21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAsesoft Ploieşti, la al şaptelea titlu

Asesoft Ploieşti, la al şaptelea titlu

Baschetbaliştii ploieşteni continuă supremaţia în campionatul intern. Prahovenii au învins pe „U“ Mobitelco Cluj, în finala celui mai echilibrat sezon din ultimii ani.

 

Echipa masculină de baschet CSU Asesoft Ploieşti a câştigat cel de-al şaptelea titlu naţional consecutiv, după ce a învins joi, pe teren propriu, în meciul patru al finalei, formaţia „U" Mobitelco Cluj, scor 72-67 (39-33). În primele trei meciuri, ploieştenii au câştigat de două ori în deplasare (77-76 şi 113-111), şi o dată acasă, miercuri, cu 83-77, impunându-se cu scorul general de 4-0.

Prahovenii au încheiat sezonul regulat pe locul trei, după cel mai slab parcurs din ultimii ani, cu şase înfrângeri. Cu toate acestea, în play-off, elevii lui Vladimir Arnautovic au defilat, fără să piardă vreun joc: 3-0 cu BC Argeş Piteşti, apoi cu Gaz Metan Mediaş, iar în finală 4-0 cu „U" Mobitelco Cluj.

Lotul campioanei cuprinde jucătorii: Virgil Căruţaşu, Adrian Blidaru, Nikola Ilic, Szijarto Levente, Darius Hargrove, Cătălin Burlacu, Arvydas Cepulis, Kevin Burleson, Rashard Griffith, Brice Kabengele, plus coechipierii lor mai puţin folosiţi, Ionel Dodoc, Vlad Dogaru şi Marian Ararau. „Fiecare titlu este frumos în felul lui. Nu m-am săturat încă de trofee", a declarat jucătorul Virgil Căruţaşu la festivitatea de decernare a medaliilor şi tricourilor de campioni. De partea cealaltă, cei de la „U" Mobitelco, lideri în clasament la finalul sezonului regulat, au trecut peste tristeţea pierderii titlului şi apreciază că au avut un parcurs bun în ultimul an. „Mulţumesc echipei pentru maniera în care a luptat tot campionatul, de la A la Z. Cred că am reuşit un sezon extraordinar, la care nu ne aşteptam vara trecută, cu finala de CEBL, locul 1 în sezonul regulat şi jucarea finalei. Sunt mândru de echipa noastră, îi felicit pe băieţi, pe antrenori şi pe fanii care au crezut în noi", a declarat Mircea Cristescu, directorul executiv al clubului ardelean.

 

Burlacu, sub investigaţie de dopaj

 

Meciurile trei şi patru ale finalei s-au disputat sub spectrul suspendării jucătorului ploieştean Cătălin Burlacu, investigat de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD). Proba recoltată jucătorului, la finalul meciului trei din primul tur al play-off-ului, cu BCMUS Piteşti, a fost pozitivă, ANAD luând decizia de a-l suspenda provizoriu, dar şi de a-l audia joi dimineaţă.

Forul de la Bucureşti a stabilit apoi o nouă audiere a baschetbalistului, cea finală, în care se va lua şi decizia privind proba recoltată în 20 aprilie. Cătălin Burlacu nu a avut drept de joc nici în meciul de miercuri, nici în cel de joi. Jucătorul a fost supus unui alt test antidoping pe 4 mai, la finalul partidei din semifinale, cu Gaz Metan Mediaş, al cărui rezultat a fost negativ, potrivit unei adrese remise joi, de ANAD, clubului ploieştean. La finalul meciului trei al finalei, câte zece jucători din ambele echipe au fost supuşi testelor antidoping de către ANAD, rezultatele urmând a fi comunicate în scris sportivilor în cauză şi cluburilor lor, dar şi federaţiei, în minimum zece zile.

Dinamo şi Gladiator în B

 

Clasamentul final al Diviziei A, ediţia 2009-2010, arată astfel: 1. CSU Asesoft Ploieşti, 2. „U" Mobitelco Cluj, 3. Gaz Metan Mediaş, 4. BCM Elba Timişoara, 5. CSU Atlassib Sibiu, 6. BCM U Piteşti, 7. CSA Steaua Turabo Bucureşti, 8. BC Mureş Târgu Mureş, 9. CSM Oradea, 10. Energia Rovinari, 11. CS Otopeni, 12. CSM Bucureşti, 13. CSU Municipal Cuadripol Braşov, 14. SCM-U Craiova, 15. CS Dinamo Bucureşti, 16. Gladiator Cluj Napoca. Echipele de pe locurile 15 şi 16, CS Dinamo Bucureşti şi Gladiator Cluj Napoca, au retrogradat în Divizia B.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS