10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDănciulescu vrea în Primera Division

Dănciulescu vrea în Primera Division

Atacantul român de la Hercules, Ionel Dănciulescu, a declarat că s-a acomodat foarte bine în Spania şi, chiar dacă a înscris deja cinci goluri pentru formaţia din Alicante, nu se gândeşte să devină golgheter, ci doar să promoveze în Primera Division.
„Mă bucur foarte mult că am reuşit să terminăm cu o victorie sezonul de toamnă, suntem neînvinşi de şapte meciuri, iar pe teren propriu avem numai victorii şi doar un egal. Chiar dacă am marcat în ultimele trei jocuri, eu sunt bucuros pentru echipă, suntem pe un loc promovabil şi asta e cel mai important. Sper să continuăm la fel şi în partea secundă, pentru că vrem să ajungem în Primera Division“, a spus Dănciulescu, autorul unui gol în victoria de sâmbătă cu Recreativo Huelva (2-0).
Fotbalistul de 33 de ani consideră că ajutorul coechipierilor şi al antrenorului Esteban Vigo a fost vital pentru a se acomoda în Spania. „Eu am mai fost aici pe vremea când evoluam pentru Dinamo şi mi-a plăcut mult zona. În plus, aici a fost şi Esteban Vigo, un antrenor foarte bun. În plus, ceilalţi băieţi s-au comportat incredibil cu mine, m-am integrat în grup. M-au ajutat mult de fiecare dată când am avut nevoie“, a spus Dănciulescu, care nu va putea să ajungă în România de Crăciun: „Noi vom relua pregătirile pe 27, aşa că nu are rost să vin, mai ales că nu am cursă directă spre Bucureşti“.
Transferat la începutul lunii septembrie la Hercules Alicante de la Dinamo, în schimbul sumei de 200.000 de euro, Ionel Dănciulescu a bifat 11 partide pentru gruparea iberică şi a înscris cinci goluri, trei în campionat şi două în Cupa Spaniei.
După 17 etape disputate, dintr-un total de 42, Hercules ocupă primul loc în Segunda Division, cu 33 de puncte, cu un punct mai mult decât Real Sociedad, care are însă un meci mai puţin disputat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS