22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSârbul Zeljko Zecevic a semnat cu SCM-U

Sârbul Zeljko Zecevic a semnat cu SCM-U

Antrenorul sârb Zeljko Zecevic a semnat ieri-dimineaţă un contract valabil până la finalul campionatului cu echipa masculină de baschet SCM-Universitatea Craiova, aflată pe locul 14 în Divizia A. Zecevic, în vârstă de 46 de ani, îl înlocuieşte pe Paul Nicolae, despre care preşedintele clubului SCM, Nicu Stoian, a spus în cadrul unei conferinţe de presă că „s-a despărţit de club pe cale amiabilă, în urma unei discuţii“. Tehnicianul sârb, care a mai antrenat în Italia (Liga a III-a), Egipt, şi ultima dată în Liban, a spus că a primit toate informaţiile despre situaţia echipei, jucători, relaţiile dintre ei şi este încrezător că SCM-U va juca şi în sezonul viitor în prima ligă. „Avem puţin timp pentru schimbări mari, dar aştept de la jucători să îmi arate că sunt gata să depăşească această situaţie grea. Deja am purtat discuţii individuale cu doi dintre jucătorii americani, Bassett şi McCullough, şi ambii sunt nerăbdători să îmi arate la antrenament ce valoare au. În cursul zilei de azi (ieri – n.r.) voi vorbi cu restul jucătorilor din lot. Nu avem timp de glume şi de poveştiri, ci de rezultate bune“, a spus Zecevic. Noul antrenor va debuta oficial în Divizia A sâmbătă, când oltenii vor juca în deplasare cu ultima clasată, CSU Municipal Cuadripol Braşov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU