24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii speră să obţină licenţierea

Pandurii speră să obţină licenţierea

Pandurii Târgu Jiu, reprezentantă de directorul economic Daniel Drăgoi, şi directorul de licenţiere al clubului, Pompiliu Popete, susţine astăzi, de la ora 14.00, dosarul de licenţiere al grupării gorjene în faţa unei comisii FRF şi a unui reprezentant UEFA. Oficialii clubului Pandurii se aşteaptă să obţină licenţa de club profesionist pentru sezonul viitor în urma avizului favorabil întocmit de directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru. „Dosarul a fost depus în termen, am fost verificaţi de experţii Federaţiei Române de Fotbal pe cele cinci criterii, iar raportul final întocmit de Viorel Duru, directorul de licenţiere, a fost favorabil, astfel că ne aşteptăm să primim licenţă de club profesionist pentru sezonul 2010-2011. Din cauza problemelor pe care FRF le-a avut în ultimii ani cu acordarea licenţelor, precum şi a sancţiunilor dictate de UEFA, este primul an în care a fost angajată o firmă independentă de audit financiar care a studiat toate dosarele cluburilor aflate în proces de licenţiere. Se pare că la procesul de licenţiere asistă şi un expert al UEFA, pentru a urmări modul în care se acordă licenţele, şi nu cred că FRF îşi va mai permite anul acesta să acorde licenţă vreunui club care nu îndeplineşte toate criteriile cerute de Manualul de Licenţiere", a spus secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.

 

Pe 31 mai se deliberează

 

Federaţia Română de Fotbal şi-ar putea pierde dreptul de a acorda licenţe pe viitor dacă va trece cu vederea vreo neregulă din dosarele de licenţiere, ca în anii trecuţi, astfel că Pandurii aşteaptă cu interes deliberarea Comisiei de Licenţiere conduse de Viorel Duru. Aflată pe loc retrogradabil, Pandurii Târgu Jiu ar putea continua în Liga I în cazul în care alte formaţii nu ar primi licenţă de club profesionist. „Ultimul raport al UEFA a sancţionat FRF cu o amendă de 40.000 de euro şi cu un ultim avertisment din cauza licenţelor acordate eronat în ultimii ani. În cazul în care se va acorda greşit vreo licenţă, UEFA va ridica dreptul FRF de a mai acorda licenţe. Aşa cum am mai spus, sezonul sportiv se va încheia pe 22 mai, odată cu ultima etapă, dar sezonul administrativ va aştepta ziua de 31 mai, când va fi comunicatul oficial al Comisiei de Licenţiere al FRF. De asemenea, pot exista şi «prelungiri» deoarece se poate face apel în termen de zece zile. Sunt sigur că va fi o vară fierbinte pentru microbiştii români", a mai spus Daniel Băloi.

 

Cîrţu, pe picior de plecare

 

Antrenorul Sorin Cîrţu va părăsi Pandurii Târgu Jiu la finalul acestui sezon dacă echipa retrogradează. Nici dacă aceasta se salvează, postul lui Cîrţu nu este sigur, deşi tehnicianul ar mai avea contract încă un an. „Vom vedea după data de 23 mai, acum nu se poate spune nimic. Nu e important neapărat că mai am contract sau că nu am. Contractul s-a reactivat şi mai am un an, m-am înţeles cu preşedintele şi nu pot continua, nu sunt pentru Divizia B. Dacă se salvează echipa în aceste ultime etape, putem să discutăm. Dacă vrea să aducă pe altcineva e foarte bine, dacă nu, mergem în continuare. Eu am spus şi după ultimul meci, cu Iaşiul, că puteam să plec, pentru că am ştiut că voi fi suspendat. Aşa am procedat şi după meciul cu Urziceni, din tur, şi tot la asta m-am gândit, că nu vreau să prejudiciez interesul echipei. Am greşit atunci şi am şi spus, dar mi-am imputat faptul că am fost slab la acel moment. Dacă nu aş fi plecat, sigur nu s-ar fi întâmplat aşa ceva", a spus Cîrţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII