11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu s-a înţeles cu Wotte

Mititelu s-a înţeles cu Wotte

Olandezul a acceptat să preia Universitatea Craiova, menţionând că este încântat de faptul că va antrena una dintre cele mai mari echipe din România.

După multe ore de negocieri, Adrian Mititelu a reuşit să-l convingă pe Mark Wotte să semneze cu Universitatea Craiova, olandezul urmând să pregătească formaţia din Bănie un sezon şi jumătate, primind, în schimb, un salariu lunar de 20.000 de euro. „Sunt foarte fericit să fac parte dintr-un club mare şi de tradiţie, aşa cum este Universitatea Craiova, şi care are culorile mele favorite, alb şi albastru. Vom începe munca de miercurea viitoare. Suntem pe o poziţie dificilă în campionat şi trebuie să creştem pentru a ajunge acolo unde merităm şi unde este locul acestei formaţii. Ştiu că situaţia e dificilă acum, dar voi face tot ce ţine de mine pentru a redresa situaţia!“, a afirmat Wotte, care în acest sezon trebuie să redreseze Ştiinţa şi să o ducă în prima parte a clasamentului.
Surse din cadrul clubului oltean susţin că noul tehnician se va întoarce în Olanda pentru câteva zile, urmând să revină în Bănie şi cu un antrenor secund.
Mark Wotte are 49 de ani şi în trecut a mai antrenat formaţii precum ADO Den Haag, FC Utrecht, RKC Waalwijk, Southampton, dar şi naţionala U21 a Olandei.

Mititelu: Este un nou început

Mândru că a obţinut semnătura lui Mark Wotte, Adrian Mititelu este convins că a făcut alegerea perfectă pentru Ştiinţa. „La cinci ani de când am preluat clubul, Universitatea are un antrenor din altă categorie. Am semnat pe un an şi jumătate, dar presimt că înţelegerea se va prelungi. Sper ca Wotte să aibă şi noroc pentru că încrederea mea în el este totală, indiferent de rezultatele pe care le va avea. Sunt sigur că pasul acesta pe care l-a făcut Universitatea va fi urmat şi de alte echipe din România, pentru că performanţa are nevoie de meseriaşi. Acesta este un nou început pentru Universitatea Craiova“, a punctat Mititelu.
Patronul grupării din Bănie a anunţat că în această iarnă vor fi multe schimbări la echipă: „Va fi o invazie de profesionişti olandezi la noi în club şi din martie vom instala un nou manager la Universitatea. Nu vor mai fi români în conducerea clubului şi sunt convins că în anii ce vor urma celelalte cluburi ne vor copia exemplul. Vor veni cel puţin şapte olandezi pentru a transforma Universitatea într-un club occidental. Am mare încredere în ei, pentru că sunt cei mai buni în fotbal. Încă din vară am vrut să creez o colonie olandeză la Craiova, dar nu mi-a ieşit. Noi, patronii de cluburi din România, suntem sufletişti, ne implicăm, dar suntem departe de fenomen. Trebuie să îi lăsăm pe cei care se pricep la fotbal să se ocupe de aceste lucruri. În aceste două zile, cât am discutat cu Wotte, mi-am dat seama cât de departe suntem noi de ceea ce înseamnă cu adevărat fotbalul“.

Vine şi Piţurcă

Adrian Mititelu a mai obţinut ieri şi acordul lui Alexandru Piţurcă, atacantul fiind adus la echipă din postura de jucător liber de contract. Fiul fostului selecţioner a mărturisit că oferta primită de la gruparea din Bănie este singura pe care a luat-o în calcul în această pauză competiţională. „Eu m-am înţeles cu domnul Mititelu, dar încă nu am semnat nimic, iar zilele astea urmează să ne întâlnim pentru a parafa actele. Oferta de la Universitatea Craiova este prioritară pentru mine, nu mă interesează nici o altă ofertă în acest moment“, a spus Piţurcă (26 de ani), care a mai evoluat la Steaua, Regensburg, FC Caracal, ŢSKA Sofia şi Pandurii Târgu Jiu. În sezonul 2005-2006, atacantul a îmbrăcat tricoul Universităţii Craiova, când aceasta activa în eşalonul secund, dar în 11 meciuri jucate nu a marcat nici un gol.

Pleacă Merlier?

Universitatea se află în tratative şi cu portarul sârb Igor Kojic, de 22 de ani, negocierile fiind confirmate chiar de goal-keeper, care a dezvăluit că a discutat în mai multe rânduri cu oficialii Ştiinţei despre un posibil transfer. Kojici nu este străin de Liga I, anul trecut petrecând aproape două luni la Dinamo, fiind adus de Mircea Rednic, atunci când Lobonţ şi Dolha, portarii „câinilor“, se accidentaseră. Sârbul nu apucat însă să debuteze, părăsind clubul din „Ştefan cel Mare“. Interesul alb-albaştrilor pentru Igor Kojici denotă însă faptul că belgianul Peter Merlier este gata să părăsească gruparea craioveană, iar motive ar avea destule. După plecarea lui Mircea Bornescu, belgianul spera că va prinde poarta, însă politica adoptată de club l-a împins pe Silviu Lung Jr. între titulari. Alt motiv ar fi faptul că Merlier, ca şi ceilalţi jucători ai Universităţii, nu şi-a primit salariul pe ultimele luni şi nu pare dispus să stea departe de casă şi să facă tuşa gratis. Rămânând la transferurile Ştiinţei, se aude că în Bănie ar putea ajunge încă un sârb. Este vorba de fundaşul central Goran Dragovic (28 de ani, 1,87 m). Acesta costă aproximativ 100.000 de euro, adică jumătate din preţul cerut de Oţelul pe bulgarul Jelev, aflat şi el, la un moment dat, pe lista Craiovei, dar care a ajuns între timp la Steaua.

Reunire la doctor

Universitatea îşi reia activitatea, dar nu în efectiv complet, astăzi fiind programată vizita medicală pentru fotbaliştii localnici. Cu alte cuvinte, jucătorii din Craiova au fost programaţi la Policlinica pentru Sportivi pentru a fi testataţi de doctori înainte de demararea pregătirilor de iarnă. Iniţial, se spusese că mai întâi vor intra pe mâinile medicilor jucătorii străini, dar apoi s-a revenit, procedându-se exact invers, oficialii olteni hotărând că este mai bine să „rezolve“ întâi jucătorii din Craiova, lăsându-i la urmă pe „stranieri“, pentru a le da tuturor posibilitatea să ajungă în timp util în Bănie. În aceste zile ar trebui rezolvată şi situaţia jucătorilor de care finanţatorul Adrian Mititelu a anunţat că este gata să se despartă, Bădoi, Badea, Şoavă, Wobay şi Florin Costea, ultimii doi putând aduce o parte din banii necesarii supravieţuirii clubului. De asemenea, este incertă situaţia autralienilor Dilevski, Mitchell, Rose şi Baird, care, din cauză că nu şi-au luat salariile, au depus memorii să devină liberi de contract.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

57 COMENTARII