat însă la unul dintre jucătorii săi, Darijo Srna, pe care l-a rugat să intervină, iar acesta şi-a convins colegul de la naţionala Croaţiei să vină la Şahtior.
„Il Luce“ este mulţumit că a reuşit să perfecteze transferul lui Eduardo da Silva, însă a avertizat că accidentările din ultima perioadă l-ar putea trage în jos pe vârful croat. „Am vrut să îl cumpărăm pe Eduardo încă dinainte să se transfere la Arsenal. Chiar dacă a fost accidentat, rămâne un jucător de calitate. Suntem conştienţi că ne-am asumat un risc, dar, în acelaşi timp, realizăm cât de mult poate să ofere Eduardo pentru Şahtior. Aşteptăm foarte multe de la el“, a spus Lucescu.
Fotbalistul croat a ajuns marţi la Doneţk şi va semna un contract pe o perioadă de trei ani cu formaţia pregătită de Mircea Lucescu. Arsenal Londra va încasa în schimbul lui Eduardo şase milioane de euro, iar jucătorul va avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon. Eduardo Da Silva a venit la Arsenal ca un vârf de perspectivă, însă ascensiunea sa a fost oprită de o accidentare foarte gravă. Revenit pe teren în acest sezon, după o lungă perioadă de recuperare, Eduardo a marcat doar două goluri în 24 de meciuri pentru Arsenal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS