12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă Jr. nu mai vrea la Pandurii

Piţurcă Jr. nu mai vrea la Pandurii

Golgheterul echipei Pandurii, Alex Piţurcă, îşi petrece vacanţa în Turcia, la Belek, însă se gândeşte şi la viitoarea sa destinaţie. Chiar dacă mai are contract încă doi ani cu gruparea gorjeană, Piţurcă Jr. vrea să dea curs uneia dintre ofertele sosite pe adresa sa, FC Timişoara şi o echipă din Cipru fiind interesate de serviciile sale. „Nu vreau să comentez care va fi alegerea mea. Se vorbeşte mult, poate peste puţin timp o să apară altă ofertă, nu se ştie. Mă onorează o astfel de ofertă de la Timişoara, dar până nu vedem în faţă totul, nu e bine să vorbesc. Ar fi un pas mare să joc la o echipă cum e Timişoara. M-aş bucura să ajung acolo“, a afirmat Piţurcă. Autor a patru goluri, toate în turul campionatului, Alex Piţurcă s-a simţit nedreptăţit că Sorin Cîrţu nu a mai contat pe el în finalul sezonului. „Măcar să-mi spună domnul antrenor că nu mai are nevoie de serviciile mele! Dar nici atunci nu aş fi sigur că domnul preşedinte mă va lăsa să plec. Mă simt nedreptăţit că am fost trecut pe «linie moartă». Dar ce contează cum mă simt eu dacă avem un antrenor şi el decide tot?“, a mai spus Piţurcă.
Conducerea clubului Pandurii l-a declarat transferabil pe Alex Piţurcă, acesta putând ajunge la FC Timişoara la schimb cu senegalezul Mansour. „Nu ştiu ce şanse am de a rămâne la Pandurii pentru că nu depinde de mine, ci de domnul preşedinte Condescu. Atâta timp cât nu mă lasă să plec liber de contract, ce pot să fac? Degeaba îi spun eu domnului preşedinte că vreau să plec pentru că eu am încă un contract cu Pandurii şi nu am prea multă putere“, a mai afirmat Piţurcă Jr.

Stanca, al 7-lea

Portarul Răzvan Stanca s-a clasat pe locul 7 în topul portarilor din Liga I, conform datelor furnizate de firma DPS. Stanca are o medie de 0,84 goluri primite pe meci, iar în opt partide nu a încasat nici un gol. Goalkeeper-ul gorjenilor ocupă un onorabil loc 2 în clasamentul baloanelor salvate, cu un procentaj de 78,38.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU