8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia vrea să câştige şi cu Minaur

Energia vrea să câştige şi cu Minaur

Energia Pandurii Târgu Jiu doreşte să-şi continue parcursul ireproşabil de acasă sâmbătă, de la ora 17.00, cu Minaur Baia Mare, joc din etapa a IV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Cu un singur punct obţinut în primele trei etape, Minaur se anunţă un adversar ceva mai accesibil decât precedentul, Ştiinţa Bacău, în opinia antrenorului Vasile Stângă. „Cei de la Baia Mare nu sunt mai puternici decât cei de la Bacău, dar vin cu o foame mare de puncte. Şi noi avem nevoie de puncte şi trebuie să ne impunem. Sper să nu mai fie cu emoţii, ca în etapa trecută“, a spus Vasile Stângă. Tehnicianul vrea să se ţină de promisiune şi să realizeze patru victorii în primele cinci etape. „În fiecare meci disputat acasă trebuie să batem, suntem obligaţi. Aşa ne-am propus şi vrem să ne ţinem de promisiune. Deocamdată, suntem în obiectiv. Trebuie să câştigăm cu Baia Mare, în deplasare cu Medgidia şi primul obiectiv, patru meciuri din cinci, e îndeplinit“. Revine cu Minaur centrul Mădălin Truică, suspendat etapa trecută, iar Enache s-a refăcut complet după entorsa suferită la gleznă. Stângă are, în continuare, aşteptări mari de la Criciotoiu şi Kapular, dezamăgitori în primele etape. „Mai avem mici probleme de lot. Mazilu şi Popescu sigur nu vor juca, reintră, în schimb, Truică, după suspendare. Criciotoiu să îşi dea seama că este o şansă mare pentru el. Trebuie să fie mai curajos“, a afirmat Stângă. Jocul de la Târgu Jiu va fi arbitrat de cuplul Alin Cîrligeanu – Gheorghe Bejinariu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS