10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHagi s-ar putea întoarce în Turcia

Hagi s-ar putea întoarce în Turcia

Prezenţa lui Gheorghe Hagi la meciul Galatasaray – Trabzonspor a dus la speculaţii potrivit cărora „Regele“ ar urma să preia conducerea tehnică a echipei din Trabzon. Formaţia Trabzonspor, care a fost învinsă duminică, de Galatasaray, cu 4-3, nu a obţinut nici o victorie în ultimele trei meciuri din campionatul Turciei şi ocupă locul 9 în clasament. „Faptul că Hagi a fost la meci a dus la zvonuri potrivit cărora românul ar urma să fie adus la echipa Trabzonspor în locul lui Hugo Broos“, a scris Star. Hagi a declarat că speră să revină în Turcia, unde a antrenat echipele Galatasaray şi Bursaspor, însă a precizat că nu este adevărat că va prelua în acest an formaţia Trabzonspor: „Acestea sunt speculaţii, dar sper ca într-o bună zi să revin în Turcia“.
Responsabilul secţiei de fotbal a clubului Trabzonspor, Ihsan Alioglu, a spus că, deocamdată, nu s-a luat o decizie în privinţa unei eventuale demiteri a lui Broos.
„Nu există o decizie în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate, având în vedere situaţia actuală. Nu am menţionat numele nici unui antrenor. În fotbal se poate întâmpla orice. Nu vom spune nimic, deocamdată, despre o eventuală schimbare la nivelul conducerii tehnice“, a precizat Alioglu pentru site-ul ajansspor.com.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU