Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Bornescu, liber de contract

Sport - Ion JIANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



„Jose“ şi-a luat rămas-bun de la Universitatea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Încasând prima tranşă de la Bornescu, Adrian Mititelu a fost de acord cu rezilierea contractului dintre Universitatea şi „Jose“, urmând ca acesta să semneze, după toate probabilităţile, cu Rapid, deşi ar mai avea o ofertă şi din Rusia.

Impresarul Ana-Maria Prodan a declarat ieri agenţiei NewsIn că portarul Mircea Bornescu a ajuns la o înţelegere cu finanţatorul Adrian Mititelu şi şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova, iar săptămâna viitoare va putea deveni jucător liber.
„Azi-noapte (miercuri spre joi - n.r.) am rezolvat rezilierea contractului lui Mircea Bornescu cu Universitatea Craiova. Am semnat actele, iar Mircea trebuie să achite lui Adrian Mititelu suma de 250.000 de euro în două tranşe. Marţi, la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor, Bornescu va deveni jucător liber. În mod normal, nu se mai poate întâmpla nimic. A fost o despărţire emoţionantă între el şi domnul Mititelu. Au plâns ca nişte copii. De aceea am şi ţinut să merg cu Mircea la Craiova pentru ca ei să se împace“, a spus Ana-Maria Prodan. S-ar părea că Bornescu a achitat deja grupării oltene prima tranşă, o sumă de aproape de 125.000 de euro, iar diferenţa va fi plătită ulterior.

Mititelu: Am încheiat toate conturile cu Bornescu

„Mircea Bornescu a plătit banii Craiovei, ajutat de o persoană. Nici un club nu a fost implicat în plata clauzei de reziliere“, a declarat, pentru rapidisti.ro, impresarul goalkeeper-ului, Ana-Maria Prodan.
„Oferta de la Rapid există, însă mai este una şi din Rusia. Nu e echipă din primele cinci locuri, însă e un club puternic. Bornescu are şi el o vârstă şi trebuie să fim foarte atenţi ce semnează atât din punct de vedere financiar, cât şi ca durată. Săptămâna viitoare se va decide totul. Oricum, după ultimele discuţii cu domnul Stache, care este aproape de a prelua Rapidul, se pare că drumurile lui Bornescu duc în Giuleşti, mai ales că s-a şi antrenat la Pro Rapid, însă alb-vişiniii au şanse egale cu echipa din străinătate de a-l legitima“, a mai punctat impresarul jucătorului.
Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a confirmat şi el că, începând de miercuri seară, Mircea Bornescu nu mai este jucătorul grupării alb-albastre. „Nu ştiu dacă a semnat cu Rapid. Cert este că noi am încheiat toate conturile cu Bornescu. Ne-am întâlnit cu el şi am căzut de acord la rezilierea contractului“, a afirmat finanţatorul Ştiinţei pe site-ul clubului alb-albastru.

Deaconu fluieră la Ploieşti
Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigada care va oficia partida din etapa a 10 - a a Ligii I, Astra Ploieşti - Universitatea Craiova, duminică, ora 16.00, meci care va fi condus la centru de Al. Deaconu din Bucureşti,  ajutat la cele două linii de Ed. Dumitrescu şi Ad. Vidan. LPF a stabilit ca partida Universitatea Craiova - FC Vaslui să se dispute vineri, 23 octombrie, de la ora 18:00, în timp ce meciul cu Unirea Urziceni a fost programat pentru sâmbătă, 31 octombrie, ora 20:00.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de FEDAYN:
    Mititelu nu-i platise salariul lui Bornescu de cateva luni. Bornescu a iubit Craiova mai mult decat multi dintre voi. Voi ce ati face daca nu vi s-ar da salariul cateva luni si ati fi tratati de kkkattt??????SUCCES BORNESCU ORIUNDE VEI MERGE. PLEACA MITITELU
    2009-10-16, 03:28:40 (79.117.155.*)
  2. de Craiova Minima:
    fedayne, mititelunu poate sa pleaca mancatiasi ca sa carbonizat pe didisupt si sa lipit de grataru incins si nu vrea sa pleaca cu grataru in spinare si cu peria de sarma in bot.si furtunu de gaze la khur, ca nui place gratau cu carbuni .
    2009-10-16, 06:46:46 (207.236.123.*)
  3. de Suporter Adevarat:
    De ce labele triiste bog si kibitz s-au dat la fund(ul stim noi ciu!)? ospatarul din booveni vinde pe rupte, a inceput lichidarea echipei, dupa 4 ani de "performante"!!! Mizeria de mititelu i-a alungat pe Gingio, Bornescu si Dorel fiindca nu are bani si nici minte!!! Sa plece mititelu si slugile sale, inclusiv labele triuste de pe acest forum, bog si kibitz!!
    2009-10-16, 06:51:30 (66.131.161.*)
  4. de Craiova Minima:
    d-le nr.5, de ce sa plece? Chiar daca multi nu-s de acord cu ei, iti dai seama ca forumul fotbalistic de pe Gazeta lu' Peste, ar fi mult mai sarac precum ar fi blogurile politico-economice fara Trotineta si DDR? Lasa-i sa zica si ei pe-acolo, ca nu-ti dau in cap si nu-ti iau sticla de pe masa... Micul alterat, insa, sa se ducaaaaaa
    2009-10-16, 06:59:06 (207.236.123.*)
  5. de blue:
    scenarii similare pt inlaturarea unor jucatori cu contracte mari. povesti de adormit copii imprastiate de matinel pt unii suporteri fara care il mai pot crede. evident mircea a fost fortat sa plece si cum spre deosebire de dorel stoica, el era foarte apropiat de galerie si de suporteri in general, booveanul a inventat un scenariu prin care sa distruga aceasta legatura. a si reusit cu unii suporteri din fericire nu prea multi, care l-au injurat pe unul din jucatorii cei mai dedicati acestui club. e usor sa arunci cu noroi cand nu vrei sau nu poti sa intelegi situatia reala prin care a trecut. micul ranced si-ar fi batut la fel joc si daca ar fi avut in echipa un balaci sau donose. PLEACA BOOVENE!!!!!
    2009-10-16, 07:17:00 (188.27.86.*)
  6. de nelu:
    pt.cei din galeria CRAIOVEI care iau bani-noi cantam pentru culori nu pentru conducatori.Cand vom lasa ambitiile deoparte si vom canta si noi 90 de minute?poate ca niciodata.suntem un oras de fraieri......si avem un primar fantanar.
    2009-10-16, 08:06:23 (79.117.208.*)
  7. de craioneanu:
    Au plans amandoi cu larimi de crocodil! Ce emotinant! Booveanu a plans si si-a udat chelia ,iar ochelarii ii pluteau in lacrimi! Ne apuca plansul pe toti! Doamne ce emotii au avut ca au facut si pe ei!
    2009-10-16, 08:20:01 (81.196.127.*)
  8. de kostake:
    vad ca mitichelu vinde, imprumuta dar de cumparat ? performanta ? in 2-3 ani maturam cu echipele din buCUResti pe jos, luam campionatul si castigam CL sa moara cei care ma contesta ( dai in mine, dai in Stinta ) macar maruntelu sa recunoasca ca STINTA e o palarie mult prea mare pentru el si sa incerce sa vanda sau sa se asocieze cu alti investitori ( desi ma indoiesc ca cineva se poate asocia cu un smenar prost , invatacel al lui dinel)
    2009-10-16, 08:58:10 (79.117.129.*)
  9. de Suporter:
    Boovene!Cine urmeaza?N-ar fi nicio pierdere daca ai pleca tu ar fi doar un mare castig pentru toata suflarea olteneasca.
    2009-10-16, 09:12:58 (79.117.129.*)
  10. de un fotbalist din anturaj:
    stati linistiti oameni buni ca in sfarsit si-a dat si mititelu seama cine il lucra si cine vindea meciurile, si vorbesc aici in cunostiinta de cauza despre stoica si bornescu care ne-au ars in meciul cu cfr si...multe altele, iar ca treburile sa fie complete interesati-va in ce echipament juca bornescu : acel verde fosforescent adus de fostul nostru director de competetii costestin actualmente la steaua .......evident in echipamentul stelei puratat de la meciul pierdut si vandut de aceeasi bornescu si stoica in meciul cu steaua dp romanescu........... ....asa ca abia asteptam sa plece
    2009-10-16, 09:22:03 (195.242.158.*)
  11. de Aristotel:
    Toti patronii de echipe de fotbal, vand si cumpara jucatori! Unii doar vand! Pentru propriul buzunar si mai putin pentru club ! Nici acum nu stim cum s-a terminat ancheta ( daca a fost vreo ancheta )in cazul fotbalistilor vanduti de diverse echipe din Buc. in Italia ! Pe bani multi, zic italienii ,pe bani putini, zic romanii ! Craiova, face la fel sau ar trebui sa faca ! Pe Bornescu, nu l-a dat nimeni afara, a plecat el ! Omul are casa in Bucuresti, are o varsta, se trage si el spre casa ! Putea s-o faca la vara,in pauza competitionala cand ii expira contractul, dar narodul tot narod, este ! A creat atatea suspiciuni cu fuga sa ! Si-a platit jumatate din clauza si va semna cu scarciobanul de Copos ! Proasta alegere ! Cu Stoica, e alta poveste ! El nu prea mai poate, cauta si el o echipa cu bani mai multi ! Eu, le urez succes la amandoi ! Dece sa-i blamam ? Ei trebuie sa aibe bani multi, pentru anii cand nu vor mai fi fotbalisti ! Va aduceti aminte de declaratiile parintilor fratilor Costea ? Spuneau ca nu i-a dat la scoli inalte, pentru a juca fotbal ! Cat pot sa joace ? Si apoi, ce vor face fara studii ? Asa ca, dorinta lor de a pleca in strainatate, pe bani multi, pentru zile negre, mi se pare logica ! Partea proasta, e ca nu prea au cautare ai nostri, din multe cauze,chiar si din cauza selectionerilor, care ,neconvocandu-i la nationala, nu le creste cota ! Trebuie sa-i intelegem pe fotbalisti, sunt si ei oameni ! Puneti-va in pielea lor !
    2009-10-16, 10:31:02 (109.96.9.*)
  12. de xavi:
    FEDAYN haide sa nu fim ipocriti...stii bine ca tu ai fost primul care l-a facut pe Bornescu blatist,stii bine cum i spuneai...asa ca nu cred ca e cazul sa te faci ca il regreti...nu e frumos asa..eu unul ma bucur sincer ca am scapat de el si de Stoica...sper saplece si Dina...si ar fii ok...aaa ca vinde ca nu are bani....si ca a promis ca nu va da nimic in Bucuresti si deja sunt 2 acolo...asta e altceva...ca vinde si nu aduce nimic...da...asta poti spune...dar nu ca il regreti pe Bornescu...mai ales tu...care cand sunt la Craiova i injuri si i faci blatisti pe toti iar cand pleaca spui ca ai erau cei mai corecti...haide sa nu exageram...
    2009-10-16, 10:51:38 (79.117.171.*)
  13. de aldy:
    Bravo Xavi!
    2009-10-16, 11:00:36 (62.231.119.*)
  14. de cristian:
    da xavi ai dreptate nu numai fedain si aia cu pleaca borascu dar stii cum e hai sa dam in club si astazi daca ploua tot clubu e de vina simpla demagogieHAISTIINTA /
    2009-10-16, 11:26:00 (92.80.207.*)
  15. de Olteanul:
    O timpenie Adriane : oricine poate pleca acum de la Stiinta !!! E un exemplu demn de urmat !!! Ca si Ionescu... N-ai dovedit tarie de caracter... cum ne place noua sa creddem ca avem in Oltenia !!! Rapidu se pregateste de CL... si, la urma urmelor, medita ca sint mai pro decit noi !!! Ii vom vedea la TV... ca si anul asta !! Lui Mircea nu-i doresc numai cele bune. Ca om, n-am nimic cu el. Insa ca fost jucator al Stiintei, ii doresc sa se faca de ris peste tot unde va mai juca ca e la sfirsit de cariera!!!
    2009-10-16, 16:09:46 (62.39.105.*)
  16. de eugen76:
    ACUM ORI NICIODATA!!!.Trăim vremuri grele, oameni buni!Este timpul sa spunem NU interlopului de Mititelu! Este timpul sa ne trezim la realitate! Nu este timpul sa ne punem intrebari! Acum e momentul sa schimbam ceva si să redevenim iar ce am fost înainte de 1994..Vrem să fim independenţi! Universitatea Craiova niciodata sub patronaj nu a avut parte de mari bucurii si performantă..O colaborare între Consiliul Judetean si Gica Popescu e singura soluţie de a ieşi din mocirlă.. Ce inseamna Craiova azi?..Rusine,Neputin ţă,Umiln ta!..Pe langa faptul ca nu avem bani de performantă,avem la dispoziţie un lot slab valoric, format din fotbalişti care pe parcursul ultimilor trei ani nu au confirmat..dar pentru cocalaru de Mititelu acesta este cel mai rapid proces de a face bani si faima pe spatele nostru,si aici intervine un sentiment de profundă neputinţă. O neputinţă crudă, nemiloasă, ce-ţi lasă un gust amar şi cicatrici permanente..Cat timp o sa le mai inghitim scuzele? Traim intr-o societate unde greselile ni se taxeaza de cele mai multe ori, iar scuzele nu rezolva nimic.Jos labele de pe Universitatea Craiova!
    2009-10-16, 16:56:28 (89.123.52.*)
  17. de eugen76:
    O SINGURA SPERANTA;AFARA CU MITITELU!!!!!Experim entul asta cu Mititelu e doar inceputul dezastrului....si nu mai e asa mult pana la sfarsit,parerea mea.Fac un apel catre toti fanii craiovei;Treziţi-v
    2009-10-16, 17:05:25 (89.123.52.*)
  18. de Aristotel:
    Bine zici, Eugene ! Si ce propui ? Sa-i dam echipa lui Solomon, care s-o dea lui Camataru, care... care sa se apuce sa faca bani din vanzarea jucatorilor ! Pai, Solomon, nu-si plateste nici datoria fata de Mititelu, d-apoi sa dea bani la echipa ! Gica Popescu ? N-are suficienti bani, iar Mititelu e mai bogat decat Gica ! Ia, spune, cum face Mititelu bani pe spinarea noastra, a spectatorilor ? Din vanzarea biletelor ? Pai, cati bani crezi ca se strang de acolo? Dar sti ca acei bani, din vanzarea putinelor bilete, nu-i ia Mititelu pe toti ? Dar, tu cam cat crezi ca face inchirierea unui avion Craiova- Iasi_ Craiova, sau Craiova- Constanta_ Craiova ? Aud ? Cine va plati aceste zboruri, daca trece de primarie, Solomon ? Pai, el nu da nimic la club! El promite impacarea numai in preajma alegerilor, nu v-ati prins ? Ma acuza unii ca-l apar pe Mititelu! Nu, eu apar cauza Universitatii Craiova !Echipa mea, cu care tin, indiferent in ce competitie joaca ! Dar, n-am acum timp sa va explic voua, care il urati atat de mult pe Mititelu si pe jucatorii Universitatii !
    2009-10-16, 18:24:58 (109.96.54.*)
  19. de tarraco:
    pentru totii astia anti mititelu: da-ti mi un nume care sa vina in cocina asta pe care o numiti voi stiinta! nebunu asta a pierdut tot avere,sustinatori sau numele lui! pt ce? pt voi! cine o sa vina in locul lui? NIMENI! POATE CINEVA DIN LUMEA INTERLOPA CA SI ASA E CRAIOVA PLINA DE EI! rusine sa va fie! in spania de exemplu atunci cand suporterii nu mai doresc conducerea se duc totii la meci platesc biletele si FLUTURA BATISTELE in semn de protest! iar noi rumani rupem scaune,incendiem tribune aruncam cu pietre sau scoatem toate spurcaciunile din gura! asa suporteri asa echipa! mai vreti si in europa! pai ce sa cautam noi acolo in SPECTACOLUL care este acolo? hai raspundeti-mi!
    2009-10-16, 19:57:16 (81.184.196.*)
  20. de eugen76:
    @Aristotel.aperi pe drk!...o clasare a echipei in anonimat an de an, nu e o sustinere,e o facere de bine cocalarului..pfffff ce au ajuns unii suporteri craioveni...o sa mai aparati pu@la cand cat de curand craiova va mai avea 5.000 de suporteri...de 15 ani e seceta mare,rusine,umilinta ..pffffffpupincurist i si pro@stii.
    2009-10-16, 20:00:04 (89.123.43.*)
  21. de Albastru:
    Intarim puternic participantele romanesti in Cupele europene... Adrian Ionescu la Steaua, Gangioveanu la Vaslui, Bornescu la Rapid....Se pare ca ii defavorizam pe Dinamo si CFR. ca la Poli ne-am dus cu pachetul de 6 puncte anul trecut....Parca la un moment dat se vorbea ca nu pleaca nimeni decat la echipe din afara...
    2009-10-16, 20:19:37 (71.198.111.*)
  22. de rachi:
    oameni buni ,poate sa plece BOOVEANU da cine vine in locul lui ? Nu mai sunt prosti care sa bage bani in fotbal . si eu sunt suporter dar nu avem ce face . FORTZA STIINTA
    2009-10-16, 23:04:51 (79.206.67.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: