21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportDorel Stoica, stelist cu acte în regulă

Dorel Stoica, stelist cu acte în regulă

Fostul căpitan al oltenilor a „fentat“ clauza Craiovei şi a fost legitimat la Steaua, club pentru care va evolua din ediţia de campionat care va începe la sfârşitul acestei luni.

 

Cum campionatul bate la uşă, cazul Dorel Stoica se acutizează pe zi ce trece. Fostul căpitan al Universităţii, revenit din străinătate, a fost în Austria cu Steaua, iar în această dimineaţă pleacă, tot cu Steaua, în al doilea stagiu de pregătire. La rezilierea contractului cu Universitatea, Dorel a semnat o clauză conform căreia este liber să plece la orice echipă din afara României (şi a jucat în ţările arabe), dar dacă până în 2013 va semna cu vreun club românesc, se obligă să plătească Universităţii un milion de euro, clauză, convenţie înregistrată şi la LPF. Cum Dorel n-a ajuns la nici o înţelegere cu Universitatea, el s-a dus la Steaua.

„Dorel trebuia să vină să stea de vorbă cu noi atunci când a terminat contractul în ţările arabe, însă el a negociat mai întâi cu Steaua, iar noi am aflat acest lucru din presă", a spus preşedintele executiv al Ştiinţei, Geolgău. Mititelu a oferit şi o variantă a „trădării", acuzându-i pe Victor Piţurcă şi pe Dorel Stoica: „Nu am ce să mai discut cu Piţurcă. E clar că Dorel Stoica s-a autopropus la Steaua!".

 

„Ştiinţa va avea câştig de cauză la instanţele sportive“

 

Şi directorul sportiv al Universităţii, Vlad Roşca, a comentat deja celebrul „caz Dorel Stoica", prezentând, la emisiunea „Contraatac", încă o dată clauzele din convenţia semnată între club şi Dorel Stoica. „Toată lumea îl victimizează pe Dorel Stoica, însă el a fost cel care a vrut rezilierea contractului cu Craiova, dorindu-şi să evolueze pe mai mulţi bani în ţările arabe. Clubul a înţeles, l-a lăsat să plece şi a încheiat o înţelegere cu el, o convenţie scrisă în care el îşi ia angajamentul că este liber să plece la orice echipă din afara României, dar, dacă până în 2013 va semna cu vreo echipă din România, se obligă să plătească Universităţii Craiova suma de un milion de euro. Convenţia a fost înregistrată la LPF, este şi pe site-ul nostru şi suntem ferm convinşi că vom avea câştig de cauză la instanţele sportive. Dorel este în culpă, el a dorit să plece în străinătate pe un salariu bun. La întoarcere, a dat o declaraţie cum că ar dori să joace la Craiova, însă mai apoi se antrena cu Steaua. Urma să aibă loc nişte discuţii între noi şi Dorel, însă ne-am trezit cu el la Steaua, la două săptămâni după ce jurase credinţă Craiovei. Nu se îngrădeşte nici un drept la muncă prin această convenţie, deoarece Stoica este liber să joace în România, trebuind doar să plătească acea despăgubire Universităţii Craiova. Nu l-a obligat nimeni să semneze acea clauză", a mai spus Vlad Roşca la emisiunea „Contraatac".

 

Becali: Mititelu va fi bătut de Dumnezeu

 

În replică, Gigi Becali a afirmat că Ştiinţa nu îi poate impune nici o clauză lui Dorel Stoica, pentru că acea clauză încalcă dreptul al muncă. „Chiar dacă ea a fost semnată de jucător, nu poate fi luată în calcul în nici un contract", a completat patronul Stelei. Şi Gigi Becali (la GSP TV) a explicat de ce: „Sunt unele lucruri care nu pot fi trecute în contract. Această clauză e nulă pentru că încalcă dreptul la muncă. Nu poţi să treci asta în clauză. Asta este o clauză care încalcă drepturile oamenilor. Sunt unii oameni care cred că sunt drepţi şi, în numele dreptăţii, fac anumite lucruri, dar ei nu îşi dau seama că fac numai nedreptăţi. Mititelu va fi bătut de Dumnezeu. Îl bate la fotbal, acolo unde îi e lumea mai dragă. Dacă îl bate la fotbal, îi distruge viaţa".

Şi patronul Stelei a continuat cu acuzele la adresa finanţatorului Universităţii: „Liga înregistrează orice! Eu, dacă scriu trei cuvinte, ei le înregistrează, pentru că sunt obligaţi să le înregistreze. Ei nu stau să citească şi să vadă legalitatea. Ei doar înregistrează actele. Nu am nici o emoţie cu Dorel Stoica! Care e problema ta, măi Mititelule? El e un mititel, care vrea să facă pe măricelul! Eu credeam că e măricel, dar îţi spun că e mititel. I-am cunoscut caracterul. Caracterul lui e mititel".

 

„Dorel este legitimat la Steaua!“

 

Contactat telefonic, Dorel Stoica a refuzat dialogul: „Nu comentez acest subiect. Nu avem voie să vorbim cu presa". În schimb, un apropiat al grupării din Ghencea a dezvăluit ieri, pentru GdS, că fostul căpitan al Ştiinţei este deja legitimat la Steaua. „Clauza aceea semnată de Dorel Stoica nu este corectă, îngrădeşte evident dreptul la muncă al jucătorului. Craiova l-a avut pe Dorel Stoica în această vară în curte, dar nu i-a propus nimic concret, nici un contract. În aceste condiţii, el a fost legitimat de gruparea din Ghencea, iar orice discuţie nu îşi mai are rostul", susţine apropiatul Stelei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

29 COMENTARII