Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

COLŢUL SUPORTERULUI

Ştiinţa minciunii

Sport - Lucian STUPARU
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Dacă am fi toţi nişte nătărăi, Universitatea ar fi „campioană“. Avem conducători care din vorbe ne-ar face să credem că suntem peste Barcelona, că Dina nu e cu nimic mai prejos decât Kaka şi că unicul nostru scop în viaţă este acela de a asculta orbeşte de tot ceea ce ne transmit ei.
Dacă ne-ar curge o bală din gură şi nu am putea gândi singuri, probabil că vânzarea lui Stoica ar trece drept un gest de mărinimie. Ce să mai, hai să îi găsim o echipă lui Dorel că face şi el 31 de ani şi a oferit atâtea clubului. Hai că e băiat bun şi merită să joace în străinătate.
Prosteală, minciună, vrăjeală, batjocură, nesimţire. Acestea sunt specialităţile casei atunci când vine vorba de justificarea incompetenţei. Iar vânzarea lui Dorel nu este decât o altă filă în romanul aberaţiilor venite dinspre club.
Cum puteţi să minţiţi în asemenea hal? Cum puteţi să debitaţi absurdităţi pe care nu le mai crede nici măcar un copil? Cum să spui că Dorel făcea 31 de ani? Păi astă-vară câţi ani s-ar fi aşteptat să facă? 20?
De ce nu a fost vândut Stoica în vară, când se puteau efectua transferuri? Nu pare mai plauzibilă explicaţia că nu existau, cum nu există nici acum, bani pentru a aduce pe altcineva în locul său? Nu este reală situaţia că ar fi fost prea mult dacă, în batjocura de campanie de achiziţii pe care a avut-o Craiova în acest sezon, ar fi fost vânduţi din jucătorii de bază?
Dar vai, câtă dărnicie. Să-l lăsăm pe Dorel să plece, pentru că trebuie să joace „talentele“ de la Primăvara, adică acei copii pe care i-a terorizat Mogoşanu cu incompetenţa lui. Puştii ăia care nu au habar ce înseamnă şansa să joci la Universitatea şi care au ajuns bătaia de joc a ligii a treia.
E uşor să găsiţi scuze pentru orice rateu şi să serviţi aceeaşi placă penibilă suporterilor, pe care îi luaţi oricum de proşti, când realitatea nu vă permite mai mult. Aruncaţi vina pe noi, fanii, că l-am făcut pe Dorel să plece, deoarece l-am apostrofat. Săracu de el, doar pentru că era căpitanul Ştiinţei ar fi meritat să fie ţinut pe braţe chiar şi atunci când nu juca nimic? Aceasta este mentalitatea dorită? Nimeni să nu conteste nimic, fiindcă doar conducătorii vor, „chipurile“, binele Craiovei. Nu sunteţi decât nişte parveniţi care aţi ajuns celebri prin asocierea cu un club de legendă, nişte profitori aterizaţi în peisajul alb-albastru, periculoşi prin veninul mincinos pe care îl scuipaţi în orice declaraţie.
De ce nu recunoaşteţi că nu mai există finanţe? Admiteţi că sunteţi disperaţi după fiecare bănuţ, că Dorel şi salariul său erau o povară prea mare pentru contul şubred al lui Mititelu. Costea când o să îmbătrânească? Lui Wobay când îi cântaţi prohodul? Dar Prepeliţă, când îşi încheie ciclul la Ştiinţa? Înţelegeţi „duşmanilor“ gata să contestaţi situaţia actuală: totul e spre binele lipitorilor ce gravitează în jurul clubului.
Şi dacă tot gândim pe sistemul „sunt contestat de fani, deci plec“, nu e normal să ne părăsească Borhot, Ciorbă, Dina şi, inclusiv, Mititelu? Sau aici avem parte de exemple cu şorici gros, care nu sunt atât de sensibili precum Dorel?


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.54/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.5 din 24 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Liviu:
    “Deontologule”, ma asteptam ca azi sa scrii despre faptul ca Solomon a rupt protocolul cu Universitatea. Esti “mare” caracter...
    2009-10-15, 00:28:30 (66.49.227.*)
  2. de Suporterul Adevarat:
    Extraordinar articol!!! Stuparu esti un mare pamfletar!! Ai talent, continua, tu ne reprezinti pe noi, suporterii adevarati!! Mai mult, Dorel este autoexilat inaintea meciului cu Astra, cand avem pe Gaman suspendat si pe Dananae accidentat!! Nici pe vremea lui Ceasca nu se facea asa propaganda ieftina ca cea a lui mititelu!! Jigneste inteligenta suporterilor!! Rusine maimutoilor de la conducere!!! LA BOOVENI cu ei!!
    2009-10-15, 00:37:12 (192.75.88.*)
  3. de Adrian:
    Dorel Vrajel, admitand varianta oficiala ar fi cea reala - dar nu e! -, cum sa pleci ca ti-au strigat suporterii 3 vorbe ? Alta scuza mai penibila nu se putea gasi ?
    2009-10-15, 01:16:21 (188.25.29.*)
  4. de *x*:
    Foarte buna asocierea lui Dina cu Kaka, deoarece , intr-adevar, Dina cam joaca de " kaka " Mititelule, ce scrie baiatul asta reprezinta parerea suporterilor adevarati ai Stiintzei, asa ca trezeste-te si nu ne mai lua de fraieri ! La mai multe articole asa pertinente maestre, bravo !
    2009-10-15, 05:05:49 (81.12.137.*)
  5. de Meserie Lucian:
    Excelent articol, ca toate cele scrise de Lucian!! Unde sunt labele alea triste si debile numite kibitz si bog? Sa raspunda logic unui asemenea articol!! Rusine mititelu, dar mai ales rusine slugoilor gen kibitz!! Fara slugoi mititelu n-ar exista!! Buna comparatia cu ceasca, poate cade si mititelu de Craciun!! Craiova va exista, va renaste, cu atat mairepede cu cat ospatarul dispare!
    2009-10-15, 07:21:04 (66.131.161.*)
  6. de blue:
    excelent articol, bravo. se muleaza exact pe gandurile si sentimentele miilor de suporteri care protesteaza prin absenta fata de gunoiul din booveni. kibitz/borhot, slobog, aristotel-cretinel si ceilalti latrai platiti de ajica, unde sunteti? nu apareti sa improscati cu laturi in stilul vostru caracteristic? oricum argumente nu aveti niciodata stiti doar sa repetati ineptiile lautarului cap de damigeana. PLEACA BOOVENE!!!!!!
    2009-10-15, 09:11:14 (188.27.86.*)
  7. de danpetrescu:
    Bun articol dar cine sa ia locul lui Mititelu ? poate voi , poate noi , poate Solomon ,poate Netoiu, poate Dinel Cand spunem ca sa plece Mititelu mai trebuie sa avem si inlocuitor Slaba speranta sa existe un oltean cu bani asa ca .... avem noroc ca e si un Mititelu altfel am fi in divizia inferioara
    2009-10-15, 09:28:42 (79.117.161.*)
  8. de cristian:
    bine bine da-l afara stupare ia-i tu locul sau altcineva sa va vedem atunciperformanta bani jucatori e f. usor din gura mai greu e cu malaiu oricine ar fi e greu ORICUM HAI STIINTA.
    2009-10-15, 09:46:11 (92.80.207.*)
  9. de blue:
    @danpetrescu: lasa-ti-ne frate cu textele cu inlocuitorul. se va gasi daca e nevoie. ti se pare cumva ca bucsaru e get beget din urziceni? si sunt multe cazuri ... sa vanda booveanul si sa plece. tu chiar vrei sa ajungem in B inainte sa te trezesti la realitate?
    2009-10-15, 09:47:51 (212.199.113.*)
  10. de marius din goicea:
    bai fratilor aveti dreptate si tu stuparule bravo tie pentru ce scrii dar cine credeti voi ca vine sa ia echipa acum pe criza asta a poate vine unu ca staicu ne retrogradeaza vinde jucatorii si pleaca.in legatura cu stoica e o mare abureala adevaratul motiv este salariul prea mare. hai sa fim alaturi de echipa noastra de suflet si sa ne faca o mare bucurie duminica .hai stiinta.
    2009-10-15, 10:25:55 (92.80.205.*)
  11. de Aristotel:
    Bai, Stupare, vedem unde tragi si cu cine tragi! Daca ar vinde jucatori, "aha, nu mai are Mititelu bani, de aia vinde".. Daca promoveaza de la echipa a doua," aha, n-are Mititelu bani, sa cumpere jucatori valorosi" Daca, da cu imprumut jucatori care la un moment dat, nu mai au loc in echipa, dandu-le sansa de a juca la alta echipa,( cazul Gangioveanu, ) sariti : "aha, Mititelu intareste alte echipe, face gesturi de marinimie, inconstientul!, ca uite, ce bine merge Gangioveanu la Vaslui" Si cate, si mai cate !. De fapt tu ce vrei ? De Solomon, nu zici niciodata nimic, ca nu-si respecta niciodata promisiunile ! Se vaita unul aici, ca " uite, Solomon da banii nostri din impozite si taxe, lui Mititelu, ca sa-i bage ala in buzunar " Daca vrea sa stie contestatarul ala, banii pe care i-a promis Solomon lui Mititelu, nu- i baga Mititelu in buzunar; primaria trebuia sa-i achite contravaloarea reparatiilor facute de Mititelu, cu banii lui Mititelu, la Stadionul Craiovei nu al lui Mititelu ! Si oricum, primaria primeste mai multi bani din reclamele de la stadion, decat i-ar fi dat primarul lui Mititelu ! Sti ce, voi sunteti tineri, habar n-aveti cu ce se mananca viata, eu sunt trecut prin foarte multe in viata ! Citesc aproape toate mizeriile pe care le scrieti voi aici,contra lui Mititelu, contra jucatorilor contra conducatorilor, injurati nonstop echipa, vreti numai rezultate, dar nu faceti niciodata socoteala, sau nu va duce capul sa va inchipuiti cam cat costa pe an o echipa de liga I ! E normal sa nu aibe bani, e normal sa mai faca jonglerii ca sa supravietuiasca,uita ti-va la miliardarul Becali, intarzie mereu cu plata catre jucatori se vaita mereu ca n-are bani , el miliardarul in euro ! Credeti ca daca Mititelu pleaca, nu vor mai fi probleme,cine va veni va obtine rezultatele pe care le doriti ? Incintati pe toate caile, pe forumuri pe site-uri, sa nu se duca lumea la meci ! Sunteti inconstienti! Stiti ce, doresc din toata inima, sa mute echipa, sa vedeti si voi atunci, cum este fara echipa in liga I la Craiova ! Poate atunci va vor veni mintea la cap! Poate va amintiti ce greu a fost anul ala in care a retro gradat ! Mititelu a avut la inceput doi jucatori, a luat necunoscuti de nimeni si a facut echipa ! Daca nu vedeti stradaniile acestui om, daca nu vedeti ce a facut el pentru ca voi sa vedeti meciuri in Craiova, de liga I ,apoi sa o mute de aici ! In alta parte, poate va fi apreciat mai mult !
    2009-10-15, 10:32:17 (109.96.37.*)
  12. de Aristotel:
    Pentru nr. 7 Blue ! Unde ai citit tu, ba, ca eu improsc cu mizerii aici ? Unde vezi, tu, mizerii in ce scriu eu ? Tu ai neuronii innodati ? Voi comentati, voi care haba n-aveti de limba romana, habar n-aveti de ortografia limbii romane, voi ati lipsit mult de la scoala ! Si pentru cultura ta generala, eu nu-l cunosc personal pe Mititelu, l-am vazut de la distanta tribunei, n-am nici-o legatura cu absolut nimeni din stafful tehnic! Ma leaga de echipa Craiova, doar iubirea fata de aceasta echipa ! Tu, poate esti unul dintre frustratii aia teribilisti, care nu mai primeste intrare gratuita la meci ! Milogule ! Tu, Stuparu, si toti milogii Craiovei, improscati cu noroi in cea mai iubita echipa a Olteniei ! Sa va fie rusine ! Amaratilor ! Sa mute echipa, oriunde, ca voi nu o meritati ! Sa va vad atunci cum miorlaiti, ca pisicile in calduri, la luna ! Imi pare rau, doar de adevaratii suporteri, care sustin echipa "si la bine,si la greu " , dar voi nu meritati ! Auzi, improsc eu cu noroi ! Vai de mama ta, nenorocitule !
    2009-10-15, 10:56:50 (109.96.37.*)
  13. de ion:
    tu erai ba stuparu? pai si tu ai ajuns oarecum cunoscut prin asocierea cu numele unui club celebru de fotbal, cu asocierea numelui lui mititelu... de ce sa credem ca tocmai tu vrei binele stiintei? toti latram si facem galagie, dar numai contul lui mititelu a ramas gol dupa afacerea asta. nu-i iau apararea pt ca si eu imi doresc pe abramovici sau pe florentino perez la craiova, dar cat timp nimeni nu face altceva, taceti dracu din gura. stoica...drum bun, acum poate sa ajute echipa real, cu banii care o sa vina pe el. multumim pt ce a facut pt craiova, dar era cam depasit in ultimul timp. craiova e o afacere personala, dar hai sa ne uitam pana la 12-13 ani in urma, e cea mai frumoasa echipa pe care o avea. tiganul ala de solomon sa colaboreze cu mititelu, chiar si in interesul sau, si sa lase dracu prostiile cu facut strand la tigani. mai sunt o gramada pana acolo, ca si asa fug ciorile de apa.
    2009-10-15, 11:01:05 (79.151.166.*)
  14. de ion:
    daca tot e pus pe vanzari, sa scape si de baird, dina, mitchell, badea, badoi, soava. pe astia nu o sa-i planga nimeni
    2009-10-15, 11:07:26 (79.151.166.*)
  15. de Aristotel:
    Pentru Stuparu si pentru ceilalti contestatari : 400.000 euro, a primit Universitatyea de la autoritatile locale, in poatru ani si patru luni 2.5oo.ooo euro, a cheltuit Mititelu, cu modernizartea arenei " Ion Oblemenco " si a terenurilor de antrenament ! Sursa: Ziarul Prosport, articolulu " Declaratie de razboi " ! Acum sa te vad, Stupare : scrii ceva si de Solomon?
    2009-10-15, 11:21:28 (109.96.37.*)
  16. de Stuparu Lucian:
    @ Aristotel - Gresesti. De Solomon am scris si voi mai scrie cat timp acesta nu investeste la Craiova. Sa nu uitam totusi ca Toni nu mai este primarul de acum ceva timp si argumentul determinant este ca a dat bani in contul clubului. Putini, multi, este un pas inainte. Poate daca intram in cupele europene ar fi venit mai multi bani ( timisoara a luat 6 milioane de la primarie si in mare parte echipa se auto-finanteaza din banii acestia, fara sa mai investeasca iancu foarte multi bani pe langa). Nu stim ce-ar fi fost, dar momentan este de apreciat ca primaria a inceput sa dea bani catre club. Nu-mi doresc sa-l vad pe Mititelu facand magariile lui becali sau intrand in conflict cu fanii precum gigel. mi-ar fi placut ca in momentul in care nu mai avea bani sa fi incercat sa aduca alti colaboratori, parteneri, sa le fi dat procente si sa fi incercat impreuna sa duca echipa asta unde ii e locul. nu sa se bata cu pumnu in piept ca este echipa lui, ca o muta unde vrea, ca vinde si face doar ce vrea el cu ea. pentru ca asa a ramas singur. poti sa ai bani cu taraita, poti sa vinzi si sa cumperi ce jucatori vrei, dar daca nu exista o transparenta si o sinceritate cu proprii tai suporteri, atunci pentru ce mai investesti. oare mititelu crede ca noi suporterii nu am vrea performanta. e simplu, daca nu mai are bani sa ceara ajutorul altor persoane, poate se va gasi cineva si se va asocia cu el. daca nu vine nimeni sa vanda clubul, poate se va gasi cineva si-l va cumpara. iar daca si atunci nu va exista o solutie concreta sa iasa si sa spuna - uite ba baieti eu am incercat. astia suntem, asa defilam. pana atunci insa, nu se poate vaita ca nu e ajutat, din moment ce nici el nu vrea sa fie ajutat. Cat despre ce ai spus in inceputul comentariului : sunt de acord sa fie vanduti jucatorii care sunt terminati ( dina, soava, etc. ), sunt de acord sa fie promovati jucatori tineri ) firtulescu, ologu, chiar si busu fiindca am inteles ca a inceput sa prinda incredere in propriile forte, dar nu juniori care sa fie acolo, doar pentru ca nu exista altii mai buni) si nu sunt de acord sa fie vanduti, imprumutati sau "eliberati" jucatori de baza, fiindca nu avem rezervele necesare pentru a face fata meci de meci in liga 1. @ ion - corect. poate si eu am ajuns cunoscut prin aceste articole pe care le scriu. dar pana una alta eu raman suporterul craiovei si chiar daca la un moment dat nu o sa mai scriu aici, acest lucru nu o sa mi-l ia nimeni. adrian mititelu a ajuns cunoscut fiind patronul craiovei. intrebare - daca el pleaca, cu ce o sa ramana, pentru ca nu stiu cat de suporteri mai poti ramane, cand renunti la un lucru fortat de imprejurimi. Multam frumos de restul aprecierilor si sa speram totusi ca Dorel o sa revina la echipa, macar pana in iarna!
    2009-10-15, 11:36:07 (79.117.129.*)
  17. de Aristotel:
    Pentru Stuparu: Bine, sunt de acord cu tine, in majoritatea afirmatiilor ! Dar sa sti,ca primaria nu a inceput sa dea bani a inceput sa nu mai dea ! In patru ani si patru luni, a dat 400.000 euro, ti se pare mult ? Ce naiba, astia-s bani ? Sa se spele cu ei pe cap, cu banii astia , Mititelu nu poate plati nici salariul unui jucator ! Omu incearca sa faca performanta, si altii incearca de mai mult timp si n-au reusit, colac peste pupaza, il mai si contestatati dupa tot ce face! Cred ca daca ar vinde echipa ,abia atunci sa vezi dezastru; ala care o ia, va vinde tot In goana lor dupa bogatie, unii nu se mai satura de bani !
    2009-10-15, 11:52:17 (109.96.37.*)
  18. de roman:
    am cumparat saptamana trecuta aceasta fituica si, surpriza, TIRAJ 28.500, asta se intampla cand nu ai persoane competente sa faca un articol, in afara de scandaluri si subiecte din acestea in care se jigneste si se injura, nu ar mai exista tirajul nici atat, in vara aceasta am citit un articol tot de stuparu scris si, alta surpriza, printre cei care i-si dadeau cu parerea si injurau era si stuparul, binenteles cu alt nick, i-am reprosat chestia asta si imediat mi-a sters comentariul ca sa nu vada lumea ca era si el pe acolo printre cei care contestau, nu m-am lasat si am mai postat inca odata si i-mi raspunde ca nu este el si e frate-sau, rusine nesimtitule, daca nu ar fi universitatea craiova, nu ai mai avea despre cine sa scrii si poate ai fi somer acum, tot timpul numai scandaluri, dar nu ai venit niciodata sa scrii ceva concret, adica ce este de facut, tot timpul injuri pe mititelu si indemni suporterii sa nu se duca la meci, tin sa precizez ca nu lucrez la editie speciala si nu-l cunosc personal pe mititelu, nu am treaba cu el si ziarul lui, dar ma scoate din sarite prostia unui DEONTOLOG, care scrie niste article poate la comanda, tot timpul tipai ca unii jucatori nu sunt buni si sa plece, il contestai pe STOICA, acum cand pleaca tipi ca de ce pleaca, si-ti dai cu parerea cum ca a fost indepartat pentru ca are salariul prea mare, chiar nu ai putin bun simt? chiar nu-ti este rusine? chiar asa ai ajuns sa te injosesti si sa scrii articole la comanda pentru un salariu? in loc sa contesti poti sa vii cu stiri despre firme care fac angazari, orice... numai sa ajuti niste oameni care nu au nici ce sa manace din cauza ca nu au servici, orice numai sa ajuti dar tu nu stii decat sa critici. NU CREZI CA AJUNGE, NU CREZI CA AR FI UTIL UN ARTICOL IN CARE POTI SA AJUTI NISTE CETATENI AMARATI? TERMINA CU PROSTIILE ASTEA CA NU REZOLVI NIMIC, LEGAT DE CRAIOVA, DA, RECUNOSC, SUNT SUPORTER AL ECHIPEI, IAR DACA MERG PE STADION MERG PENTRU ECHIPA SI NU PENTRU MITITELU, DACA SUSTIN SI IUBESC ECHIPA, ASTA NU INSEAMNA CA IL IUBESC SI IL SUSTIN SI PE MITITELU, ZICI MEREU CA SA PLECE, SI CINE VA VENI DESTEPTULE IN LOCUL LUI? RASPUNS LA INTREBAREA ASTA DE CE NU INCERCI SA NE DAI DACA TOT VREI SA PLECE? CEEA CE DORESTI TU ESTE EXACT CUM TU, UN ANGAJAT AL ZIARULUI GAZETA DE SUD I-AI CERE PATRONULUI TAU SA PLECE CA NU-TI PLACE TIE DE EL, UNDE SA MAI VAZUT SA PLECE SEFU CA ASA VREA ANGAJATUL? NUMAI IN MINTEA TA BOLNAVA SI PLINA DE URA(LA COMANDA), TERMINA SI FA CEVA UTIL NU MAI JIGNI, ESTE O SUGESTIE, SAU POATE INTR-O JUMATE DE AN TIRAJUL ZIARULUI VA FI PE JUMATE SI SEFU TAU VA CONSIDERA CA NU MAI ARE NEVOIE DE TINE SI TE VA CONCEDIA, INSEAMNA CA NU TI-AI FACUT TREABA, SI PE URMA TOT CU CETATENII ACESTUI ORAS VEI CONVIETUI SI POATE I-TI VA PAREA RAU, DAR, POATE VA FI PREA TARZIU SI-TI VA FI INTORS SPATELE
    2009-10-15, 11:55:34 (79.117.135.*)
  19. de GYCA:
    STUPARE,TU DE ORIGINE ESTI MOLDOVEAN?ESTI TARE RAU,MA SAU MAI BINE ZIS ESTI TARE PROST SI ANTI CRAIOVA.ADU BAI BOULE TU BANI DE ACASA SI DUPA AIA SA VEDEM MAI AI ACEASTA ATITUDINE DE STIUTOR. PRIMARIA NU VEZI CA NU AJUTA CU NIMIC,IAR MITITELU NU ARE LANGA EL O ECHIPA DE FINANTATORI(vezi dinamo-unde se face performanta,nu gluma).CATI A VANDUT PANA ACUM,DESTEPTULE SI SLUGOIULE CARE SCRII CE DICTEAZA ALTII.VEZITI DE TREABA SI DESCHIDE OCHII,CA ALTUL DACA ERA IN SITUATIA IN CARE A FOST CRAIOVA NU O LUA NIMENI.TOATA LUMEA FACE GRESELI,IAR MITITELU DACA FACE O FACE PE BANII LUI. POATE ARE MAI BINE SA FI JUCAT CU AVANTUL PRABUSIREA,SI VA PLACEA .CAND VA LUATI DE CRAIOVA VA LUATI DE OLTENI.HAI STIINTA,RUSINE CELOR CARE ISI ZIC CA SUNT SUPORTERI
    2009-10-15, 12:09:21 (92.86.69.*)
  20. de Stuparu Lucian:
    @ roman - eu mai am doi frati mai mici. toti trei tinem cu craiova de cand eram copii si toti trei suntem la fel de dezamagiti de situatia in care a ajuns clubul, fiindca managementul a fost facut de niste amatori. eu nu-l injur pe mititelu, eu ii contest competentele in alegerea oamenilor care sa faca treaba la craiova. eu nu indemn suporterii sa nu mai vina la meciuri, pentru ca fiecare dintre noi este suficient de capabil sa faca ce doreste. si acum sustin ca unii jucatori sunt praf si ca mai bine ar fi sa plece. dar ca sa le dam drumul trebuie sa aducem altii in locul lor. aici e problema, pentru ca nu sunt bani. poate sa plece si dorel stoica, dar sa o faca in iarna, pentru ca sa putem aduce pe altcineva mai bun in locul sau. momentan eu nu vad ca are oferte, eu nu vad ca a plecat undeva. eu observ doar ca vine meciul cu astra si nu avem fundasi. eu imi dau seama ca mizeriile prin care a fost indepartat dorel o sa faca mai mult rau echipei in meciul cu astra, decat bine. si daca stau sa ma gandesc, ce bine sa faca, deoarece vorbim ca e momentul bun sa plece dorel, ca acum ar face un real bine echipei daca s-ar transfera. dar unde sa se transfere domnilor? cand el nu are oferte, cand el se antreneaza la severin, cand el nu joaca niciunde in acest moment. unde sa plece si cine sa-l cumpere? ganditi-va la asta cand sustineti cauza transferului fictiv al lui dorel.
    2009-10-15, 12:16:13 (79.117.129.*)
  21. de Aristotel:
    Am citit in ziarul Prosport ca Napoli e suparat pe Mititelu, ca nu si-a primit salariu pe ultimele doua luni de la Craiova si nici prima de obiectiv! Care obiectiv ? Obietivul era in primele 5 ! Pt. Dl. Roman: Bravo, domnule, i-o zisesi lui Stuparu ! Inseamna ca mai sunt sustinatori adevarati ! Eu sa-ti spun sincer, daca eram in locul lui Mititelu, imi luam lumea in cap, la cate injuraturi primeste, de la niste neispraviti, La meciuri, nu se duc, dar ii mai indeamna si pe altii sa nu se duca ! Parca averea lui Mititelu e sac fara fund !
    2009-10-15, 12:19:05 (109.96.37.*)
  22. de blue:
    @aristotel: ca de obicei mananci **** de altii si nu vezi realitatea. ia numara greselile de ortografie din cele 2 postari ale tale papagal penibil ce esti. si cati bani am primit pt deplasari si bilete sa primeasca mata pt lumanari pupincurist penibil.
    2009-10-15, 12:23:27 (15.195.185.*)
  23. de blue:
    si inca o dovada de prostie crasa "dl aristotel": e la mintea cocosului ca napoli se incadra pt primirea acelei prime de obiectiv intrucat echipa era pe 5 cand a fost dat afara si ma indoiesc ca am fi ratat Uefa League cu el pe banca. dar ce sa intelegi tu, e evident dupa cate greseli faci cand scrii ca esti doar un prost.
    2009-10-15, 12:28:15 (15.195.185.*)
  24. de cristian:
    da blue dar nicolo a fost dat afara dupa acel1 la1 cu retrgradata buzau acolo s-a pierdut u.e.f a si sa-i multumeasca lui miti ca acum era somer in cizma dar la voi directia e data intr-o parte sa vedem si barna din ochiu lui nicolo nu numai paiu din ochiu aluia de-l contestati voi .
    2009-10-15, 12:38:54 (92.80.207.*)
  25. de blue:
    Uefa s-a pierdut la blatul ordinar cu Vasluiul lui Porumboiu. Un calcul rapid al primelor pe care trebuia sa le plateasca l-a facut pe boovean sa prefere o suma de la moldoveni pe care sa o imparta cu unii jucatori. Frica lui era ca Nicolo nu ar fi acceptat mizeria respectiva.
    2009-10-15, 12:42:29 (15.195.185.*)
  26. de nelu:
    adevarul e ca Mititelu a salvat odata Craiova da acum nu prea mai are banisori.Walter tiganu ii cere banii lui Mititelu.
    2009-10-15, 12:57:44 (79.117.168.*)
  27. de Aristotel :
    Pentru Blue,! Ba, narodul pamantului, ai lipsit de la lectia de educatie civica, esti prost crescut eu sunt prost ca ma faci tu, dar tu esti prost ca te-a facut muma-ta prost ! Ba, milogule, de aia improsti aici cu laturi, ca nu mai vedeti meciuri mocca si aveti ciuda pe Mititelu! Iar banii aia de care faci vorbire, sa-i cumperi tu lumanari lui ma-ta, boule, ca mama e deja moarta ! Nesimtitule ! Sa mute Mititelu echipa unde o vrea,eu ma duc oricum la meci ca am nasina ! Si daca eu mai fac greseli, nu sunt intentionate ! Am o tastatura foarte sensibila si cum ating o tasta, cum se imprima ! De unde sti tu ca Mititelu, a facut blat cu Vasluiul ? Chiar asa de prost il crezi pe Mititelu, sa refuze 3 milioane de la UEFA, pentru calificare, si sa ia niste maruntis de la Porumboiu ? Baaa, da tare prost trebuie ca esti !Uita-te, ba in oglinda(daca ai prin cort )! sa vezi cat de prost poti sa fi !Nataraule ! P.S. Te muti de la un calculator la altul, ca tiganul cu cortul! Dar pentru tine mutatul asta , tanga langa, iti e in sange ! Baragladina !!!
    2009-10-15, 13:09:27 (109.96.37.*)
  28. de asdas:
    Suporterii adevarati merg la meciuri si incurajeaza ECHIPA indiferent de cine e finantator, staff, antrenor, jucatori, medicul echipei etc. Jigodiile stau pe forum-uri, injura si debiteaza aberatii.
    2009-10-15, 13:12:59 (79.117.132.*)
  29. de blue:
    hahahaha aristotel te-ai dat pe fata ca esti cioara precum ajica. abia acum ai folosit limbajul tau natural de colorat. tu chiar crezi ca toati care au zis ca a fost blat clar cu vasluiul sunte nebuni. du-te in mm de retardat la tine in cort(apropos vezi ca unii stau la bloc sau casa, nu toti stau la cort ca tine si rudele tale colorate) si nu mai manca rahat despre ultrasii craiovei. nu exista padure fara uscatura dar 99% din ei au mers la marea majoritate a meciurilor atat acasa cat si in deplasare PE BANII LOR. dar de unde sa stii tu, un samantar penibil care nu ai vazut vreodata echipa in deplasare. asa ca nu mai macani tu despre altii si vezi-ti draq de cautat prin tomberoane sau cum iti castigi tu existenta infecta de slugoi. daca nu guitzi pe forum nu iti da ajica resturi de la brutarie si mori de foame? cap de damigeana ce esti fa calcul la primele de obiectiv plus celelalte cheltuieli implicate de calificarea in UEFA(contracte mai mari, deplasari, transferuri etc etc). impreuna cu banii de la porumboiu si becalii a mai platit cateva rate din datoriile la camatari.
    2009-10-15, 13:28:09 (15.195.185.*)
  30. de Aristotel:
    Cristian, mai scrie odata ce afirmasi la nr. 25, poate pricepe si Blue ! Ca astuia, trebuie sa-i repeti de multe ori sa priceapa odata ! El isi inchipuie, ca Mititelu s-a manjit la un maruntis, de la Porumboiu, refuzand 3 milioane de euro, de la UEFA ! Mare narodac !
    2009-10-15, 13:31:09 (109.96.37.*)
  31. de Aristotel:
    Bai, Blue, serios, lumea mai traieste in blocuri si la case ? Bine ca aflai de la tine ! Ba, pentru ca tu sa afli, afla, ca eu am mijloace de existenta, foarte bune, daca intelegi cuvantul ! Eu platesc lunar, bancilor ( am patru banci la care platesc! ) multe milioane lei si chiar valuta ! De unde le am ? Secret profesional ! Narodacule, ! Lihnitule ! Du-te ba, la AJOFM, poate iti gasesti ceva de lucru si nu mai pierde timpul aici ! Numai scriind aici, imi dau seama ca n-ai serviciu ! In acest timp, tu ar trebui sa fi la munca ! Mie imi permite profesia sa stau la aceasta ora sa te lamuresc pe tine, retardatule !
    2009-10-15, 13:47:03 (109.96.37.*)
  32. de cris:
    daca va considerati suporteri adevarati ai craiovei nu mai injurati atat echipa si patronul.ce vreti sa faca daca voi doar sa criticati sunteti buni,vreti performanta,va mirati ca nu are mititelu bani dar voi nu ati da nici 10 lei pe bilet ati vrea sa va duceti pe moca si in loc sa cantati si la bn si la greu,stiti doar sa injurati.va iubesc mult pe toti care tineti cu aceasta echipa si as dori sa facem impreuna cu mititelu ceva pt craiova.forza stiinta
    2009-10-15, 14:29:04 (93.122.135.*)
  33. de jean d'arm:
    Scurrt si al obect. Dorel puteasa spea pe banca daca in aparare nu face fata si nu face,trecm ingile de el ca trenul prin Campia Romana. De 4 ani bate loviturile libere si a dat 2 goluri si 2 bare. Lasati-l sa se pregaresca de liga :)))
    2009-10-15, 14:57:48 (79.117.128.*)
  34. de bach:
    Stupare, dincolo de insultele sustinatorilor lui Mititelu, constatarile din articolul tau sunt perfect indreptatite. Nu este prima data cand ceea ce scrii tu rezoneaza perfect cu nemultumirile suporterilor Stiintei. Daca Mititelu ar citi cu atentie articolul, poate ar trage niste concluzii benefice pentru insanatosirea echipei si clubului. Din pacate, el asculta prea mult de lipitorile din jurul lui si prea putin de ratiune.
    2009-10-15, 15:29:32 (92.80.192.*)
  35. de baird GO HOME:
    apropo... Bornescu si-a reziliat contractul si probabil va semna chiar azi cu rrapid.. Asta daca nu cumva a si semnat! MITITELU ESTI O MIZERIE!!! PLEACA BOOVENE!
    2009-10-15, 16:51:30 (86.126.62.*)
  36. de blue:
    @aristotel: vai de capul tau ce profesie ai daca platesti atatea rate. esti foarte probabil un bisnitar scapatat care nu mai are bani de rata la imprumutul pe 25 de ani sa ia "mertzanul" din 1980 cu care sa dea pe spate consatenii. ai facut si imprumut sa iti platesti RCA nemancatule? sa nu te mai frece grija de mine ca ma descurc mai bine decat 10 taranoi obositi ca tine. hai du-te repede ca e ora de aruncat ciolane in fata casei booveanului... sa nu ramai pe dinafara. s-a umflat tarata in tine ca ai scos productie record de porumb ..ciordit? vai de capul tau de mitoman si aplaudac imbecil.
    2009-10-15, 18:30:04 (15.219.153.*)
  37. de mithras:
    Mititelu nu trebuie injurat , nu...trbuie scuipat.
    2009-10-15, 18:40:37 (86.105.28.*)
  38. de jaxxy:
    nu stiu de ce va deranjeaza pe unii ce spune omul asta sau daca nu luati frate mizeria aia de ziar a lui mititelu .....sau ce spune omul vreo minciuna ?suntem sortiti pieirii cu conducatori care nu au nici liceul terminat si pe langa el stau oameni care nici macar profesionala nu o au si noi vrem performanta si basca ca patronul din handel este sarac lipit
    2009-10-15, 20:07:54 (79.117.138.*)
  39. de kibitz:
    DOAMNE-AJUTA sa mute Mititelu echipa le Severin, DOAMNE-AJUTA !!! O sa avem si spectatori si meciuri frumoase, liniste ... CA M-AM SATURAT PÂNA ÎN POWLA de prostii de la peluze SI DE PROSTII DE PE FORUM !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!
    2009-10-15, 20:19:23 (88.207.198.*)
  40. de blue:
    @kibitz: asa ... supara-te si taie-ti venele sa scapi odata de toti :)
    2009-10-15, 20:24:46 (188.27.86.*)
  41. de kibitz:
    BLUE, esti un frustrat prapadit si fara parale în buzunar. VAI MAMA TA de sarantoc, eu cred ca tu esti de la tara ma prostule.
    2009-10-15, 21:26:46 (88.207.198.*)
  42. de bug25:
    acest articol depaseste orice limita a bunului simt de ce nu fiinanteaza si gazeta de sud echipa?de ce nu scrie pe piept gds ? nu aveti bani ? e criza tata,iar voi astia tupeistii stiti numai sa criticati la ce tribuna ai ba suporterule abonament? posteazal pe site sa vedem si noi sau tu esti dela cu mocangeala... astept raspuns
    2009-10-15, 22:15:46 (79.117.139.*)
  43. de kibitz:
    bug25, eu cred ca nu o sa primesti nici un raspuns, sincer ...
    2009-10-15, 23:01:37 (88.207.198.*)
  44. de gimi:
    pai voi curve ordinare anul trecut si acum 2ani cu cine tineati cu solomon cu ucv sau sinteti niste mizerii de la paunescu incoace va vine vremea si voua rusine
    2009-10-15, 23:17:59 (79.117.222.*)
  45. de Stuparu Lucian:
    @bug25 - gazeta de sud nu finanteaza echipa din acelasi motiv pentru care nu finanteaza nimeni altcineva. pentru ca nu vrea mititelu. vrea sa fie singur si sa fie laudat doar el in cazul in care echipa are succes. cum echipa merge prost, e normal ca tot el sa primeasca si criticile. numai un om nebun s-ar putea supara in situatia de fata, pentru ca e perfect normal cand un lucru pe care il iubesc foarte multi oameni merge prost, patronul acelui lucru sa fie contestat. e perfect democratic si e perfect uman sa-ti exprimi nemultumirile si opiniile fata de acel lucru. ca nu se pupa cu ce crede patronul acelui lucru, iarasi e perfect normal, numai ca la un moment dat e o vorba : cand doi iti spun ca esti beat te duci si te culci. in aceasta situatie cand majoritatea iti spune ca nu investesti intr-un mod inteligent, atunci e bine sa-ti cobori urechea catre ei si sa incerci sa gasesti o solutie. preferabil una generala care sa se pupe cu ce crede majoritatea, pentru ca pana una alta nici acei care critica si nici aceia care sustin politica lui mititelu nu vor raul craiovei. dar cum politica lui mititelu a tot fost incercata in acesti 5 ani, nu ar fi rau sa se incerce si politica celor care s-au opus. poate ar fi mai folositoare. oricum mai rau de atat cu greu ne-ar putea merge. cat despre ceea ce ma intrebai referitor la locul meu pe stadion, am fost membru al peluzei sud, am plecat in anul in care am promovat in liga 1 si m-am mutat la peluza nord, unde am stat pana in acest sezon. nu am avut niciodata abonament pentru ca am considerat ca daca e sa aduci un bine clubului, mai multi bani se castiga din bilete decat din abonament. anul acesta nu am fost la niciun meci in campionat, fiindca asa am ales eu sa protestez fata de batjocura pe care am simtit-o la meciurile cu steaua si vaslui de anul trecut. e treaba fiecaruia cum protesteaza sau cum sustine, de aceea nu mi-am permis niciodata sa indemn lumea sa mearga sau nu la meciuri. dar asta nu inseamna ca nu am atras atentia asupra cauzei acestei mari absente a suporterilor de pe stadion. n-am intrat moca niciodata pe stadion, fiindca ar fi fost o lipsa de respect fata de cei din teren si fata de altii care ar fi intrat cu biletul platit la meci. si asta ti-o spune unul care are pretentia sa nu fie mintit si batjocorit de catre altii, deci ai incredere ca nu am de ce sa te mint precum cel pe care il aperi. @ kibitz - ti-am mai spus daca poti sa pastrezi un ton civilizat, o sa primesti si raspunsuri civilizate. dar daca tratezi urat, nu te mira ca vei primi aceleasi raspunsuri de la cei pe care ii jignesti. lucru valabil si pentru gimi si multimea de argumente prezente in comentariul sau. nu dai dovada decat de acea lipsa a calitatii de a te comporta precum un domn, atunci cand realitatea nu-ti permite mai multe argumente in favoarea unei pareri contra.
    2009-10-16, 00:01:17 (79.117.129.*)
  46. de ....:
    stupare lasa-ne.spui ca nu vrea mititelu sa va lase sa sponsorizati ekipa?uiti cand pe site-ul vostru a aparut pe prima pagina mare titlu cu steoaia,asa ka minte pe altu.
    2009-10-16, 21:48:20 (77.54.171.*)
  47. de Stuparu Lucian:
    @47 - asta da argument. deci din cauza aia nu vine nimeni sa bage bani la echipa, ca a aparut pagina cu titlu de steaua in gazeta. mi se pare mai nasol decat ceea ce spui tu despre gazeta, ceea ce a facut mititelu, cand se jura pe familie ca vrea sa castige steaua campionatul. asa ca las-o moarta cu ale comparatii cu iubirile bucurestene, ca avem un patron care si-ar vinde tot din casa, chiar si propria familie, ca sa ia steaua campionatul. doar a spus el cu gura lui.
    2009-10-17, 13:21:00 (79.117.128.*)
  48. de fabian:
    bravo baa frumos articol dar am si eu o intrebare spune tu ba maistre cine ar investi la craiova ca aseasta echipa sa faca performanta asa ca multa mue si lasti articole gen alt conducator
    2009-10-18, 21:43:24 (79.117.223.*)
  49. de Stuparu Lucian:
    @fabian - mai conteaza cine ar investi? ca nici acum nu se investeste. asa ca unde ar fi diferenta din punctul tau de vedere?
    2009-10-18, 23:54:15 (79.117.129.*)
  50. de stiinta till death:
    Am tot zis: Stiinta, club de membri cotizanti (Real Madrid e o astfel de echipa, o echipa a fanilor)!!! La cati iubim STIINTA, numai 5 lei daca dam lunar, am putea sustine financiar echipa dar politica clubului ar fi una corecta, politica pe care, noi, suporterii o vrem, o politica a succesului, a competitivitatii si a corectitudinii.
    2009-10-21, 09:33:02 (79.117.128.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: