10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHeynckes o vrea pe Bayern în Liga Campionilor

Heynckes o vrea pe Bayern în Liga Campionilor

Jupp Heynckes, noul antrenor al campioanei en-titre a Germaniei, Bayern München, a dezvăluit că obiectivul său este să obţină cu formaţia bavareză unul dintre cele două locuri care îi va asigura în sezonul viitor un loc în grupele Ligii Campionilor.
„Obiectivul nostru este calificarea în grupe. Nu trebuie să ne gândim la titlul de campioană. Sper că experienţa mea va ajuta echipa, deoarece am mai trecut prin astfel de momente. Bayern înseamnă foarte mult pentru mine, sunt foarte încrezător. Este greu că avem următorul meci cu Borussia Monchengladbach, care nu este cea mai potrivită echipă în acest moment“, a spus Heynckes, care a pregătit pe Bayern între 1987 şi 1991, timp în care a câştigat două titluri de campion.
Tehnicianul de 63 de ani a antrenat ultima dată pe Borussia Monchengladbach, iar în sezonul 2006-2007 a avut 13 meciuri fără victorie. El l-a înlocuit pe Jurgen Klinsmann, care a fost demis din funcţie din cauza rezultatelor slabe.
Bayern ocupă locul al treilea în Bundesliga, cu trei puncte mai puţine decât lidera Wolfsburg, cu cinci etape înainte de finalul sezonului. Bavarezii sunt eliminaţi din Cupa Germaniei şi Liga Campionilor şi trebuie să obţină cel puţin locul secund pentru a se califica direct în grupele Ligii Campionilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS