10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu, taxat şi de severineni

Mititelu, taxat şi de severineni

Puţinii suporteri severineni care au asistat sâmbătă la înfrângerea Ştiinţei în faţa Interului de Curtea de Argeş îşi pierduseră speranţa că alb-albaştrii vor reuşi să se salveze în acest sezon, iar o parte chiar au bănuit că la acest meci „cărţile" au fost făcute pentru înlăturarea lui Mark Wotte. Ieri, şi facţiunea Legivnea XIII Gemina, care îşi anunţase sprijinul necondiţionat pentru Ştiinţa, l-a pus la zid pe patronul Adrian Mititelu, printr-un comunicat postat pe propriul site. „ULTIMATUM! Domnule Mititelu, ce am văzut noi sâmbătă este Universitatea Craiova? În afara tricourilor alb-albastre, noi nu mai recunoaştem nimic. A venit momentul ca până şi noi, Legivnea XIII Gemina, ultima grupare pe care o mai avea echipa alături de ea, să spunem lucrurilor pe nume. Managementul, dacă se poate numi aşa, este catastrofal. Suporterii adevăraţi din Craiova i-aţi pierdut. Antrenor nu ştim exact cine este, olandezul ăsta, specialist în retrogradări, Trică sau chiar dumneavoastră, domnule Mititelu? Până şi echipa, nemaivorbind de valoare, nu mai are nici măcar răutatea aia oltenească, ambiţia şi dorinţa de a muri în teren pentru culorile clubului. Aţi fost la toate meciurile jucate la Turnu Severin. Am avea şi noi o întrebare, domnule Mititelu. Atmosfera creată de micuţa galerie v-a plăcut? Să ştiţi că toate coregrafiile acelea care au impresionat pe toată lumea au fost făcute din umilele noastre salarii şi alocaţii. Domnule Mititelu, la 4 – 1 pentru Urziceni şi la 3 – 1 pentru Internaţional, jumătate din Peluza Sud a rămas pe stadion după fluierul final încă zece minute şi a cântat «Şi la bine, şi la greu». Asta a făcut Legivnea XIII Gemina. Asta am făcut noi. Voi ce aţi făcut pentru noi? A venit echipa să mulţumească pentru susţinerea acordată? Nici măcar căpitanul. NIMENI. Suntem pe marginea prăpastiei, domnule M. Am pierdut şi caracterul. Vom pierde tot", se spune în comunicatul ultraşilor severineni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII