27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBeckham, onorat că l-a depăşit pe Bobby Moore

Beckham, onorat că l-a depăşit pe Bobby Moore

Mijlocaşul englez David Beckham (foto) a jucat în meciul amical contra Slovaciei, disputat sâmbătă contra Slovaciei şi a bifat 109 selecţii la echipa naţională, fiind în prezent pe locul doi în clasamentul selecţiilor, după Peter Shilton. El a reuşit să-l depăşească totuşi pe Bobby Moore, care avea 108 selecţii. „Este o ocazie specială pentru mine să ajung să-l depăşesc pe Bobby Moore la numărul de selecţii. Este o onoare şi sunt foarte mândru, dar cel mai important a fost că echipa a câştigat meciul. A fost o seară bună pentru mine, dar şi mai bună pentru echipă. Dedic această performanţă familiei mele, care m-a susţinut mai ales în momentele slabe ale carierei“, a afirmat David Beckham. El nu a reuşit să înscrie în meciul câştigat de Anglia cu 4-0, dar a dat o pasă decisivă la al doilea gol marcat de Rooney.
Căpitanul Angliei, John Terry, l-a lăudat pe Beckham pentru performanţa reuşită: „El mereu face diferenţa, aceasta este principala calitate pe care o aduce echipei. Este foarte determinat şi luptător şi sunt sigur că i-a dat de gândit selecţionerului“.
Beckham a recunoscut că ar fi preferat să fie titular în echipa pregătită de Fabio Capello, dar se mulţumeşte şi cu statutul de rezervă. „Cei de pe bancă sunt foarte importanţi. Am văzut asta în 1999, cu Teddy Sheringham şi Ole Gunnar Solskjaer. Toţi vor să fie titulari în naţională, dar mă bucur că îmi pot aduce contribuţia la rezultat“, a spus acesta, referitor la victoria lui Manchester United în faţa lui Bayern München, în finala Ligii Campionilor.
Naţionala Angliei ocupă primul loc în Grupa a 6-a din preliminariile CM 2010, cu 12 puncte după patru partide jucate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS