22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMeci greu pentru baschetbaliştii craioveni

Meci greu pentru baschetbaliştii craioveni

SCM-U Craiova va întâlni astăzi, de la ora 12.00, pe teren propriu, ocupanta locului patru în Divizia A, „U“ Mobitelco Cluj, în ultimul joc din acest an.

Baschetbaliştii de la SCM-Universitatea Craiova încheie anul cu un meci foarte greu, pe teren propriu. Jucătorii olteni vor înfrunta astăzi, cu începere de la ora 12.00, pe „U“ Mobitelco Cluj, într-un joc restant din cadrul rundei a 15-a, ultima din tur. Având în vedere diferenţa de valoare, dar şi poziţiile ocupate de cele două combatante în clasament – craiovenii pe ultima poziţie, clujenii pe locul patru – este greu de crezut că gazdele vor produce surpriza.
Jucătorii de la „U“ Mobitelco Cluj au un moral foarte bun, după ce au învins sâmbătă, în Cupa Europei Centrale, în deplasare, formaţia cehă BK Prostejov cu scorul de 73-72. Ardelenii au terminat neînvinşi meciurile din grupa A şi s-au calificat la Turneul Final Four, care va avea loc în perioada 9-10 februarie 2010, locul desfăşurării urmând să se stabilească în perioada următoare.

Harris a plecat acasă

Oficialii olteni şi-ar fi dorit ca partida restantă cu Mobitelco să se desfăşoare anul viitor, aşa cum se stabilise iniţial. Din echipa SCM-U va lipsi astăzi unul dintre cei doi jucători americani, Evan Harris, plecat acasă. „Ce ne-am putea dori de la acest meci, decât să terminăm acest tur cu fruntea sus? Este clar că valoric clujenii sunt peste noi. Sper ca jucătorii noştrii să evolueze cu ambiţie în acest ultim joc din tur“, a spus ieri antrenorul secund al craiovenilor, Paul Nicolae. Oltenii au avut un tur de campionat dezastruos. Cu doar două victorii (cu Energia Rovinari şi CSU Municipal Cuadripol Braşov) şi 12 înfrângeri contabilizate, jucătorii de la SCM-U şi-au dezamăgit fanii. Situaţia actuală din clasament nu va rămâne fără urmări, în pauza competiţională anunţându-se schimbări atât la nivelul lotului de jucători, cât şi al băncii tehnice.

Fetele au bătut

Dacă la masculin treburile nu au mers deloc bine, baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova au reuşit să se califice fără probleme în turul doi al Diviziei A, seria sud-est. Elevele lui Liviu Manea au învins, în weekend, în ultimul meci din retur, pe Olimpia Bucureşti, în deplasare, cu scorul de 91-72 (24-22, 16-20, 27-13, 24-17). Cea mai bună marcatoare din formaţia olteană a fost Simionca (25 de puncte), urmată de Drake (23), Mingo (15), Sipos (14), Gligă (6), Pacioga (5), A. Ştefan (3). A mai jucat Lungu. SCM-CSS Craiova a încheiat turul I pe locul trei în serie, la egalitate de puncte cu formaţia de pe locul doi, CSTA BC Alexandria, iar prima poziţie este ocupată de campioana en-titre, Municipal MCM Târgovişte. Campionatul ar trebui să se reia pe 6 februarie.
Oltencele vor juca în grupa A1, alături de celelalte şapte formaţii din cele două serii, clasate la finalul turului pe locurile 1-4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS