24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportRoşca revine la Universitatea

Roşca revine la Universitatea

Universitatea Craiova îl aruncă din nou „în luptă“ pe Vlad Roşca, începând reconstrucţia echipei pentru câştigarea titlului.

Finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a anunţat că îşi asumă eşecul şi crede că ratarea obiectivului în acest campionat poate fi un nou început pentru gruparea din Bănie, care sezonul viitor se va înscrie în bătălia pentru titlu. Pentru aceasta mai are nevoie, printre altele, de un antrenor şi câţiva jucători care să întărească echipa. Curios însă, prima mutare a lui Mititelu a fost făcută în cadrul staff-ului administrativ. De vineri, prin sediul clubului trebăluieşte Vlad Roşca, aflat la al doilea descălecat la Universitatea, după ce la prima apariţie la Craiova, în 2007, a fost director sportiv. Potrivit site-ului craiovamaxima.ro, Roşca se va ocupa de transferuri şi de relaţiile cu FRF şi LPF. Acesta ar veni să umple golul pe care îl va lăsa Ovidiu Stîngă în organigrama clubului, acesta din urmă părând decis să se întoarcă la familie, în Olanda. De asemenea, Ilie Balaci, cel mai titrat oficial oltean, este gata să părăsească Bănia pentru a antrena în ţările arabe.
Numirea lui Vlad Roşca, personaj care a recunoscut că a fost simpatizant al Stelei, nu este încă oficializată, însă el a apărut miercuri în tribună la meciul cu FC Vaslui, iar vineri, la sediul clubului. Conform aceluiaşi site, Roşca l-a contactat pe preparatorul fizic italian Diego Longo, colaborator al lui Răzvan Lucescu la echipa naţională, şi i-a propus un post la Universitatea. În cazul în care Longo nu va accepta oferta Craiovei, acesta ar urma să propună alt preparator fizic Ştiinţei, în condiţiile în care, se spune, lăudatul Urbano Lega este şi el pe picior de plecare.

Njock a plecat,
cine vine?

Până să vină jucătorii noi, Universitatea şi-a luat adio vineri de la atacantul camerunez Jeremie Njock, care a plecat definitiv în Germania. „Am trăit aici, la Craiova, cele mai frumoase momente din viaţa mea de fotbalist. Aici am jucat pentru prima dată în faţa a 25.000 de spectatori, am fost iubit de suporteri. Asemenea lucruri nu se uită aşa uşor şi sper să revin, nu ştiu în ce calitate, în Craiova“, a spus Njock la plecare. Acesta a dezvăluit că la ultimul antrenament, Costea i-a făcut cadou un tricou al Universităţii, iar el i-a dat ghetele lui Bărboianu, nu pentru a le purta, ci pentru a le păstra ca amintire.
În ceea ce priveşte venirile la Universitatea, se spune că gruparea din Bănie caută un fundaş stânga, Rose şi Şoavă fiind sub aşteptările oficialilor olteni pe acest post. De asemenea, se mai încearcă aducerea unui mijlocaş coordonator şi a unui atacant, însă este de aşteptat ca transferurile să fie perfectate după ce va fi numit un antrenor principal la Universitatea, existând speranţe ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

55 COMENTARII