5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTurneu pentru amatori la TC Olimp

Turneu pentru amatori la TC Olimp

Baza sportivă TC Olimp Craiova, situată în vecinătatea stadionului „Extensiv", va găzdui, începând de astăzi şi până duminică, un turneu de tenis rezervat amatorilor. Competiţia face parte dintr-un circuit naţional pentru amatori, organizat de Tenis Partener, BCR şi alţi sponsori. Proiectul, aflat la ediţia a doua, însumează 138 de competiţii în 73 de cluburi sportive din 43 de oraşe din ţară, iar turneele vor fi vor fi împărţite în trei categorii: Silver, Gold şi Platinum. Diferenţa este făcută de dimensiunea tabloului de concurs, calitatea şi facilităţile asigurate de clubul organizator şi premiile oferite. Turneul de la Craiova face parte din categoria Gold, iar până acum s-au înscris 60 de participanţi. „Să sperăm să va fi un turneu frumos. Participanţii au făcut înainte un test prin care au văzut la ce nivel de performanţă se încadrează, pe o scară de la 5-9. Cineva poate avea un adversar de altă vârstă, dacă se încadrează în acelaşi nivel. Premiile vor fi oferite de sponsori", a explicat Ilie Cojan, managerul clubului TC Olimp Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU