24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportProfesorii de sport şi-au prezentat ideile

Profesorii de sport şi-au prezentat ideile

Ediţia a treia a simpozionului internaţional „Educaţie prin mişcare" s-a desfăşurat în weekend, la Liceul Teoretic „Henri Coandă" din Craiova, cu participarea profesorilor de sport şi antrenori din judeţele Olteniei, dar şi din alte regiuni ale ţării. În plus, prin intermediul unor referate şi mesaje transmise prin internet, la simpozion au participat şi alţi oameni de sport craioveni stabiliţi în diferite colţuri ale lumii (SUA, Marea Britanie, Suedia, Bulgaria, Franţa, Grecia, Serbia). „Simpozionul a avut ca scop promovarea educaţiei fizice, prin activităţi curriculare şi extracurriculare. Pe de altă parte, a fost un prilej de relaţionare şi un schimb de experienţă constructiv, vizavi de temele lucrărilor prezentate în cadrul simpozionului şi aspecte pozitive şi cu exemple de bună practică, care pot fi aplicate. Am încercat ca lucrările prezentate să aibă o arie de acoperire cât mai mare, handbal, atletism, scrimă, fotbal, rugbi. Majoritatea au fost lucrări prezentate în urma unui studiu experimentat de profesorii respectivi. Rezumatele lucrărilor vor fi adunate într-un volum cu ISBN, care poate fi consultat la orice oră, poate deveni material didactic pentru colegi care nu au participat", a concluzionat Iliana Ionescu, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Direcţia pentru Sport Dolj şi Liceul Teoretic „Henri Coandă".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU