22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCociş va semna cu Portsmouth

Cociş va semna cu Portsmouth

Răzvan Cociş va semna un contract pe trei ani cu ultima clasată în Premier League, FC Portsmouth, a declarat, vineri, agentul jucătorului, Tiberiu Petriş. „Transferul este perfectat în proporţie de 99 la sută, mai are de făcut vizita medicală şi va semna. I-au oferit un contract pe trei ani, salariul va fi mai mare decât în Rusia. Azi sau sâmbătă, cel târziu, s-ar putea perfecta mutarea“, a spus Petriş. Cociş mai primise o ofertă în această iarnă de la o altă formaţie engleză, Notts County, din liga a patra, însă a refuzat-o. Mijlocaşul de 26 de ani va ajunge în Anglia din postura de jucător liber de contract, după ce la finalul lunii noiembrie şi-a încheiat angajamentul cu ruşii de la Lokomotiv Moscova, unde ajunsese în iarna anului 2007. Cociş are 32 de selecţii în echipa naţională a României şi două goluri marcate, însă de la instalarea lui Răzvan Lucescu, în luna mai, nu a mai fost convocat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS