21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportOri la bal, ori la spital!

Ori la bal, ori la spital!

Universitatea – Oţelul Galaţi

Stadion „Municipal“ Turnu Severin, sâmbătă, ora 16.30 (Digi Sport).

Formaţii probabile:

Universitatea: Silviu Lung jr. – Dănănae, V. Găman, Iliev, Bălace – Prepeliţă, Bărboianu, Dilevski – Dina, Al. Piţurcă, Gîngioveanu. Antrenor interimar: George Biţă.

Oţelul Galaţi: Grahovac – S. Ilie, S. Costin, Cojoc, Râpa – Viglianti, Antal – Iorga, Ochiroşii, G.Paraschiv – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Vor arbitra: Cr.Balaj – I. Radu, V. Marinescu.

Finalul acestui sezon ne-a adus într-o situaţie critică, oarecum dramatică: menţinerea Universităţii Craiova în Liga I depinde, în primul rând, de rezultatul meciului cu Oţelul.

 

Dacă Universitatea va pierde cu Oţelul ar putea retrograda. Totul depinde şi de rezultatele indirecte ale celor două contracandidate, Pandurii şi Poli Iaşi. Partida cu Oţelul a fost prefaţată de o declaraţie a fostului impresar Ioan Becali, cum că întâlnirea de la Turnu Severin va fi un blat (?!), afirmaţie care nu numai că a pus presiune şi mai mare, dar a lezat onoarea celor două grupări fotbalistice şi a născut un fel de război al declaraţiilor din partea Craiovei şi a Galaţiului. Oţelul este o echipă matură şi va juca relaxată deoarece n-are ce pierde, în timp ce presiunea mare este pe capul Ştiinţei, jucătorii olteni fiind destul de bulversaţi de acest retur fierbinte şi plin de evenimente nedorite. Jucătorii Craiovei sunt însă nevinovaţi de toate scandalurile şi tensiunile care macină de ceva vreme gruparea păstorită de Adrian Mititelu.

Universitatea nu-l poate folosi pentru acest meci cu Oţelul pe Mihai Costea (suspendat), iar Dorinel Munteanu îl are absent pe Ionuţ Neagu (suspendat), iar G. Giurgiu, Ad. Sălăgeanu şi Cr. Sârghi sunt nerefăcuţi.

 

Constantin Cernăianu: Viitorul jucătorilor Ştiinţei depinde de acest meci

 

Antrenorul care a adus primul titlu de campion în vitrina Universităţii Craiova (1974), Constantin Cernăianu, a radiografiat momentul Ştiinţa 2010 şi a prefaţat astfel meciul oltenilor cu Oţelul. „Prin prisma evoluţiilor din ultima perioadă, dar şi prin locul ocupat, Oţelul este echipa favorită a acestui meci pe care Craiova îl joacă, de fapt, în deplasare. Dacă s-ar fi jucat pe fostul «Central», atunci datele problemei ar fi fost altele, dar cineva a decis altfel. Mutarea de pe «Ion Oblemenco» este o năzbâtâie a unui om care ar trebui condamnat pentru asta. De ce a ajuns Ştiinţa în situaţia asta disperată? Un management prost, o echipă nepregătită şi bulversată de schimbarea antrenorilor. Cum este posibil ca într-un sezon, echipa să fie pregătită de şase antrenori?! Asta spune aproape totul despre neprofesionalismul cu care se lucrează la Craiova. Revenind la meciul propriu-zis cu Oţelul, aş adăuga că Universitatea este o formaţie imprevizibilă, care ar putea, cu cuţitul la os, să câştige. Depinde însă cum va fi dirijată de pe margine, depinde de starea şi forma jucătorilor, fizică şi psihică. Cred însă că jucătorii olteni sunt conştienţi de miza acestei partide – de care depinde şi viitorul lor – şi vor aborda meciul la câştig".

Fost jucător la Oţelul, olteanul Fane Nanu a declarat: „Vreau să câştige Ştiinţa. Craiova are două şanse: egal sau victorie. Am încredere în băieţi că vor juca… olteneşte şi vor termina campionatul printr-o victorie liniştitoare".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

39 COMENTARII