3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportElevii lui Artimon vor să bage Clujul la apă

Elevii lui Artimon vor să bage Clujul la apă

Universitatea Cluj – CSM Vâlcea

Stadionul „Clujana“, sâmbătă, ora 11.00.

Echipe probabile:

„U“ Cluj: Costaş – Unguruşan, Cordoş, Soporan, Iuhas – Buş, Dolha, Văscan, Ţene – Sîntejudean, Băd. Antrenor: Marius Popescu.

CSM Vâlcea: Perianu – Pasăre, C. Dinu, Vişa, P.Goge – I. Popa, Săceanu, Sg. Popescu, R. Dobre – Stromajer, Câju. Antrenor: Alin Artimon.

Vor arbitra: D. Istrate – Cl. Tripa şi M. Toderici.

Neînvinşi în acest retur de campionat, fotbaliştii de la CSM Vâlcea joacă astăzi în faţa unei echipe aflate în mare foame de puncte, Universitatea Cluj Napoca. Elevii lui Artimon vin după un succes la limită contra severinenilor de la FC Drobeta, au ajuns pe locul secund al clasamentului în Seria a II-a şi îşi pot păstra poziţia sau chiar pot urca în fotoliul de lideri doar dacă pleacă victorioşi din Ardeal. Universitatea Cluj nu este într-o situaţie de invidiat, chiar dacă au remizat pe terenul Unirii Alba Iulia. Ardelenii au numai 27 de puncte, minus 4 la „adevăr" şi în cazul unui insucces pot ajunge pe una dintre poziţiile retrogradabile.

„Va fi un meci dificil. Să nu se uite că Universitatea a remizat la Alba Iulia în runda precedentă. În plus, ei au schimbat şi antrenorul, iar fotbaliştii clujeni au o ambiţie în plus. Au o echipă bună, dar noi jucăm la victorie. Nu ştiu exact cum arată baza sportivă de la Clujana. Eu sper să fie un teren bun", a spus tehnicianul vâlcenilor, care nu va face modificări în formula de start faţă de succesul din runda precedentă cu FC Drobeta. Singura surpriză ar putea fi titularizarea lui Gârlă în linia mediană. De partea cealaltă, Marius Popescu are probleme în apărare, acolo unde nu îi va putea folosi pe experimentaţii Raul Marincău şi Szilagyi Zsolt, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. În meciul din turul campionatului, vâlcenii au reuşit să se impună în faţa ardelenilor antrenaţi de Dorinel Munteanu, cu scorul de 2-1, golurile gazdelor fiind marcate de Facundo şi Enache Câju.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS