Fost jucător al Universităţii, Bălace vine mâine pe „Ion Oblemenco“ ca adversar, susţinând că pătimaşii suporteri ai Ştiinţei nu le vor face viaţă uşoară moldovenilor.
– Oltean de la Caracal, ţi-ai făcut ucenicia şi debutul în fotbal la Craiova. Cum au fost acei ani?
– De Universitatea se leagă totul în cariera mea fotbalistică. Am venit în 1995 şi am trecut prin toate fazele, de la echipele de juniori la formaţia cea mare. La doi ani de la venirea mea la Ştiinţa, am avut parte de performanţă sub culorile sfinte alb-albastre. Echipa de tineret a Universităţii, din care făceam şi eu parte, a câştigat titlul naţional în acel sezon, 1996/1997. Domnul Nae Tilihoi a fost antrenorul acelei frumoase echipe din 1997. Tot în acel sezon, am fost promovat şi în echipa mare a Craiovei, debutând într-un meci la „Pinalty“ acasă, Ceahlăul – Universitatea 2-0. Asta s-a petrecut în urmă cu 12 ani, într-un sfârşit de mai 1997. Am stat la Universitatea până în 1999, dar am avut parte de o accidentare care m-a făcut mult timp indisponibil. Am jucat astfel, fiind împrumutat, în Liga a II-a, la Chindia Târgovişte şi, după o pauză, la Electro Bere Craiova. Am revenit în prima ligă la Rocar, dar nu pe filiera Neţoiu, ci patronul de atunci al Rocarului, Florea, m-a vrut.
– Ai mai avut o „escală“ la Craiova, după care ţi-ai luat zborul din Oltenia, jucând la Reşiţa, Timişoara şi, în cele din urmă, ai poposit la Dinamo!
– Asta-i viaţa de fotbalist, joacă unde este dorit. Am avut un mare ghinion la Craiova, accidentându-mă, apoi nu am mai reuşit să joc pentru Ştiinţa, dar nu din vina mea. După aproape cinci sezoane jucate la Timişoara, am fost transferat în „Ştefan cel Mare“, în 2006/2007, unde am evoluat în vreo nouă meciuri, dar am în CV titlul de campion cu Dinamo în acea ediţie.
„Cel mai bun să câştige!“
– Din 2007 eşti în Moldova, la FC Vaslui. Putem spune că, într-un fel, aici trăieşti o a doua tinereţe în fotbal?
– Am 30 de ani, nu mă consider bătrân, dar fotbalistic putem spune, într-un fel, şi aşa. Mă simt bine la Vaslui. Acum aşteptăm meciul capital de la Craiova.
– Pentru acest meci te-am sunat, de fapt…
– Ce pot spune despre o partidă în care noi trebuie să câştigăm, iar Craiovei îi este suficient doar un punct? Va fi o întâlnire de foc, importantă pentru ambele formaţii care luptă pentru Europa League. Cel mai bun să câştige! Aş vrea să câştige echipa mea, asta-i viaţa în fotbal.
– Indiferent de rezultat, cu un ochi vei plânge, iar cu altul vei râde, nu?
– Să zicem şi aşa. Eu sunt oltean, nu pot uita că Universitatea m-a făcut fotbalist, Craiova a însemnat enorm pentru cariera mea, dar aş vrea să joc în Europa League. Şi asta o pot face doar cu FC Vaslui.
– Intrarea la meci va fi liberă, iar suporterii Ştiinţei pregătesc un spectacol pe măsura evenimentului, o probabilă calificare în Europa League…
– E normal ca la un asemenea meci de „baraj“, cum i se mai spune acestei întâlniri, să fie intrarea liberă. Atmosfera care va fi pe „Ion Oblemenco“ o cunosc, ştiu ce susţinători are Ştiinţa, ce pătimaşi sunt. Probabil că va fi o atmosferă incendiară!
