6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSpadasinele se duelează în Bănie

Spadasinele se duelează în Bănie

Sala de scrimă din incinta Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“ din Craiova va găzdui, începând de astăzi şi până duminică, trei competiţii de spadă feminin, Divizia A (echipe), Campionatul Naţional individual (etapa I) şi Superliga (echipe). Competiţia va aduna la start toată „crema“ spadei feminine româneşti, iar duelurile între componentele lotului naţional, aflate la cluburi diferite, vor fi interesante. Astăzi, de la ora 9.00, cinci echipe, dintre care patru din Craiova (CS Universitatea 2, CSM 2, LPS „Petrache Trişcu 1 şi 2), alături de CSM Oradea, vor lupta în Divizia A pentru cele două locuri calificante în Superligă. Al doilea concurs programat astăzi este Divizia A, dar la individual. Competitoarele se vor duela să obţină calificarea între primele 32 de spadasine care în toamnă, în etapa a doua, de la Predeal, se vor bate pentru medalii. Craiova va fi reprezentată în competiţia individuală de nu mai puţin de 25 de fete, de la toate cele trei cluburi. Mâine la prânz va debuta Superliga pe echipe, la care vor participa cele două formaţii care vor promova astăzi din Divizia A, alături de Steaua Bucureşti, CSS Satu Mare, CS Universitatea Craiova 1, CSM Craiova 1, ANEFS Bucureşti şi Farul Constanţa. Şi duminică vor avea loc asalturi, tot în cadrul Superligii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS