12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoina, reconfirmat

Voina, reconfirmat

Reunit ieri dupa-amiază, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a decis ca tehnicianul Radu Voina să rămână în funcţia de selecţioner al naţionalei feminine de handbal. „Nu s-a pus problema înlocuirii lui Radu Voina, el rămâne selecţioner“, a fost răspunsul mai multor membri ai CA, for care a analizat situaţia naţionalei feminine după participarea la CM din China, unde tricolorele au obţinut locul opt, deşi erau printre favoritele la titlul mondial. Această şedinţă a CA a fost o urmare a propunerii venite din partea Comisiei Tehnice, după ce a existat dorinţa unor membri de a-l readuce la naţională pe fostul selecţioner, Gheorghe Tadici. Până acum, cu Radu Voina selecţioner din 2008, naţionala feminină a ocupat locul cinci la CE din Macedonia şi locul opt la CM din China. De asemenea, tricolorele au câştigat Cupa Mondială din Danemarca, o competiţie amicală la care participă cele mai bune selecţionate ale handbalului feminin. Cu Gheorghe Tadici pe banca tehnică (ianuarie 2005-septembrie 2008), cea mai mare performanţă obţinută de România a fost medalia de argint la CM din Rusia (2005).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS