12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDornice să revină în circuit

Dornice să revină în circuit

Nou-venite la SCM Craiova, de la Rulmentul Braşov, internaţionalele de tineret Alexandra Gogoriţă şi Carmen Ilie s-au integrat în echipa olteană şi sunt dornice să evolueze sezonul viitor în Liga Naţională.

SCM Craiova, lideră incontestabilă în seria B a Diviziei A de handbal feminin, a profitat de problemele financiare de la fosta campioană Rulmentul Braşov şi a transferat două junioare valoroase, Alexandra Gogoriţă (19 ani) şi Carmen Ilie (18 ani), ambele componente ale lotului naţional de tineret al României.
Cu salariul neluat de luni bune, cele două handbaliste originare din judeţul Olt au decis să plece de la Rulmentul, deşi Mariana Târcă, antrenoarea care a preluat echipa la începutul acestui an, şi le-ar fi dorit în continuare în lot. „Când am venit la echipă am găsit jucătoare care aveau o valoare superioară posibilităţilor noastre financiare şi din acest motiv nu am ajuns la o înţelegere. Din păcate, nici Alexandra Gogoriţă, nici Carmen Ilie nu mai fac parte din echipă. Erau două jucătoare tinere, de perspectivă, care mi-aş fi dorit să continue la Braşov“, spunea imediat după instalarea la Braşov fosta mare handbalistă. Gogoriţă şi Ilie, campioane naţionale la junioare cu echipa CSS Caracal, s-au alăturat lotului SCM Craiova la jumătatea lunii trecute şi au debutat sub culorile „alb-albastre“ la turneul de la Râmnicu Vâlcea.
Înainte de plecarea la ultimul turneu din serie, programat în acest weekend la Timişoara, cele două jucătoare au împărtăşit primele impresii. Carmen Ilie, care evoluează pe postul de extremă stânga, a spus că la Craiova sunt condiţii mult mai bune decât la multe echipe din Liga Naţională: „Venim de la Rulmentul, unde ştiţi ce probleme financiare erau. Aici am găsit condiţii chiar mai bune decât la multe echipe din Liga Naţională. Am fost primite bine de colege şi ne-am acomodat“. Alexandra Gogoriţă joacă pe postul de inter şi este nerăbdătoare să evolueze pentru SCM Craiova în sezonul viitor din Liga Naţională: „Toate fetele îşi doresc să se termine mai repede acest campionat pentru a promova în Liga Naţională, acolo unde vom avea parte de meciuri tari.
Mă bucur că am ajuns la SCM Craiova. La club şi la echipă este o atmosferă bună“.

Vâlcea şi Timişoara, adversarele din ultimul turneu

În cadrul tuneului de la Timişoara, formaţia olteană va susţine două partide, urmând să întâlnească echipele clasate pe locul doi, Naţional Râmnicu Vâlcea (sâmbătă, ora 13.00) şi locul trei, Universitatea Timişoara (duminică, ora 10.45). „Obiectivul este câştigarea celor două jocuri. Comparativ cu celelalte două turnee, de la Craiova şi Vâlcea, acum întâlnim ocupantele locurilor doi şi trei, care îşi doresc să demonstreze că şi ele ar putea fi pe primul loc. Este normal să fie un pic mai montate faţă de celelalte jocuri. Pe noi ne interesează mai puţin lucrurile acestea şi mai mult evoluţia noastră şi lucrurile pe care trebuie să le punem la punct“, a spus înainte de plecarea spre Timişoara antrenoarea-jucătoare a echipei craiovene, Victorina Bora. Celelalte meciuri ale turneului de la Timişoara: sâmbătă – CSM Sebeş – Mureşul Târgu Mureş (9.30), Viitorul Mediaş – CSM Slatina (11.15), CSM Bistriţa – Universitatea Timişoara (14.45); duminică: CSM Bistriţa – CSM Sebeş (9.00), Naţional Râmnicu Vâlcea – Viitorul Mediaş (12.30) şi CSM Slatina – Mureşul Târgu Mureş (14.15). Clasament: 1. SCM Craiova (24 p), 2. Naţional Râmnicu Vâlcea (18), 3. „U“ Timişoara (17), 4. CSM Bistriţa (9), 5. Mureşul Târgu Mureş, 6. CSM Slatina (8), 7. Viitorul Mediaş (7), 8. CSM Sebeş (4). Pe 13 martie va debuta returul de campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII