15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGângioveanu a făcut baremul Ştiinţei

Gângioveanu a făcut baremul Ştiinţei

Prin victoria de sâmbătă, din Giuleşti, Universitatea a urcat pe locul 13 şi este aproape salvată de la retrogradare, iar ca puncte a depăşit baremul de 25.

 

Derbiul din Giuleşti, câştigat în prelungiri de echipa olteană, a adus multă bucurie în tabăra alb-albastră. Chiar dacă n-au scos Ştiinţa din zona aceea a „nisipurilor mişcătoare", cele trei puncte au urcat echipa olteană pe locul 13 şi este aproape salvată, dar lupta pentru evitarea retrogradării nu s-a încheiat cu această victorie destul de norocoasă în faţa Rapidului, o formaţie măcinată de multe frământări interne, care se pare că şi-au pus amprenta şi pe jucătorii vişinii. Victoria a fost dedicată lui Florin Costea, cel care a urmărit derbiul din Giuleşti de pe patul de spital. „Rebelul" Cosmin Gângioveanu crede că golul său victorios, al doilea pentru el în Liga I, a însemnat spargerea ghinionului pentru echipa din Bănie. „Golul ăsta a venit într-un moment foarte bun şi sper că s-a spart şi ghinionul Craiovei. Sunt foarte bucuros, pentru că nu am mai marcat de mult la echipa de club. Sper să fie ca o descătuşare şi pentru mine. Golul a venit în ultimele minute, când nici nu mai speram. Am jucat mai bine decât ei şi nu meritam să pierdem. Îi dedic victoria lui Florin, sper să revină cât mai repede, pentru că avem nevoie de el", a spus Cosmin pentru site-ul clubului. Primul gol al lui Cosmin în Liga I fusese reuşit într-un derbi spectaculos din „Ştefan cel Mare", acel 4-4 cu Dinamo din etapa a 31-a a sezonului 2007/2008.

 

Guşatu: Nimeni nu este favorit sâmbătă

 

Returul a însemnat pentru olteni un start slab, dar în ultimele patru etape au bifat nouă puncte şi astfel au ieşit din zona retrogradării. Programul Craiovei nu este însă unul uşor, oltenii având de jucat în următoarele cinci etape meciuri dificile, cu FC Timişoara (la Severin), Unirea Alba Iulia (d), Astra (la Severin), FC Vaslui (d), Unirea Urziceni (la Severin). Derbiul de sâmbătă, de la Turnu Severin, Universitatea – FC Timişoara, a fost prefaţat de fostul golgheter al echipei din Banat, Mugurel Guşatu. „Având în vedere clasamentul, adică numărul victoriilor echipei din Timişoara, faptul că este o echipă pretendentă la titlu, oaspeţii par a fi favoriţi. Întotdeauna însă la un derbi Craiova – Timişoara nimeni nu este favorit, mai ales că Universitatea vine după două victorii consecutive. Craiova are însă câteva absenţe de marcă, lucru care va conta. Nu vreau să spun o banalitate, dar această întâlnire este deschisă oricărui rezultat", a spus Guşatu ieri, înaintea meciului FC Timişoara – FC Vaslui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII