Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Circuitul sud coreean va fi gata în august

Sport - Alexandru VIRTOSU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Circuitul de la Yeongam, din Coreea de Sud, care va găzdui în octombrie primul Mare Premiu de Formula 1 organizat vreodată în această ţară, va fi gata cu o lună întârziere, mai exact la sfârşitul lunii august. „Planul nostru iniţial era de a-l inaugura în iulie, dar lucrările au fost întârziate", a declarat un reprezentant al societăţii care gestionează lucrarea (KAVO), citat de Agerpres. Bucla de 5,6 km, situată la 320 km sud de Seul, va găzdui a 17-a manşă a sezonului pe 24 octombrie, fiind aşteptaţi 200.000 de spectatori. Vânzarea biletelor, începută pe internet de pe 31 martie, „e mai bună decât am prevăzut", potrivit reprezentantului KAVO.

Polonezul Robert Kubica şi-a prelungit contractul cu Renault până la finalul sezonului competiţional 2012. „Cred că deja am reuşit multe împreună şi cred că, depunând cât mai mult efort, cu timp şi o abordare potrivită, putem să facem şi mai mulţi paşi înainte. Acesta este cu certitudine obiectivul nostru, aşa că vom continua să muncim mult şi să forţăm pe toate fronturile, nu doar pentru restul sezonului actual, dar şi pentru anul viitor", a spus Kubica. „Suntem extrem de încântaţi cu rămânerea lui Robert pentru următoarele două sezoane şi aş vrea să-i mulţumesc pentru încrederea pe care a arătat-o în echipa noastră. Suntem foarte mulţumiţi pentru faptul că am semnat un acord pe mai mulţi ani", a spus, la rândul său, Eric Boullier, şeful Renault.

Al doilea „volan", ocupat în momentul de faţă de rusul Vitaly Petrov, rămâne sub semnul întrebării în ceea ce priveşte sezonul viitor.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora