9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLoredana Iordăchioiu, locul doi la Budapesta

Loredana Iordăchioiu, locul doi la Budapesta

Echipa feminină de spadă a României, din care a făcut parte şi Loredana Iordăchioiu, spadasină legitimată la CS Universitatea Craiova, a ocupat locul doi în cadrul concursului de Cupă Mondială, desfăşurat weekend-ul trecut la Budapesta (Ungaria). În afară de Loredana Iordăchioiu, pentru România au mai tras Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Simona Deac. „Tricolorele“ au fost depăşite doar de Franţa, dar au reuşit să se claseze în faţa multor echipe puternice, printre care Italia, campioană mondială. Prezent la competiţia din capitala Ungariei, antrenorul Loredanei Iordăchioiu, Dumitru Popescu, a vorbit despre rezultatul fetelor: „Este un rezultat excepţional, în condiţiile în care nu am avut-o pe Ana Maria Brânză în echipă. Cupa Mondială pe echipe a reunit reprezentante din 19 ţări“. În paralel s-a desfăşurat şi tradiţionalul grand-prix „Cupa Westend“, din calendarul Cupei Mondiale, la individual. Craiova a fost reprezentată de trei spadasine. Cea mai bună clasare, locul 22, a obţinut-o Loredana Iordăchioiu (CS Universitatea Craiova), Roxana Lazăr (CS Universitatea Craiova) a încheiat concursul pe locul 101, iar Andreea Cătălina (CSM Craiova) s-a clasat pe poziţia 144, din 155 de participante. Cea mai bună clasare pentru România a obţinut-o tot o craioveancă, Anca Măroiu, legitimată la Steaua Bucureşti, iar ţara noastră a mai fost reprezentată de Simona Alexandru (locul 37), Simona Deac (locul 62), Amalia Tătăran (locul 117) şi Raluca Grosman (locul 143). „Este bine pentru Loredana Iordăchioiu că a reuşit să câştige puncte importante. Este primul ei concurs internaţional important, după o pauză de un an, cauzată de o accidentare. A fost un concurs tare, care a reunit majoritatea sportivelor valoroase“, a mai spus antrenorul Dumitru Popescu. Trebuie menţionat că sportivele s-au deplasat la concurs pe cheltuiala clubului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU