14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Obreja, perdant

Preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, a afirmat că apelul depus privind suspendarea sa a fost respins, deoarece nu a fost făcut în termenul legal de trei zile, iar acum cazul se va judeca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la
Lausanne. „Apelul mi-a fost respins pentru că nu l-am făcut în termen de trei zile. Acum am ajuns deja la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi aşteptăm să ne comunice data la care se va judeca memoriul nostru", a spus Obreja, care a fost suspendat pentru trei ani şi jumătate de Comisia de Disciplină a Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA), în urma scandalului iscat la Olimpiadă, iar în cazul în care decizia rămâne definitivă, acesta nu va mai avea voie să participe la nici o acţiune organizată de AIBA, indiferent de calitatea sau funcţia pe care o va avea. Revenind la boxerii români, aflaţi în postura de a-şi apăra centurile, Rudel Obreja a spus că meciul lui Adrian Diaconu, campionul mondial WBC la semigrea, cu italianul Silvio Branco stă sub semnul incertitudinii, iar viitoarea dispută a lui Lucian Bute speră să o vadă în România. „În meciul lui Adrian Diaconu, lucrurile sunt mai încurcate. Promotorul italian nu a respectat ce trebuia şi le-am mai băgat şi noi beţe în roate. S-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie acel meci pe 18 aprilie", a spus şeful FR de Box. „Încercăm să aducem, în iunie, meciul lui Bute în România. E destul de greu, Lucian mi-a spus asta, dar ar fi cam ultima şansă să-l vedem cu toţii cum boxează în România. După aceea vin meciul cu Andrade şi poate cel de unificare a centurilor, iar România e prea departe pentru a putea ţine astfel de partide. Suntem la concurenţă cu Quebec, iar municipalitatea este dispusă să plătească foarte mult pentru a-l avea pe Lucian acolo. Dar dacă noi – mai ales oamenii cu bani din România – înţelegem ce înseamnă pentru imaginea ţării un astfel de meci, atunci am putea să-l aducem aici. Este greu, dar e posibil", a spus Obreja.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS