Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Universitatea, reîncărcată

Sport - Lucian CAZAN
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Belgianul Merlier şi-a câştigat locul în poarta Ştiinţei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Victoria din Cupa României cu Poli Iaşi a refăcut moralul alb-albaştrilor, care speră să facă o figură frumoasă şi în următorul meci de campionat, cu Unirea Urziceni.

Ştiinţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României şi visează să câştige trofeul într-un sezon în care planurile i-au fost date peste cap, iar obţinerea unui loc fruntaş în Liga I pare, în acest moment, un obiectiv greu realizabil. Totuşi, reuşita din Copou are darul de a reface moralul trupei lui Eugen Neagoe, care a profitat de pasa proastă prin care trec moldovenii, şi ar putea face acelaşi lucru şi la Urziceni, contra Unirii lui Dan Petrescu. Ialomiţenii nu au mai câştigat în campionat din etapa a opta şi, în plus, au fost eliminaţi din cupă de FC Braşov, fiind cu moralul afectat, ceea ce ar putea constitui un avantaj pentru craioveni, cu condiţia ca aceştia din urmă să trateze meciul cu seriozitate.  Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a prevăzut deja revirimentul echipei sale, victoria cu Poli Iaşi făcându-l mai optimist, dar şi mai acid în discuţiile despre mutarea echipei la Severin. „Era timpul să ne revenim! O să vedeţi că şi în campionat vom reuşi să ne redresăm. Oraşul Craiova m-a dezamăgit enorm. Mi-am dat cinci ani de viaţă ca să ce?! Mă aşteptam să primesc şi eu un sprijin. O să vedeţi cât de mult va fi iubită Craiova la Severin“, a spus Adrian Mititelu la GSP TV.

Mihai Costea vrea victorii şi în campionat

Speranţele lui Mititelu se leagă de jocul bun al Ştiinţei în meciul cu Iaşiul, dar şi de revenirea lui Dorel Stoica, despre care antrenorul Eugen Neagoe a spus: „Dorel Stoica e un jucător important, s-a văzut că ne-a lipsit“. În plus, forma bună a lui Merlier, portar care şi-a câştigat locul de titular la Universitatea prin
prestaţiile din ultimele partide, dar şi revenirea fraţilor Costea, ar putea face din Craiova un adversar incomod pentru Unirea Urziceni sau Internaţional Curtea de Argeş, ca să amintim doar de următoarele două meciuri ale Ştiinţei, ambele programate în deplasare. „Am obţinut o victorie meritată, pe un teren nasol! Sper să se fi spart acum ghinionul pentru noi. Totodată, vreau să revin la Iaşi în acest sezon, pentru a juca finala cupei! Victoria ne dă încredere şi pentru campionat. Trebuie să începem să urcăm în Liga I, pentru că valoarea Craiovei este mult mai ridicată decât locul actual ocupat în clasament. Sâmbătă (cu Urziceni - n.r.) trebuie să câştigăm, pentru că stăm cam rău în clasament“, a spus Mihai Costea, autor a două goluri în Copou, performanţă pentru care a fost declarat cel mai bun jucător.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.17/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.2 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de kibitz:
    PROSTU SAPTAMÂNII ESTE BOGUL CANADIAN !!! frustrarea acestui deformat psihic, atinge cote fantastice. sub diverse nick-uri, REVOLTA ALBASTRA, PLEACA BOOVENE, etc., acest deviat mintal produce încontinuu aceiasi clabuci balosi, în speranta ca-l ia si pe el cineva în seama. si îsi trage zilnic poace peste falci de la forumistii dezgustati. VAI MAMA TA DE BOG CANADIAN NEFERICIT ! HAI SEVERINU !!!
    2009-10-30, 00:22:32 (83.99.68.*)
  2. de kibitz:
    de ieri de pe forum, citez : BAIRD GO HOME : schimba "semnatura : " ca esti ridicol ! Ce ai, ba, cu omul ? Nu vezi, ba, ca esti anacronic ? Ai cazut in cap din albie cand ai fost mic ? Ah, mor de râs, auziti, BAIRD GO HOME A CAZUT DIN ALBIE CÂND ERA MIC, si acuma umbla cu capu spart, toata mintea i s-a scurs prin spartura !!! mor de râs, ma tin de burta :-)))))))))))) HUOOO CÂRPA PUTUROASA :-)))))))))) PLANORUL FORUMISTILOR :-)))))) HAI SEVERINU !!!
    2009-10-30, 00:25:52 (83.99.68.*)
  3. de kibitz:
    BAI CONTESTATARI PUTUROSI, azi va vreau mai virulenti !!! de vreo 3 zile parca sunteti morti, a dat benga în voi, nu mai aveti glas ??? ce daca pleaca echipa la Severin, ramâneti cu Gazu, care-i problema ??? în plus, dom primar va face echipa noua, meseriasa ... o sa mergeti frumos la stadion s-o înjurati ... bai trepadusilor, taceti ??? S-A ÎNGROSAT GLUMA, PUTORILOR :-))))))))) HAI SEVERINUUUUUUUUUUUU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!
    2009-10-30, 00:36:06 (83.99.68.*)
  4. de FARINGOSEPT:
    Mititelu a facut greseala dupa greseala. Mereu el a fost ultimul care si-a dat seama de greselile facute. De la inlaturarea lui Napoli pana la scumpirea biletelor, cedarile lui Gangio, Borni, Dorel etc. GRESEALA DE A MUTA ECHIPA II VA FI FATALA. Se apropie latul!!!
    2009-10-30, 01:31:51 (79.117.183.*)
  5. de Ultrapluss:
    Comentariu Cenzurat de editiespatiala: La felul in care joaca echipa acum... nici n-o sa se observe ca joaca la Craiova sau la Severin. Pe de alta parte, sa-mi explice cineva de ce ar trebui sa-i dea primarul lui Mititelu de pomana ceva si nu mie. Am si eu o fima, tot falimentara, ca si Stiinta. Care e diferenta? Asa ca GO, GO, Go!!! Daca jucati fotbal o sa vin cu siguranta si la Severin la meci. Referitor la meciul de iei - s-a intors norocul! Dar doar atat!
    2009-10-30, 02:08:34 (213.114.13.*)
  6. de nr 7:
    kibitz ciinele rosu fara nici o treaba cu stiinta si-a atins iarasi scopul de a strica forumul caci Baird Go home a muscat din nou momeala si a trecut la atac. E o vorba din batrini: daca te cobori la mintea prostului s-ar putea sa nu se vada diferenta. Asa ca baird go home, iti urez sa nu ratezi nici un prilej de a contribui la calitatea jalnica a forumului asta. Succes!!!
    2009-10-30, 07:26:07 (193.171.32.*)
  7. de kinky:
    Iar a aparut Stalinescu pe forum (sub nick-ul kibitz). Du-te , Mititelu, la Severin, cu echipa ta cu tot, ingroapa-te acolo, ineaca-te in Dunare cu ciumpalacii tai cu tot. Multumim GDS ca ne arati afacerile oneroase ale booveanului, poate vor intelege si cretinii de olteni ca echipa cu care tin nu are nimic de a face cu Stiinta, ci este una dintre afacerile jegului cu ochelari de soare.
    2009-10-30, 07:43:02 (92.80.193.*)
  8. de Olteanul:
    Sunt surprins cum voi suporterii din Craiova il acuzati pe Mititelu de esecul calificari in cupele europene din campionatul precedent iar lui Solomon care a complotat sa nu participe in cupele europene raportand-ul la federatie pentru a distruge mitul acestei echipe si fotbalul din orasul vostru nu-i reprosati nimic.Era Mititelul primul sau ultimul patron al echipelor din liga 1 care aveau datorii la fisc si el trebuia sa-l saboteze cum nu au facut-o ceilalti primari ai echipelor din liga lui Mitica?De ce nu-si vede responsabilitatile fata de stadionul pe care-l are in custodie?findca nu-l intereseaza fotbalul sau este frustrat daca alta persoana publica are popularitate mai mare ca a lui in acest oras.Voi impreuna cu Solomon l-ati gonit din oras si tot voi il batjocoriti ca sa ramana cu echipa in Craiova de parca a-ti avut atitudine impotriva lui Solomon pentru comploturile lui asupra echipei voastre si a oltenilor de pretutindeni.Stiti sa-l acuzati pe el de toate nerealizarile dar nu vedeti de unde pleaca aceste esecuri asa ca ramaneti voi cu primarul vostru care nu se implica sa creieze conditi pentru fotbal de performanta dar stie cum sa saboteze pe alti care cheltuie bani din contul lui.Bine va face ca muta echipa si ma mir cum putea sa faca performate cu voi unde nici suporterii nu sunt alaturi de echipa si stiti sa-i criticati pe jucatori.La Severin o sa fie stadionul plin la fiecare joc al echipei nu ca la voi care nu va pasa decat de interesul vostru pentru care sunteti platiti sa-l criticati poate chiar de Solomon al vostru.
    2009-10-30, 09:04:02 (80.239.242.*)
  9. de Marius din goicea :
    Avem un primar de doi lei intrun oras mare si frumos care na facut intrun mandat si jumatate decat doua fantani si parcul acela care nu se duc decat ****** .Oare merita acest om sa fie primul om al baniei care pana ar pleca de acasa de la CARNA nu a vazut decat balta .Cum e posibil asa ceva sa nu-l intereseze de acest club care acest oras este cunoscut din cauza acestui brend UNIVERSITATEA CRAIOVA.Mititelu are vina lui ca nu a stiut sa gestioneze lucrurile atunci cand UCV juca fotbal adevarat ,avea antrenor zic eu in primii 2-3 antrenori din liga 1 ,a dat drumul la doi jucatori foarte importanti BORNESCU SI GANGIOVEANU ,poate a si dat meciurile STELEI si VASLUIULUI dar a si cheltuit bani cu echipa aceasta .EU sant sigur ca UCV va juca in europa league in sezonul viitor .HAI STIINTA batem la URZICENI la 2 goluri diferenta. BAFTA
    2009-10-30, 09:49:49 (92.80.195.*)
  10. de PENTRU 9 :
    Bai nr 9 ce ai frate cu NEAGOE
    2009-10-30, 09:54:21 (92.80.195.*)
  11. de kostake:
    daca crede mitichelu ca va avea stadionul plin la severin se insala.... severinul are 100.000 locuitori... sa vina 25.000 ? inseamna ca 1 din 4 severineni sa vina la meci... dar lucrurile nu stau asa... am lucrat in severin intre anii 1990-1992 si stiu ca multi din severin nu erau fanii ai stiintei.... iar, dupa performantele din ultimii 17-18 ani cu siguranta , mai ales cei tineri, nu mai tin cu stinta... asa ca ajica o va comite din nou ....
    2009-10-30, 09:55:24 (92.80.193.*)
  12. de anti-prosti:
    jegosilor sa faceti hora de mana cu solomon si netoiu ca pleaca echipa la severin,voi sa ii pupati in poponet si ei sa va dea multa mumu
    2009-10-30, 10:09:05 (92.86.68.*)
  13. de xavi:
    Mititelu muta echipa la Severin...ok..dar eu ma intreb oare cumpot accepta autoritatile de acolo...oamenii de acolo...mai devreme sau mai tarziu Universitatea o sa revina in Craiova...garantat.. .iar echipa din Severin care momentan este in B...automat fara sprijinul primariei,pentru ca imi este greu sa cred ca primaria Severin are bani sa tina 2 echipe,o sa se destrame...si ma intreb cu ce o sa mai ramana Severinul atunci cand Universitatea o sa revina la Craiova?Spuneau ca au un plan pe termen lung pentru ca echipa lor sa promoveze in prima liga...sunt fani ai Universitatii...e de inteles...dar parca suna altcumva ca orasul tau sa fie reprezentat in prima liga de echipa orasului si nu de echipa Craiovei...cum ar fii sunat Severin-Steaua?Dar ma rog fiecare cu mintea lui.Eu personel i urez succes Universitatii la Severin...daca Craiova era un inpediment in calea performantei ...ok accept sa joace acolo...dar credeti ca este corect sa distruga echipa Severinului pentru o ambitie?Si inca ceva...tine-ti minte...cand Staicu ia dat echipa prima data lui Mititelu....Mititelu sa retras pentru ca cineva i scrisese ceva pe gard...si zicea el...ca i era frica pentru el si familia lui...acum este mult mai contestat ca atunci....de ce atunci a cedat si acum nu...pentru ca pana la urma atunci decat i vopsiera gardul,iar acum este injurat pe stadion ...i se dedica bannere putin cam exegerate este adevarat....dar...ma rog...ciudat...
    2009-10-30, 10:13:10 (79.117.148.*)
  14. de Aristotel:
    Bai, kostake ( cu " k mic " )! Pai, tu crezi ca la un meci de fotbal, se duc numai orasenii, Toti iubitorii din satele invecinate sau iubitorii de fotbal adevarat din Orsova,.20 km, Herculane, 28 km, Motru 42 km, vin la meci ! Pai, ce ? La Craiova, din 1500 spectatori, 1480 erau din satele vecine, restul din Craiova, care erau platiti sa injure nonstop ! Astora,li se ia "obiectul muncii " si odata cu asta, nu vor mai fi nici platiti sa injure ! Ce, crezi ca se vor duce la Severin, sa plateasca drumul , biletul de meci si sa aibe surpriza sa fie evacuati ? As ! Mai bine stau acasa, in fata televizorului, cu sanse mari sa-l sparga, ofticati de succesul Craiovei la Severin ! Si daca primarul Solomon isi face echipa, nu-i nici o problema ! trebuie doar s-o ia de jos de tot : faza pe catune, faza pe sat, pe comuna, onoare,promotie, liga a sasea, a cincea etc, sa promoveze peste tot si in trei , patru sute de ani, va reusi, Mare lucru, nu-i ! Sa-i dorim "succes " Ce, credeti ca n-are bai ? Sa fim seriosi ! Cate tunuri a tras asta, ii ajung banii pentru 20 de generatii !
    2009-10-30, 10:25:41 (109.96.9.*)
  15. de baird GO HOME:
    kizbiz, wc-ul forumului, nespalatul si imputitul asta de sclav, care apare pe aici doar sa avem si noi de cine rade. kizbiz, du-te cu infractorul la severin ca poate il trece chacarea pe acolo si nu are cine sa-l stearga la cuur, iar limba ta e perfecta pentru asa ceva. Bai wc-ule, cum dracu ai scapat de la zoo bai animalule? Cazuri de retard profund asa cum e cazul tau, demult nu s-a mai inregistrat bai gunoiule! Mars la ghena, boschetarule! In alta ordine de idei, vad ca infractorul duce echipa la Severin ca sa poata sa isi faca toate smecheriile acolo unde nu il trage nimeni la rapundere! Pai se apropie meciul cu steaua in jurul datei de 5 decembrie si trebuie sa plateasca tributul de 3 puncte catre oier. O sa vada infractorul din booveni ca nici severinenii nu sunt chiar asa de fraieri cum ii crede si o sa fie apostrofat si injurat chiar si acolo! Pe de alta parte, infractorul o sa aiba marea surpriza ca la meciul cu steaua 3 sferturi idn stadion sa tina cu oile, asta pentru ca in Severin steaua are mai multi simpatizanti decat Craiova. Va spun asta sigur, pentru ca am ceva prieteni in Severin si mi-au spus ca sunt multi stelisti acolo. Pe mine nu ma afecteaza cu nimic ca infractorul duce echipa la Severin, pentru ca oricum nu mai mergeam la meciuri (n-am fost la nici un meci in acest sezon) pana nu pleaca el de la echipa! Oricum eu impreuna cu suporterii adevarati ai Craiovei, suporteri care ne dorim performanta, nu mediocritate si sclavie la oier, ne vom continua protestul pana cand booveanu va pleca. Oricum, asa cum zicea cineva mai sus, se strange latzul! Deci BOOVENE se strange latzul lichea de om ce esti! PLEACA BOOVENE!
    2009-10-30, 10:29:38 (86.126.62.*)
  16. de xavi:
    Sa vezi cum joaca Universitatea acasa la Severin cu Steaua cu tot stadionul de partea Stelei.
    2009-10-30, 10:33:51 (79.117.148.*)
  17. de Aristotel:
    Pentru Kibitz ! Ma bucur , domnule, ca ti-a placut remarca mea cu privire la Baird go home ! Tot eu l-am blagoslovit ! Trogloditul asta, s-a nascut din limbrici si va muri in oxiuri ! ( sa vezi acum cauta in dictionar,(daca are ! ) cuvantul "oxiuri " )Il scutesc eu ! sunt niste viermisori intestinali, mici, de cativa milimetri, eliminati odata cu fecalele !
    2009-10-30, 10:34:54 (109.96.9.*)
  18. de Aristotel:
    Pentru Baird go home ! Dupa cum declari mai sus, tu n-ai fost la nici un meci al Craiovei, dar te declari "suporter adevarat " Suporter din fotoliu ! Si ,indemni totii "suporterii adevarati " ca tine, sa ti se alature protestului pana la plecarea lui Mititelu ! Pai , avand datele problemei, nu mai aveti mult de asteptat ! Din etapa a paispea, dorinta iti va fi indeplinita, bai, " suportere adevarat " ! Suporter din fata televizorului ! Halal sa va fie ! Hai, Craiova, oriunde vei juca !
    2009-10-30, 10:51:04 (109.96.9.*)
  19. de jean d'arm:
    kipartz si aristotel onasis onanistul ,va ascudeti dupa dejectiile deversate ca sa nu recunostateti ca sunteti la fel de inapti ca si seful vostru.n u ne-ai vazut pe forum pt. ca veneati cu nasul de la iasi,sideh,v-au mai dat si jos. internet mobil nu va da muititelu asa ca veniti acum sa urlati ca ati batut marele iasi si v-ati calificatin sferturile cupei romaniei. urzicenii au batut la glasgow in LIGA CAMPIONILOR si n-ati vazut. sa plece incopetentii cu cartof cu tot la severin!!!!Oricum asta e o alta diversiune mititica.
    2009-10-30, 11:02:04 (79.117.208.*)
  20. de kostake:
    vad ca unu se baga in seama cu mine :D mai mult a facut invenatrul spectatorilor si i-a iesit ca fix 1480 erau din satele de pe langa Craiova si 2 erau platiti sa injure :D ciudat sa vii din Tg Jiu si sa stii fiecare de unde este... pentru cine nu stie, pe stadionul Ion Obelemenco, adica pe Central, STINTA A OBTINUT PERFORMANTELE PENTRU CARE ESTE CUNOSCUTA IN EUROAPA, si niciodata Suporterii din craiova nu au fost depasiti numeric de cei care nu erau din Craiova, e logic, iar cu suporterii din orsova si herculane, :)) aia se considera banateni, si chiar sunt, crezi ca tin cu Stinta? STINTA NU POATE JUCA DECAT LA CRAIOVA, la severin nu va fii niciodata STINTA Craiova .... ajica, cum am mai spus , va fi consemnat in istoria Stintei alaturi de netoiu, dinel, adica cei care au facut mult rau acestui club , CU AJICA NU SE VA FACE NICIODATA PERFORMANTA, nu are bani si nici alte abilitati....
    2009-10-30, 11:02:07 (92.80.193.*)
  21. de Alexandru M.:
    in primul rand sa se inapoieze banii pe abonamente,s-au platit niste bani pentru a merge pe stadion la Craiova!!!!!!nu s-au platit niste bani pentru a merge pe unde i se scoala lui mititelu!apoi,ii reamintesc lui aristotel,pentru ca vad ca sunt unii pe-aici care fac gargara si chiar deranjeaza,ca din cei 800-900 oameni care au fost prezenti la ultimele meciuri,peste 90% sunt abonati si locuiesc in Craiova!!!!!si vorbesc din surse foarte sigure!asta cu oameni din afara Craiovei se aplica la marile derbiuri cand cand din 30mii sunt vreo 5-6mii din imprejurimi.Eu n-am nimic cu ei,sa se duca si-n congo,insa sa restituie banii SAU sa dea bani de benzina pentru deplasarea la severin!nu poti sa faci ce vrei fara nicio consecinta!cine nu vrea sa recunoasca gafele kilometrice ale lui mititelu care au dus la alungarea publicului de la stadion e liber sa gandeasca orice vrea.nu baird go home si cu bog-ul canadian ii reprezinta pe cei 10mii care veneau in medie la stadion,ei pot reprezenta50,hai 100,hai 1000 mie,dar nu 10mii sau 9000 cati veneau in medie la Craiova!!!si hai sa fim seriosi,nu iubeste severinul Craiova asa cum o iubim noi!!!!restul e vrajeala!e ca si cand ai compara dragostea de mama cu cea de bona!o sa vina la severin 8-9mii de oameni,poate chiar mai multi la inceput,vor face rahatul praf si vor castiga 2-3 meciuri,vor ajunge pe 11 si vor spune vai,ce bine ii e Craiovei la severin.penibil!n-o sa se poata niciodata compara ce-au simtit craiovenii cand au vazut meciurile cu steaua si vaslui cu ce simt severinenii.ma rog,oricum mi-e sila de ceea ce se intampla.eu zic s-o ia si sa plece cu echipa la budapesta sau chiar mai departe,ce sa caute la Craiova????ca doar e Universitatea severin,sau gyula sau mai stiu eu ce.mi-e sila
    2009-10-30, 11:03:22 (79.117.139.*)
  22. de jean d'arm:
    ai dreptate alex m.. sa dea banii inapoi a abonati.totusi cred ca nu se va tine de cuvan nici de data asta miti.oricum echipa nu mai reprezinta mandria de oltean ci serviclismul,cocalar ia si coruptia. mititeu du-te la vaci. apropo pamaresul,sigla si ale dreputuri sunt tot la (S)Taicu!!!
    2009-10-30, 11:09:27 (79.117.208.*)
  23. de Alexandru M.:
    tot pt.aristotel,bai frate,tu chiar ai impresia ca stadionul e gol datorita faptului ca baird go home striga pe-aici sa stea lumea acasa????????tu ori esti naiv ori lumea trebuie sa inceapa sa te ignore,chiar esti convins ca din cauza celor 4-5 de pe forumul asta nu mai vine lumea la stadion????????oamen i buni,suporterul craiovean NU E IDIOT!!!!suporterul craiovean NU MAI POATE FI PACALIT!!!!nu uitati ca cei de la tribuna a doua ii huiduiau pe cei de la peluze cand acestia se luau de mititelu!!!!!iar acum au inceput si ei sa-l conteste pe acest brutar!!!!!asta spune totul!!!!nu din cauzA celor 4-5 de pe forum nu mai vine lumea la stadion!!!lumea nu mai vine la stadion pentru ca nu mai vrea sa fie mintita!!!!!ca li se aduc antrenori mari(sute de cv-uri),jucatori buni,s-au saturat de blaturi!!!!!,s-au saturat de certuri in cadrul clubului si incompetenta,de orgoliul tembel al unui patron tembel,de declaratiile oligofrene ale lui,pe vremea lui mogosanu faceam numai accidente,dar antrenorul nu era de vina,lumea s-a saturat sa vada jucatori impusi in primul 11,gen dina,baird,etc.asa ca severinul e frectie la piciorul de lemn!niciodata nu se va putea compara Craiova cu severinul din punctul asta de vedere.ce credeti voi,ca mutarea sa severin va rezolva blaturile???il va elimina pe dina???va plati datoriile la stat pentru o licenta lejera?sa ziceti mersi daca nu va fi readus mogosanu...dar omul tot prost ramane
    2009-10-30, 11:20:42 (79.117.139.*)
  24. de cristian:
    lasa ca vine netoiusi face echipa cu aiurica sursa prosport si o sa fiti la pvula cdt.ului o sa fiti ferciti atunci l-ai gonit din craiova ta facut3 terenuri MORI TIGANE o sa ramai in istoria craiovei tai batut joc de un brandcu ajutorulgedesistilor care au fost mereu impotriva echipei HAI STIINTA.
    2009-10-30, 11:24:34 (92.80.200.*)
  25. de Aristotel:
    Bine, accept ca s-au facut greseli mari la Craiova ( si probabil se vor mai face ) ! Dar sa te declari suporter adevarat si sa afirmi ca n-ai fost la meciuri, nu ti se pare de porc ?! Uite, pentru informarea ta si si a altora, am lucrat in zona Severinului mult timp ! Cand avea Craiova meci, se duceau si din Severin, nu mai zic din satele si comunele apropiate Craiovei, Cujmir, Obarsia, Cetate, etc, etc ! se inchiriau masini, autobuze, puneau mana de la mana si se duceau cu o masina mica, era o adevarata nebunie ! La un meci cu Dinamo, au fost peste 40.000 spectatori ! Nu mai aveau loc nici pe scari ! E drept, Craiova lupta pentru suprematie atunci ! La, nr. de spectatori, era pe locul 2, dupa Timisoara ! Unde sunt acei spectatori ? Eu nu zic de 40.000. , dar, ce naiba, sa se duca acum in jur de 1000, e prea de tot ! Si unii se declara suporteri, dar nu se duc la meciuri ! Astia nu sunt suporteri, sunt cel mult simpatizanti ai echipei ! Suporterul adevarat se duce la meci, indiferent de pozitia in clasament a echipei, o incurajeaza permanent, o sustine morat din tribuna ! Ori, voi, ce faceti ? Injurati la stadion, injurati pe forum, amenintati conducatorii si fotbalistii. etc ! Pai, voi sunteti teroristi, nu suporteri ! Ma mir cum de nu ragusiti, strigand doua ore si jumatate, incluzant aici si incalzirea ! Inca ceva ! Ii amintesc ratatului de jindar, ca eu am o pozitie sociala foarte buna, am o familie foarte reusita, nu traiesc din grija parintilor ca multi dintre voi, Mai puneti si voi mana pe carte, dar nu asa ca la tribunal, adica mai cititi si voi ! Faptul ca injurati aici, la stadion si pe aiurea, denota faptul ca ati trait printre animale! Mancatori de seminte pe strada, si ****ind cuvinte vulgare, din minut in minut, scuipati si suflati nasul pe strada, dupa care va stergeti de pantaloni ! Nu conteaza cine este in preajma voastra ! Sa va ajute Dumnezeu, dupa cum va este sufletul !
    2009-10-30, 11:32:52 (109.96.9.*)
  26. de Alexandru M.:
    pot sa faca o mie de echipe,noi iubim Universitatea Craiova,asta e o ipocrizie ca "va face echipa solomon",noi iubim Craiova,daca voi astia de pe forum atat ati inteles,inseamna ca vorbim discutii de pomana.asa e,solomon dintotdeauna a fost anti-echipa,dar nici mititelu nu e cu nimic mai presus.avea tot dreptul sa comenteze daca eram prin europa acum.pana atunci ramane un limbric.poate avem noroc si luam cupa anul asta,ce face,face petrecerea la severin????nu-i problema,sa nu ma mai duc eu la meciuri si sa castige ei cupa,voi fi cel mai fericit!deocamdata am fost mintiti si umiliti cu acest mogosanu,suntem injurati meci de meci cu acest dina,bine ca s-a intors stoica macar
    2009-10-30, 11:40:46 (79.117.139.*)
  27. de @aristotel onanistul:
    iti scise omul explicit de ce nu mai mereg lumea la stadion.noi suntem suporteri ai Craiovei nu aplaudaci ai lui ajica sau ai lui dina sau aifratiolor Cocala-costea! taci din taste ca te faci iar(a cata oara) de rahat. mai vb si tu cu ala- cu celalalt si afla cine conduce caiova cu adevarat ,cine o mulge si ce cauta bbrutarul acolo. suna-l dreacu pe Siclitariu,pe Staicu sau pe fulguta,pe cimino ca vad ca de la noi nu pricepi !!!!!!
    2009-10-30, 11:45:02 (79.117.207.*)
  28. de Alexandru M.:
    aristotel,aici e vorba de o echipa care de 18 ani asteapta un titlu,de 16 ani o cupa,de 15 ani un loc pe podium si de 9 ani o participare in europa!!!!!!!!SI TOTUSI UN ANUME ANONIM NAPOLI A REUSIT SA CREEZE EMULATIE IN RANDUL SUPORTERILOR CREANDU-LE ILUZIA UNEI PERFORMANTE!nu poti sa te mai duci cu drag la stadion indiferent de locul din clasament cand nu stii sigur daca meciul se joaca pe teren sau nu!!!!intelegi chestia asta????stoica si gangioveanu(avea 19ani si era un mijlocas stanga care isi daduse drumul la joc) aveau bacul in vara,insa numai primul a fost invoit!!!!celalalt alungat!!!!DE CE????din orgoliu???bornescu isi termina contractul,trebuia sa i-l prelungeasca,oare crezi ca i-a dat rapidul cu mult mai mult decat ii putea da aici la prelungire?stoica la fel!oare din sutele de cv-uri singurul viabil era doar mogosanu????oare inainte de ultimele 2 etape mai exista vreun pesimist care sa se gandeasca la faptul ca noi vom ceda cu mare usurinta toate cele 6 puncte si vom rata uefa???de ce emotiile cu licenta?????de ce???pai eu mi-am luat abonament din iubire pentru Craiova,pentru ca am nevoie de stadion,insa dupa toate astea NU MAI POTI VENI NECONDITIONAT LA STADION!ADICA STAI ASA,CUM VINE ASTA?????EU SA PLATESC,SA VIN NECONDITIONAT SI TU CE FACI PENTRU MINE???????????????? eu doar sa platesc si tu sa-ti bati joc de mine????pentru ca instalarea lui mogosanu a fost o bataie de joc!jocurile de la iasi,brasov si medias au fost o bataie de joc.intelegi,aristot el?????nici eu nu am fost de acord cu unii dintre forumisti pentru ca li se citea reaua intentie,insa cei mai multi au dreptate si sunt ferm convins ca sunt oameni de buna credinta!
    2009-10-30, 11:54:53 (79.117.139.*)
  29. de AQristotel:
    Chestia cu blaturile, nu tine ! Toata lumea stie, ca prin calificarea intr-o cupa europeana, se primesc, de la UEFA, cel putin 3 milioane de euro ! Credeti ca Vasluiul sau Steaua, au cumparat meciurile cu Craiova ? Si cam cat au dat ? A vandut jucatori ? Dati un exemplu ! Dar credibil, cu argumente solide ! Eu stiu asa: Ionescu a stat pe bara, ca n-a vrut sa-si prelungeasca contractul, dupa care, impotriva vointei lui Mititelu, a fugit la Steaua ! Gangioveanu, a fost dat CU IMPRUMUT la Vaslui, ca nu mai prindea echipa, deci i s-a dat posibilitatea sa joace,; Bornescu a dezertat de la echipa, el i-a platit din banii castigati la Craiova, jumatate din clauza de 250.000 euro; Stoica, a plecat singur, n-a fost dat afara cum s-a vehiculat, dovada ca a fost reprimit la echipa ! Care mai e ? Am uitat pe cineva ? E normal sa vreti rezultate ! Dar putinii spectatori, in loc sa-i dea un imbold de incurajare cand echipa este cazuta, ii dati un branci ! De fapt, voi nu aveti cine stie ce cu echipa ! Miza este Mititelu ! Voi cu el aveti ce aveti ! El s-a trezit din pumni, dupa cinci ani de lupta de unul singur impotriva tuturor, dupa ce a incercat totul, dupa ce a platit miliarde de lei amenda din cauza suporterilor, dupa ce terenul a fost suspendat de atatea ori din cauza suporterilor, dupa ce a facut trei arene de antrenament a modernizat stadionul si-a cheltuit averea a platit chiriile fabuloase puse de primarie, acum are parte de huiduieli ? Pai, e prost daca se mai gandeste ca vreodata sa revina la Craiova ! Poate cand o disparea Solomon !
    2009-10-30, 11:58:10 (109.96.9.*)
  30. de Alexandru M.:
    si inca un lucru,lasand la o parte faptul ca am auzit parerile unor oameni din preajma jucatorilor,lucrul care m-a convins ca acele 2 meciuri au fost niste blaturi oribile a fost faptul ca mititelu timp de o luna dupa aceea a blocat comentariile si mesajele la fituica lui.se stia vinovat,s-a dat la fund,tineti minte ca o foarte lunga vreme nu a mai aparut pe la televizor,l-a trimis la inaintare pe cainele de paza spanu care a emis numai aberatii.lasitatea asta ii caracterizeaza pe cei vinovati,pe cei cu sufletul patat,daca meciurile erau pierdute ca am fost prosti va garantez ca nu bloca acele comentarii.DE CE?pentru ca suporterul craiovean stie cand echipa nu a putut,cand asa a fost sa fie,insa atunci asa a lasat el sa fie!si i-a fost teama!de-asta nu mai vine lumea la stadion!de-asta nu mai apare stalinescu pe forumul asta,de-asta multe!daca vreti sa intelegeti bine daca nu,mergeti la severin sa salvati echipa de la retrogradare:(
    2009-10-30, 12:05:00 (79.117.139.*)
  31. de baird GO HOME:
    aristica, nu trebuie sa-mi explici ce e inseamna oxiuri penru ca vazandu-te pe tine zilnic pe aici m-am familiarizat cu ceea ce inseamna "oxiuri". Ia-te de mana cu gunoiu ala, de isi zice kizbiz si fugiti repede repede sub pulpana stapanului din booveni. La un moment dat mi s-a parut ca este ceva de capul tau...ca esti un pic mai dezghetat, ca ai o anumita varsta, copii, dar acum imi dau seama ca au dreptate cei care te fac cum te fac aici pe forum...Adica sclav, lingau, pupancurist si alte calitati din astea de-ale tale. Chiar nu vezi ca wc-ul kizbiz e singurul care te apreciaza aici? Chiar nu iti ridica semne de intrebare faptul ca singurul care te apreciaza este un retardat si un dezaxat mintal?
    2009-10-30, 12:12:58 (86.126.62.*)
  32. de Alexandru M.:
    aristotel,esti naiv,tu ai enumerat tot ce s-a scris in presa.bornescu si stoica nu au plecat singuri!!!!!!sunt la final de contract si cand a venit vremea renegocierilor nu le-a dat nimic in plus,motiv pentru care au refuzat sa-si prelungeasca acele contracte!ceea ce nu s-a intamplat cu prepelita care a primit bani in plus!iar mititelu stie cum sa faca astfel incat jucatorii sa pice drept vinovati si el o victima!ce a facut bornescu dupa aceea nu-i face cinste,e adevarat!gangioveanu era titular pe banda stanga sau facea parte din primul 14 ca sa zic asa!nu a fost trimis la vaslui ca aveam noi prea multi si prea valorosi!plus ca vasluiul il avea pe milisavievic,il luase pe gerlem,etc.cat despre blaturi,conditia ca uefa sa-ti dea banii este sa te califici in grupe,avea el garantia ca se califica in grupe????pe cand banii de la porumboiu si becali,atati cati au fost erau siguri.sau ma rog,sa zicem ca n-a luat bani,dar a avut o mare problema cu licenta,mai tii minte????datorii neplatite!stii ce se zvonea inainte de meciul cu rapid?????ca vom primi licenta dar nu ne vom califica in europa!!!!!!!!!!!am luat-o ca pe o gluma proasta atunci,mai ales dupa acel 3-0 din giulesti!mai tii minte ce s-a intamplat???cu inlocuirea lui wobay in ghencea la 1-1???cand controlam jocul?cand steaua avea cea mai slaba echipa din istorie?????hai ,mai aristotel,ca nu mai suntem copii pe care sa-i duca mititelu de nas,ce naiba
    2009-10-30, 12:15:05 (79.117.139.*)
  33. de Alexandru M.:
    mititelu stia ca Craiova va pierde ultimele 2 meciuri,steaua si urziceniul aveau planificat un egal,a fost un blat gretos si acel meci de la urziceni,steaua se cam resemnase,se baza pe ajutorul lui bergodi,dar erau sperante de doi bani!.rapidul avea planificata o victorie cu iasiul.era clar ca daca pierdem ultimele 2 meciuri vom rata uefa!chiar si asa,puteam ajunge in europa impotriva vointei noastre,daca urziceniul batea pe steaua,pentru ca nimeni,absolut nimeni nu se gandea ca rapidul se va impiedica de iasi. A FOST CEL MAI ORIBIL FINAL DE CAMPIONAT CU CARE AM FOST CONTEMPORAN!poate avem o sansa la cupa anul asta,pentru ca nu mai sunt decat cfr,dinamo si vaslui favorite
    2009-10-30, 12:24:57 (79.117.139.*)
  34. de Aristotel:
    Bai, Baird go home ! Ia spune-mi mie, dece toti care tin cu adevarat la echipa, dece toti care ii iau partea lui Mititelu sunt considerati dezaxati si retardati, si ceilalti, care injura birjereste, care injura nonstop, care sunt impotriva unor jucatori mai nou chiar impotriva fratilor Costea, si Stoica, impotriva lui Mititelu, sunt considerati de tine oameni de bun a credinta ? Care este logica ? Cine este retardat, eu care tin cu adevarat la aceasta echipa de cand ma stiu, sau tu care injuri cu adevarat aceasta echipa, de cand te stii ? Tu, ai facut vreodata un control psihologic ? Daca nu, iti recomand sa faci ! Vei avea mari surprize ! Deci, dupa logica ta, care striga " hai, Craiova " sunt dezaxati ! Cei care striga "huo Craiova" sunt oameni de treaba ! Mare e gradina lui Dumnezeu ! In final, sa-i zic una aluia care ma face onanist : Ba, sa ma pupi tu, undeva, cand nu vrei ! Acuma vrei ?
    2009-10-30, 12:39:40 (109.96.9.*)
  35. de pt Imbcilu de la nr20(KosKake):
    da..pt nr 20..multa....admirat ie..doamne...cit de bou poti sa fi sa emiti asemenea ipoteze?domnee...cra iova nu e iubita numai in oltenia..e iubita si in banat,si in ardeal si peste tot in tara asta..dar mintea ta aia ingusta,de fapt lipsa materiei cenusii te face sa emiti asemenea ineptii cum ca de la herculane,motru,orso va sau mai stiu eu unde nu o sa vina lumea sa sustina stiinta..te inseli amarnic vierme ce esti!!forza stiinta
    2009-10-30, 12:41:21 (92.80.251.*)
  36. de STRONG:
    Bv Mititelule.Muta echipa la Severin ,ca decat sa joci cu un stadion cu o mie de oameni si aia sa injure,mai bine cu un stadion plin si aia sa tina cu,Craiova.Cine sunt astea din galeri (Postasu.Blondu,S.a) :-j niste saraci!!!EU sunt din Craiova si imi pare rau ca pleaca echipa ca o sa ma duc la mai putine meciuri la Severin,dar intr-un fel ma bucura ca poate isi revine odata cu mai mukti suporteri pe stadion si sa nu fie injurati.FORTZA STIINTA M....E GALERIEI CRAIOVEI.AU AJUNS SI BLONDU SI POSTASU VEDETE :)) SARACII IMPUTITI
    2009-10-30, 13:11:50 (79.117.213.*)
  37. de manowar:
    :)))
    2009-10-30, 13:41:29 (84.123.96.*)
  38. de PLEACA BOOVENE!:
    Mutarea echipei la Severin incheie cicclul booveanului la Craiova!! Inaugararea stadionului din Severin se face contra javrelor dinamoviste, si nu este o coincidenta!! Daca netoiu si dinel au trimis la dinamo cate 12-14 jucatori, booveanul si-a intrecut predecesorii!! El ofera plocon intreaga echipa!! Mutarea la Severin e doar o fatada a adevaratei tranzactii: FC Universitatea Turnu Severin este un nou satelit mascat al lui dinamo. In spatele afacerii stau turcu si netoiu, la inaintare booveanul monstruos. Oamenii din Severin sunt olteni destepti si vor realiza dupa cateva luni monstrozitatea la care sunt partasi! Boovenaul va fi tratat du suturi in dos, urari de bine si media de specatatori de 500 de oamani cu care e invatat! Apoi n-are decat sa mute in Ferentari sau in Stefan cel Mare satelitul dinamovist!! Cei cativa trizomici sau patiti de mititelu pe acest forum vor mai putea guitza cateva saptamani, pana este evidenta crima impotriva Stiintei!! Orasul Craiova impreuna cu investisori seriosi (sa speram, de data asta) au ocazia sa raspunda foamei de fotbal performant prin creerea unei echipe europene! Emblema afalata in pribgie la mititelu-Zambon va fi rascumparata mai tarziu, ca la Timisoara!! Stiinta Craiova ramane la Craiova in spirit si va renaste la Craiova! PLEACA BOOVENE!
    2009-10-30, 13:42:09 (96.23.182.*)
  39. de requiem for a dream:
    Ok...Sa vedem daca putem sa impacam si capra si varza prin cuvinte uzuale la discretia microbistilor. @Alexandru M- ai dreptate si am vazut ca ai incercat sa explici unele lucruri pe care totusi unii nu pot sa le inteleaga. Mai pe inteles: domnul Aristotel, daca va inselati nevasta credeti ca ea o sa se mai intoarca la dumneavoastra sau o sa inceapa sa tipe si poate chiar sa insulte si apoi sa va paraseasca? Este excat ce face suporterul craiovean, s-a simtit inselat si mintit, adevarat sau nu ca a fost asa nu stiu dar asa s-a simtit si pace. Cineva zice ca Universitatea are suporteri in toata tara si bla bla bla..mai multe lucruri. Sa va explic: daca esti din Moldova sau Transilvania sau Banat sau de mai nu stiu unde, si tii cu Craiova, well, sa nu crezi ca mai sunt si alte mii ca tine in orasul acela de unde esti pt ca te inseli, era asa acum ceva timp. Logic vorbind, echipa cu cei mai multi suporteri este acea echipa care are rezultate, excat acelasi lucru se intampla cu Craiova inainte de `89. Tinerii, ma refer la cei de 16,17,18 ani au crescut cu Steaua sau nu mai stiu ce echipa care avea rezultate atunci cand ei au inceput sa priveasca sau sa practice fotbalul. Universitatea, majoritatea suporterilor pe care ii are sunt "vechi"..de la 25 de ani in sus, ma refer din toata tara nu ma refer la orasul Craiova. Cineva zicea mai sus ca (virgula) Craiova este numarul 2 la suporteri pe stadion dupa Timisoara. Poate, in momentul de fata sau nu stiu..acum un an..DAR..nicio echipa din romania nu a strans si nu va strange pe un stadion multe meciuri la rand 25.000-30.000 de spectatori, asta fara nici un dubiu. Deci suporterii nu se mai duc pe stadion pt ca se simt inselati, injura pt ca isi expun frustrarea( din cateva mii bune de spectatori cati avea Craiova pe stadion se duc acolo acum numai 1000-1500 asta nu spune nimic?). Asta spune ca omul acela de rand care isi cumpara abonament sau bilet nu este prost. Pt ca, daca chiar crezi ca este un patron al unei echipe din Romania un om curat, atunci, nu mai este nicio speranta pt tine ca om , pt tine sa ai o gandire normala. Cei care sunt pro Mititelu ( no offense) nu vreau sa jignesc pe nimeni, ori nu pot vedea dincolo de zidul ala sau nu pot decat sa gandeasca doar inauntrul unei cutii SAU au o inima deosebita , sunt naivi si dragostea lor pt aceasta echipa nu are limite incat pana si gesturile uni infractor ii orbesc. Cei care sunt impotriva, parerea mea, vad mult mai obiectiv viata, cunosc mult mai bine caracterul "romanului" si au o foarte mare doza de negativism. Asa cum altii au dreptul sa taca asa unii au dreptul sa injure, unii o fac aici, altii pe stadion. Creierul omului este complicat si asa cum 90 % din decizii se iau fara ca in prealabil sa se gandeasca..... Si acum intrebare: Puteti voi oare sa incetati cu jignirile , fiecare isi spune parerea si gata, nimic mai mult. Pt ca daca ai o varsta si vii aici si zici "sa ma pupi in.." si te consideri corect, nimeni nu stie care este nebunul!!!
    2009-10-30, 13:47:17 (93.68.252.*)
  40. de baird GO HOME:
    aristica, daca te uiti mai atent, eu nu ti-am zis tie ca esti retardat. Retardat e kizbiz. Totusi la el nu e vorba doar de un simplu retard ci de un retard sever! Se vede cu ochiul liber dupa cum gandeste si dupa cum se exprima...cuvintele care le foloseste etc etc. Tu esti mai dezghetat decat kizbiz, asta e clar. INSA! Exista un mare mare INSA! Din punctul meu de vedere tu nu esti suporter al Craiovei! Pai cum poti sa spui tu, care te pretinzi suporter al Craiovei, ca toate sunt roz la echipa iar singurii vinovati sunt suporterii din Craiova! Nu stiu de ce, dar am impresia ca tu esti mititelu! Cum poti sa inchizi ochii la amatorismul cras care e in conducerea acestui club? Ia spune-mi si mie, dar numai daca esti lucid... spune-mi sezonul trecut, cand s-a ratat calificarea in Europa, tot suporterii au fost vinovati? Spune-mi cine a fost vinovat pentru acel lucru! Imi spui mie ca injur echipa? Arata-mi tu mie un post de-al meu in care am injurat echipa... Aaaa, ca l-am injurat, il injur si-l voi injura pe mititelu pana va ajunge la puscarie, acolo unde ii este locul, asta e alta treaba. Din punctul meu de vedere, mititelu nu e acelasi lucru cu Universitatea Craiova. Auzi...dar stii ceva... hai ca ma cam obosesti cu ideile tale. De acum nu te mai bag in seama. Toti de aici de pe forum ti-au spus mai demult ceea ce eu abia acum imi dau seama. Asta e...eu sunt mai naiv, ma prind mai greu de caracterul omului.
    2009-10-30, 13:55:36 (86.126.62.*)
  41. de interzis kibitz trizomic:
    kibitz, aceasta expierienta sovietica nereusita, obtinut in eprubeta sistemului comunist, in care s-a scapat seful de post, intre doua lazi de bere, acum cuibrit in Luxemburg, dupa ce a a dat iama in lebedele din Viena si-n buzunarele turistilor din Canare, este foarte agitat si activ in ultimele zile, semn ca booveanul i-a platit la timp chenzina mizerabila!! Mai kibitz nenorocit, ai recunoscu ca esti fan mititelu, ca-i aperi "dimesniunea umana" (!?) si-n general esti impotriva celor care-l critica! Ce cauzi mai trizomice pe acest forum depre Stiinta Craiova! FC Universitatea Turnu Severin si fan mititelu se discuta pe alte forumuri!!! In plus, ca o dejectie sociala pentru o zana europeana civilizata ca Beneluxul, vei fi prins de sub podul sub care te ascunzi si expulzat inapoi, unde ti-e locul, la Turnu Severin sau in Ferentari alaturi de stapanul tau!! Petit nigaud trizomique de merde!
    2009-10-30, 13:56:41 (96.23.182.*)
  42. de PLEACA BOOVENE!:
    Booveanul a platit chenzina, ca vad slugoii la lucru, pupand in dos cu frecventa retelei!! O sa se linisteasca dupa meciul cu echipa lui Dan Petrescu si mai ales dupa plata haraciului in puncte catre becali... la Severinul lor drag! Dar ce l mai mult se vor linisti cand vor realiza ca mutarea la Severin a fost de fapt o mascarada care sa mascheze dinamovizarea echipei, sub noii conductori turcu si netoiu, cu booveanul la inaintare! Plecarea echipei lui mititelu, daca se va intampla, ca stim ce cuvant are booveanul, reprezinta cea mai buna veste din epoca brutarului!!! De ce? Fiindca se confirma, pentru cei care inca mai credeau in ospatar, faptul ca booveanul a ucis Stiinta Craiova, iar acum pleaca cu emblema clubului in buzunar, sa se instaleze la Severin, unde poate, in voie, sa retrogradeze, sa vanda puncte, jucatori, etc..Cu situatia clarifiata, orasul Craiova, flamand de fotbal si performanta poate sa-si construiasca o echipa europeana, precum la Timisoara! Chiar daca numele, temporar, nu va fi exacat Universitatea Craiova, ca si la Timisoara, spiritul echipei va fi prezent! Ceea ce nu intelege booveanul troglodit este ca spiritul Stiintei nu paote sa fie decat la Craiova. Universitatea Craiova nu este reprezentata de o emblema luata cu japca in anii tranzitiei danubiano-pontice-ba lcanice! Sufletul Stiintei este reprezentat de Centralul din Banie, de noi care am stat la peluza din spatele portii in care Gheorghita Geolgau a marcat cu Bordeaux, Naitza Negrila cu Kaiser, Iliutza Balaci cu Benfica, de vuietul celor 40 000 de olteni, de capetele plecate ale unor mari invinse precum Fiorentina, Leeds, Galata, Olimpiakos, Kaisreslautern, Monaco, Bordeaux, Sevilla, etc, de spiritele atator dusi, ca Nelu Oblemenco, Zoli Crisan, Tica Otet, de strigatele latine de gol ale lui nea Sabie Domozina!!! Toate acestea nu pot fi mutate la Severin, raman pe vecie la Craiova, asteptand o echipa europeana, a orasului, nu a unui terchea berchea boovean! E o chestiune de logica: nu poti muta Real Madrid la Gijon, Toronto Maple Leafs la Ottawa, Indiana Pacers la Dabuleni sau Inter Milano la Ploiesti!!! Poti muta afacera, jucatorii, dar nu ECHIPA!! Dar logica nu e partea forte a booveanului si a celor doi-trei acoliti de pe acest forum! Pe care dealtfel ii invit sa-si creeze un nou forum pentru echipa lor de suflet Univ. Mititelu Turnu Severin! Ca si la Timisoara, onoarea, istoria si spiritul echipei raman la Craiova, emblema pleaca in pribegie, pana va fi rascumparata! Booveanul devine un Zambon, un gropar al Universitatii!! Strigatele noastre de PLEACA BOOVENE! au fost rasplatite!
    2009-10-30, 14:01:37 (96.23.182.*)
  43. de Cr@io:
    Vai ce mi-ar placea sa plece echipa la Severin si sa vi-l aduca Solomon pe Netoiu, deci ar fi de vis ..... ala e genul de patron care va trebuie .... care sa vanda tot ...... Netoiu nu a fost injurat la Craiova precum este mititelu ..... tocmai d-asta Netoiu a decis sa se intoarca, ca sa-l mai injurati un pic ..... SUCCES LA VOT, dragi craioveni ..... o sa va faca Solomon echipa de liga campionilor judeteni ............. nu mi-as fi imaginat niciodata orasul ala fara echipa de fotbal UCV ....... dar sunteti unii care meritati cu prisosinta sa mergeti la meciuri de divizia E
    2009-10-30, 14:04:47 (85.120.217.*)
  44. de kinky:
    Alexandru Mihalcea, nu te mai agita atat: cat timp favoritii tai Soava si Dilevski sunt in teren (super-fotbalisti, ambii) n-avem de ce sa ne mai facem griji!
    2009-10-30, 14:25:28 (92.80.193.*)
  45. de cristina:
    imi pare rau pe o parte ca echipa pleaca dar ma bucur tousi ca nu va mi fi asa injurata ca la craiova e adevarat ca solomon nu are nici macar un pic de respect pt voi craiovenii eu cas din vl si va iubesc mult iar pe el i.l doare in cot de voi si de echipa .asa ca echpa va fi iubita si la severin.cu siguranata eu o iubesc toata viata mea poate sa duca si la chisinau.mana dreapta a lui solomon mi a spus ca primarul vostru isi doreste sa o vada pe craiova in c.imputitu dracu sa si faca el echipa la el pe maidan si apoi sa vb de craiova,in plus craiova ramane craiova indiferent unde joaca,voi craiovenii sa l votati pe solomon in continuare ca va face un oras de 10 stele,ca are bani daca isi permite sa trimita si femeile de serviciu in statiunii,forza craiova cu tn pana la moarte
    2009-10-30, 15:07:22 (93.122.135.*)
  46. de cris:
    din 30 de mii de oameni 10 mii erau din afara craiovei asa ca stiinta frefera s afie incurajata de 10 mii care sa o aplaude decat de 30 care o injura forza stiinta
    2009-10-30, 15:11:55 (93.122.135.*)
  47. de pt nr 9:
    pai daca esti din goicea normal ca nu stii ce a facut primarul nostru celor din craiova. pai tu dute cu gastele pe desnatui si lasane tarane.............a cum revenind la mititelu si echipa lui si mai ales editia lui dintr un admirator am ajuns sa ii urasc din tot sufletul. pe mititelu ca e un taran care isi face si el harfele lui pe aici prin craiova, pe costea ca e prost si face el declaratii de c...at si din asta rezulta ca il cheama co stea si nu cu mai multe stele iar pe aia de la editie ca nu posteaza decat mesajele care ii avantajeaza. mititelu trebuie sa stie ca daca vrem vom merge si la severin sa il injuram nu doar pe oblemenco si sunt ferm convins ca asta se va intampla. decat o echipa in liga 1 cu un conducator asa de dobitoc mai bine una de liga 2 si linistiti. HAI ECHIPA CARE NU STIU CUM SE VA CHEMA!!!!!!!!
    2009-10-30, 16:21:04 (82.78.218.*)
  48. de no name :
    chiar credeti ca pleaca analfabetu` asta ? sincer acum ... vrea si el reclama si bani de la buget ... dar daca nu sunt ... el nu poate sa inteleaga cu neuronul ala mic al lui .... ma rog .. si daca pleaca ... drum bun si cale batuta ... mai bine fara el ...
    2009-10-30, 16:48:22 (79.117.152.*)
  49. de @Ultrapluss:
    Tie nu poate sa-ti dea primaria bani ca sa-ti intretii familia pentru simplul motiv ca asta e atributia ta majora, chiar daca sunt o multime de asistati care nu merita. Dar stadionul Ion Oblemenco e al primariei si e normal sa-l modernizeze ea, nu un patron de echipa, parcarile sunt ale primariei si ea trabuie sa le faca operabile pentru situatii de suprasolicitare, intreaga infrastructura ii apartine si are obligatii legale in a o gestiona si intretine. Apararea ordinii publice este de asemenea apanajul primariei si al jandarmeriei, nu al unui patron de club. Acum pricepi dobitocule cum e treaba cu banii?
    2009-10-30, 17:06:03 (89.120.82.*)
  50. de Albastru:
    Dupa anumite rationamente in momentul de fata ar trebui sa avem Steaua jucand la Rosiori, Dinamo la Mioveni si Poli la Buzias asta pentru ca suporterii proprii s-au trezit si fie nu mai suporta comportamnetul mediocru al echipei or se revolta impotriva unei conduceri care nu are nimic in comun cu fotbalul si se comporta dictatorial- vezi in special cazurile Becali si Borcea. Cu tot scandalul care i s-a produs - Becali insa nu muta echipa din Ghencea la Rosiori sau undeva unde este prieten cu primarul....Raspunsu l nu e greu de aflat si din pacate aici suporterul Stiintei are o bila neagra fata de suporterul Stelei......Sa presupunem ca baietii vor repeta meciul bun cu Iasiul in sferturile cupei si se vor califica in semifinale...Cum va redacta Prosport stirea?....Dinamo, Vasluiul, Severinul si Brasovul in semifinale?...Cum va aparea echipa in clasament ...Severin sau Craiova....Ziare care urasc Craiova nu vor pierde sansa sa ne numeasca Severin la batjocura... Incetul incetul identitatea echipei se va pierde - Universitatea este si trebuie sa ramana a Craiovei.
    2009-10-30, 18:48:29 (71.198.111.*)
  51. de xavi:
    Constantin Gherghe(Primar Severin) ai grija mestere ca daca nu o sa ai bani sa i dai la timp lui Mititelu te face asta cu ou si cu otet..francu la timp sau o sa auzi injuraturi care nici nu stiai ca exista.Ati vazut cum zambea Mititelu cand spunea camuta echipa la Severin...ceo zice taranul in sinea lui...mama ce i-am facut pe fraieri....dar prostul inca nu isi da seama inca cat rau face investitiei lui.
    2009-10-30, 19:18:41 (79.117.154.*)
  52. de Mos Anghel:
    Am o intrebare pentru toti forumistii: Primaria Bucurestiului sau ma rog, primariile de sector ajuta cu sume de bani cele 3 echipe de fotbal reprezentative din Bucuresti? Cit primeste Dinamo, cit primeste Steaua si cit Rapidul de la bugetul local? Indraznesc sa dau raspunsul ZERO lei!!! Ce il mai invinuiti pe Solomon?! Daca Solomon contribuie sa zicem cu 1 milion de euro la bugetul echipei si sa zicem ca asta inseamna 20% din bugetul echipei, atunci va primi Primaria Craiova 20% din transferul lui FC Costea afara? Mai mult ca sigur ca nu. Pai Mititelu vrea doar ca sa mulga de la oras. Inteleg sa ii faca Solomon o inlesnire cu stadionul, dar nu inteleg de ce primaria sa contribuie cu bani cash la bugetul echipei. Asa de-a moaca? Sa faca Mititelu echipa ca societate de actiuni cum sint in Anglia echipele si o sa cumpere si primaria si alte persoane fizice actiuni. Dar pina atunci nu il mai acuzati pe Solomon! Judecati-l pentru calitatea strazilor, lipsa parcarilor, termoficarea, etc, etc, etc. Dar nu pentru ca nu ii da lui Mititelu bani de-a moaca doar pentru ca poarta echipa lui privata numele orasului (echipa pe care vrea sa o lase mostenire la copiii lui sa nu uitam) . Hai sa fim seriosi!.
    2009-10-30, 19:26:36 (193.171.32.*)
  53. de Mos Anghel:
    Ptr Nr 39 (requiem for a dream): exact asa gindesc si eu. Alex M, ti-am citit postarile, si eu simt aceleasi frustrari. Mititelu e un mare mincinos si manipulator iscusit. Recent e si falit si din cauza asta ne certam noi aici, ca daca ar avea bani ar merge echipa altfel si daca avea bani eram in Europa acum si nu se punea sclav la oier. Steaua era echipa de batut, era cea mai slaba Steaua din istoria clubului....
    2009-10-30, 19:32:24 (193.171.32.*)
  54. de Codreanu:
    @ Mos Anghel : Steaua nu mai este de mult o echipa de care sa mai fiu mandru insa asta se datoreaza milogului de Becali care la fe ca si Mititelu crede ca totul i se cuvine. Daca acesti 2 microbi ai societatii maestrii ai speculei si fraudelor au reusit sa puna mana pe echipe in perioade grele ale acestora se cred dumnezeii fotbalului, salvatorii gloriei trecute, insa nu fac altceva decat sa-si bata joc de numele si renumele acestor 2 echipe. Am mai scris despre asta si vad ca nimeni nu vede aceasta alianta ascunsa intre Iancu de Timisoara-Mititelu de Craiova si Becali de Pipera. Asa cum au negociat anul trecut locurile de cupe europene tot asa vor face si acum in acest campionat, numai ca de aceasta data Timisoara este hotarata sa nu mai scape titlul pe care anul trecut l-a ratat pentru ca Unirea Urziceni chiar are antrenor care cu jucatori ieftini a reusit aproape imposibilul.Pana la urma tot banul vorbeste, ai bani , ai antrenor, ai jucatori si ai performante.Nu mai tot dati vina pe arbitraje si ghinion, fotbalul nu mai este de mult timp un sport ci o afacere,una chiar profitabila pentru cine stie sa faca bine cartile.
    2009-10-30, 21:07:57 (79.117.155.*)
  55. de stresul:
    kostake...muicelu nu pleaca la severin pt ca ar avea suporteri, ci pt ca i-a mirosit a ''cascaval''...d e la primaria severin. in plus nefiind suporterii adevarati poate omul sa vanda dupa bunul plac jucatori, meciuri, puncte...etc fara sa-l huiduie nimeni pt ca lor le va fi indiferenta distrugerea craiovei.
    2009-10-30, 21:35:51 (79.117.136.*)
  56. de stresul:
    daca muicelu va face ceea ce are de gand...sa vanda in iarna 4-5 jucatori pt a aduce ''aer proaspat''...sigur va retrograda. probabil asta e scopul ....sa retrogradeze fara a fi tras la raspundere.dar marea palma o va primicand va juca in liga 2-a cu drobeta iar spectatorii vor tine cu drobeta. atunci va intelege ce greaseala a facut. sau cum spunea cineva mai sus chiar in acest campionat sa strige tot stadionul steaua steaua steaua...la el ''acasa''.
    2009-10-30, 21:40:38 (79.117.136.*)
  57. de SUPORTERUL:
    Mos Angel sa sti ca Rapid primeste sponsorizare de la sucursala CFR a transporturilor si are facilitati de utilizare a arenei tot de la sucursala CFR,Dinamo de la ministerul de interne unde are si facilitati de utilizare a arenei de la ministerul de interne iar Steaua are facilitati cu stadionul de la ministerul armatei.Mititelu a trebuit ca el sa faca investitii la stadion pentru a primi aceptul comisiilor FRF de a disputa jocurile pe Ion Oblemenco unde mai si platea impozit de utilizare a arenei dupa ce cheltuise din contul lui.Nu poti sa te lupti cu aceste echipe cand tu esti defavorizat fata de ceilalti la facilitati si cu atat mai mult cu cat primarul orasului te saboteaza prin orice mijloace de nu a face performante.La sfarsitul campionatului anterior s-a facut public in masmedie ca doar 2 echipe din liga 1 au indeplinit conditiile de licentiere din partea comisiilor europene in urma scandalului produs de Solomon cu datorii la fisc , si acestea au fost Vasluiu si binenteles Universitatea Craiova dupa ce a justificat si in masmedie achitarea acestor datorii.Ceilalti primari ai oraselor din Bucuresti,Urziceni,C luj,Timisoara,Brasov ,Bistrita,Ias,Medias ,Galati,Tg Jiu nu au procedat ca Solomon sa saboteze echipa ca are datorii la fisc dupa ce plateste si impozit pentru utilizarea arenei unde a investit bani lui si voi il criticati ca a vandut jocurile cu Steaua si Vasluiu pentru care a fost obligat sa faca compromisul de a primi licentierea pentru a nu se lua in consideratie expirarea datei de rezolvare a licentei .Sunteti penibili toti carcotasi lui si il aparati pe Solomon ca nu este de vina pentru esecurile echipei din campionatul anterior si motivul de mutare a echipei ca nu poate juca pe un stadion sa plateasca impozit unde el a bagat bani si arata intr-o stare deplorabila.Daca vom juca in cupele europene Craiova nu are stadion admis de forurile europene si va trebui sa joace prin alte orase asa cum incercase Mititelul in campionatul precedent de luase legatura cu Iancu de la Timisoara de al primi sa joace la ei,dar a avut grija Solomon sa nu ajunga echipa pe la Timisoara in cupele europene.In situatia asta cu voi nu se poate face performante si bine va face.
    2009-10-30, 21:41:00 (80.239.242.*)
  58. de Vine Netoiu e belea:
    Scos din sărite de atacurile lui Adrian Mititelu la adresa lui, edilul-şef Antonie Solomon se gândeşte serios ca, după ce Ştiinţa se va muta la Turnu Severin, să facă o altă echipă care să evolueze pe Stadionul „Ion Oblemenco“. „ Nu mă interesează Mititelu şi echipa lui. O să găsim noi o formulă să jucăm aici, la Craiova, în Liga I şi în Liga Campionilor", a spus Solomon pentru „ProSport“ şi se pare că declaraţia lui nu este o simplă vorbă aruncată la mânie. Surse din Primăria Craiova au confirmat faptul că Antonie Solomon ţine morţiş să nu lase oraşul fără fotbal şi că are de gând să acţioneze. Una din variantele la îndemână pentru primar este o colaborare cu fostul patron al Universităţii în perioada 2000 - 2002, Gigi Neţoiu, care s-a arătat dispus să se implice în acest proiect. Alături de „Comandant", la noua echipă ar urma să ajungă şi Sorin Cârţu, antrenorul preferat al lui Neţoiu şi tototdată bun prieten cu acesta. Tratative le dintre Antonie Solomon şi Gigi Neţoiu n-ar fi o premieră pentru Craiova. În anul 2005, atunci când echipa era matematic retrogradată şi Dinel Staicu o scosese la vânzare, cei doi au avut mai multe discuţii la care a participat şi poetul Mircea Dinescu. Dinel n-a lăsat însă din preţ şi ulterior clubul a fost cumpărat de Adrian Mititelu. 2 echipe au jucat în istoria Ligii I meciurile de pe teren propriu în Bănie: Universitatea Craiova şi Electroputere, ultima rebotezată Extensiv la finalul anilor 90. „Dacă Solomon îşi face echipă la Craiova, vin alături de el cu cea mai mare plăcere. Mititelu se comportă ca Zambon“, a spus Gigi Neţoiu, pentru „Adevărul“. Pe lângă Gigi Neţoiu, Antonie Solomon vrea să-i aducă alături la noua echipă pe “consilierul” Doru Petrescu - “Măgaru” şi pe Rodion Cămătaru. Surse apropriate acestora afirmă că noua echipă va juca pentru început în Liga a II-a, pe Stadionul “Ion Oblemenco”, urmând ca promovarea să nu fie un obiectiv imediat. "Nu mă interesează această echipă a lui Mititelu. E particulară şi face ce vrea cu ea. O să găsim noi o formulă să jucăm aici, la Craiova, în Liga I şi în Liga Campionilor", a declarat ieri Solomon, pentru ProSport. “Chiar îi rog să facă o nouă echipă, că numai atunci îşi vor da seama ce înseamnă să faci o echipă de fotbal”, a declarat preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, la finalul partidei Gaz Metan
    2009-10-30, 22:17:41 (80.239.242.*)
  59. de Albastru:
    Meciul de inaugurare al stadionului intre Universitatea Severin si Dinamo Bucuresti.......Ce umilinta mai mare poate fi ca primul meci sa fie un amical impotriva dusmanului de moarte al Craiovei...Echipa care ne-a furat peste tot de-a lungul istoriei..si titluri si jucatori....Peste noapte Mititelu a uitat toata vrajba si acum ii invita la un amical prietenesc.......un 1-1 la sfarsit si se va lasa cu banchet ca s-a scapat de suporterii care trageau echipa in jos aducand-o in zona periculoasa. Eventual se vor pune bazele unei colaborari de viitor ca oricum cei din Severin au nevoie de 2-3 ani pana prind cum sta treaba....
    2009-10-30, 22:20:05 (71.198.111.*)
  60. de libarca:
    care stie sa ma lamureasca si pe mine - daca Shalomon face echipa noua nu trebe sa o ia de la zero?de la regionala?
    2009-10-30, 22:46:23 (85.87.204.*)
  61. de Suntem Mancati:
    Problema e simpla! Echipa lui Mititeu e pierduta, nu reprezinta orasul,va fi la Severin, ca satelit neoficial al stelei, sau al lui dinamo, sau al carei echipe s-o gasi!! Dar ce ne facem la Craiova? Daca vine Netoiu, suntem mancati si la Craiova ! Acesta va fi scenariul de groaza pentru fotbalul craiovean! Se dovedeste odata in plus ca dinamo a fost clubul care ne-a vrut raul si ne-a lovit mereu!! De aceea mititelu isi inaugureaza noul stadion cu dinamo!!
    2009-10-30, 22:55:44 (192.75.88.*)
  62. de anti jeguri:
    @Mos Anghel,pentru cunostinta ta general ,stoaia este ajutata de MApN, din**** de ministerul de militie si Rapid de Ministerul Transporturilor,sper sa retii si sa nu mai intrebi ca te faci de ris.
    2009-10-30, 23:09:21 (188.25.120.*)
  63. de anti jeguri:
    jean d'arm,stresul,PLEAC A BOOVENE,baird GO HOME luativa de mina si arucativa de pe bolc poate avem si noi norocul sa scapam de asemene lichele care fac umbra pamintului degeaba.
    2009-10-30, 23:16:14 (188.25.120.*)
  64. de agramatului antijeguri:
    Du-te ba la scoala, invata sa scrii si dupa aia sa ai tupeu sa postezi pe acest forum!! La cum scrii, esti numai bun de forumul noii echipe FC mititelu Turnu Severin!! Stiu ca nu te ajuta neuronul unic, inechat in bautura si-n vapori de aurolac, dar nu te da batut! Mars la scoala!
    2009-10-30, 23:57:17 (96.23.182.*)
  65. de Marius din goicea:
    BAI fraiere de la nr 48 eu am trimis acel mesaj pentru nr 9 ca e reau niste injurii la adresa lui Neagoe dar vad ca-l ca lau sters .Ce este scris la nr 9 de mine este scris .ASA ca documenteazate fraiere .ATI vrut sa plece MITITELU
    2009-10-31, 00:11:49 (92.80.195.*)
  66. de Marius din goicea :
    Pleaca Mititelu ce ia cu el .IA echipa ,ia palmares ,ia brendu UNIVERSITATEA CRAIOVA ,ne ia mandria noastra de olteni ne ia posibilitatea dea mai avea unde sa ne ducem cu copii nostri sa vada echipa UNIVERSITATI pe ION OBLEMENCO ,si cine vine ,vine cel mai mare dusman al UCV care cu echipa de a luato de la UCV si a duso la DINAMO a castigat 2-3 campionate si 2-3 cupe . NETOIU
    2009-10-31, 00:26:51 (92.80.195.*)
  67. de adriana:
    Pacat ca trebuie sa suportam sa vedem PATRONI de echipe de fotbal,care inteleg aceasta afacere ca pe covrigaria din colt!!!Cred ca o legislatie neclara le da acestor neaveniti posibilitati nelimitate de a-si insusi ,pentru niste bani pe care SINGURI au ales sa-i plateasca,sa se considere STAPANII UNOR MARCI,BRANDURI,PALMA RESURI,ceva ce in general Nu inteleg din cauza limitelor educationale,asa ca ajungem sa fim martorii unor BECALISME(indiferent cine le-a emanat!!!),cum ca fotbalul(sportul)est e al celor care l-au ''PLATIT'' si ca poate avea loc si in ABSENTA SPECTATORILOR !!!!!! ACESTORA NICI MACAR NU AR TREBUIE SA LI SE PERMITA SA DETINA ECHIPA NICI MACAR 1 ZI!!!AU UITAT DE CE ANUME SE OCUPA!! Si apoi se mira ca sunt trasi la raspundere de PUBLIC,tocmai ei care nici nu au nevoie de el... Dar daca avem si FEDERATII , si LIGI, cu persoane care vb de milioane de Euro asa cum vb noi ceilati de LEII VECHI si nu-i pun pe acesti ""patroni" la locul, lor, atunci....asta avem! REFUZ INSA CU DESAVARSIRE VIOLENTA PE STADION,PE STRADA,PE SOSELE,IN FAMILII,insa CINEVA trebuie sa le explice acestor PATRONASI ca afacerea lor este de PUBLIC/DiVERTISMENT sau ce cuvinte inteleg ei mai bine. POATE NE AJUTA SI GAZETA DE SUD SI RESTUL PRESEI DE SPORT!sa-i educam pe acesti agramati si sa-i truimitem cu banii lor la afaceri pe care le inteleg!
    2009-11-01, 20:34:36 (79.117.133.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: