Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Barcelona, împinsă spre finală

Sport - Ionuţ NICA
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Catalanii au aplaudat prestaţia arbitrului Tom Ovrebo

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Tensiune, tactică la cel mai înalt nivel, greşeli de arbitraj şi un gol marcat de Iniesta în ultimul minut de joc, acestea au fost ingredientele partidei de pe „Stamford Bridge“, în urma căreia Barcelona s-a calificat în finala Ligii Campionilor.

Barcelona va disputa o finală de vis a Ligii Campionilor, pe 27 mai, la Roma, cu Manchester. Catalanii au smuls cu greu o remiză pe terenul lui Chelsea, 1-1, în manşa a doua a semifinalelor, cu un gol marcat în al doilea minut al prelungirilor de Andres Iniesta.
Londonezii au trecut în avantaj după numai nouă minute de joc, când ghanezul Essien a prins un şut de zile mari de la 25 de metri, catapultând mingea sub transversala lui Valdes. Londonezii au făcut apoi un joc de aşteptare şi au închis bine spaţiile Barcelonei, care nu a avut nici o ocazie clară de gol în prima repriză. Chelsea a reclamat neacordarea unui penalti la un fault în careu asupra lui Malouda, „mutat“ de arbitru în afara suprafeţei de pedeapsă.
În partea secundă, catalanii au avut o posesie zdrobitoare a balonului, dar, cu toate acestea, tot Chelsea a fost mai periculoasă în atac, Drogba ratând o ocazie mare de a înscrie. Abidal, de la oaspeţi, a văzut apoi cartonaşul roşu pentru un fault din postura de ultim apărător. Echipa antrenată de Josep Guardiola i-a înghesuit pe englezi în propria lor jumătate în ultimul sfert de oră, dar nici Messi, nici Xavi şi nici nou-intratul Bojan nu au reuşit să desfacă „lacătul“ din faţa porţii lui Cech. În al doilea minut al prelungilor, după ce Eto’o a bâlbâit o minge pe partea stângă, Iniesta a şutat imparabil în stânga lui Cech, înscriind golul care a echivalat cu calificarea în finală. În minutul 90+4, Chelsea a mai solicitat un penalti pentru un henţ în careul Barcelonei, iar Ballack a fost la un pas să sară la gâtul arbitrului.

„Mă aşteptam la Chelsea să joace mai deschis“

Tehnicianul Barcelonei, Josep Guardiola, era fericit după partida de pe „Stamford Bridge“ şi a declarat că nu se aştepta la Chelsea să se apere atât de înverşunat. „Am încercat să câştigăm, să ţinem mult balonul. Nu am avut prea multe ocazii, mă aşteptam la Chelsea să joace mai deschis, dar nu am avut deloc spaţii. Am avut mare încredere în echipa mea, am luptat până la sfârşit. Chelsea şi-a creat ocazii pe contraatac, dar a jucat în general prudent. Oarecum îi înţeleg pe englezi că au procedat aşa, pentru că aveau în faţă adversari de temut, precum Messi. Am dat dovadă de curaj şi forţă. Sunt foarte bucuros pentru Andres Iniesta, este un mare jucător, reprezentativ pentru Barcelona. A fost foarte criticat în Spania pentru că nu marchează mult, dar cred că începând din seara asta lucrurile se vor schimba“, a declarat Guardiola, care a câştigat Liga Campionilor, ca jucător, în 1992, cu Barcelona.
Tehnicianul a vorbit şi despre finala cu Manchester: „United este campioana en-titre, o echipă incredibilă, cu un antrenor foarte experimentat. Cred că în meciul cu noi se vor apăra şi vor încerca să înscrie pe contraatac. Noi vom ataca, va fi un meci mare. Poate că merităm trofeul. Ne va fi însă greu, mai ales că ne vor lipsi Dani Alves şi Abidal, suspendaţi“.

Hiddink, supărat şi cu adrenalina la maximum

Olandezul Guus Hiddink, antrenorul lui Chelsea, a declarat că este dezamăgit de faptul că echipa sa a pierdut calificarea în finala Ligii Campionilor în prelungirile partidei cu Barcelona. „Sunt foarte dezamăgit şi tensionat. Trebuie să mă calmez şi să analizez ce s-a întâmplat. Am făcut un meci foarte bun, mai ales din punct de vedere tactic, dar trebuia să marcăm al doilea gol pentru a sta liniştiţi până la final. Am avut trei ocazii şi, dacă le concretizam, altfel aş fi vorbit acum. Au fost câteva greşeli de arbitraj la unele faze, dar trebuie să înţelegem că, dacă jucătorii şi antrenorii mai greşesc, uneori li se întâmplă şi arbitrilor. Aşa funcţionează acest joc. Ar fi fost frumos să ajungem pentru a doua oară consecutiv în finală. În vestiarul nostru toată lumea este dezamăgită pentru că nu am reuşit să ne ducem munca până la capăt şi înţeleg perfect ce sentimente îi încearcă pe jucătorii mei în aceste momente“, a declarat Hiddink, antrenor care va pleca de la Chelsea în luna iunie, pentru a se ocupa numai de naţionala Rusiei.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de g.b. - germania:
    ballack ? ....s-a "ferit" de minge la golul egalizator !!!
    2009-05-08, 10:17:36 (93.134.78.*)
  2. de un suporter:
    bai tovarasul autor al articolului? esti cumva fan Chelsea? altfel cum explici titlul pe care l-ai pus? si cine ma rog a impins Barcelona spre finala? daca esto p.rost stai acasa si nu mai scrie la ziar.
    2009-05-08, 16:21:46 (89.35.87.*)
  3. de betto:
    VISCA EL BARCA!!!BAI AUTOR DE ARTICOL TII C U CHELSEA CA SI ****I AIA DE LA PROTV TOTI COMENTATORI PWULI.ATI PARIAT MULT PE CHELSEA SAU CE NU VA CONVINE .DAC A JUCA SI AIA CEVA MAI ZICEAM .DAR SA VA UITATI SI VOI LA TOATE STATISTICI.BARCELONA S-A **** PE VOI :REAL ,CHELSEA SI VINE SI MANCHESTER.
    2009-05-08, 22:11:57 (193.226.38.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora