Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Fane Crişan a depus memoriu la FRF

Sport - Lucian CAZAN
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Fostul antrenor al „satelitului" Universităţii Craiova, Fane Crişan, a depus ieri memoriu la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, cerând ca gruparea din Bănie să-i achite integral contractul valabil până în vara anului 2010, adică aproximativ 70.000 de dolari. După cum se ştie, Adrian Mititelu a decis la începutul acestui an să-l dea afară pe Fane Crişan de la „satelit", propunându-i un salariu de 1.500 de dolari pe lună până la găsirea altui loc de muncă. Antrenorul, care avea un salariu anual de 42.000 de dolari, nu a fost de acord, dar a încercat să se înţeleagă cu Mititelu pe cale amiabilă. Pentru că nu a avut cu cine să discute, Crişan a trimis o notificare clubului prin care îşi cerea drepturile, apoi, văzând că demersul său nu a avut nici un rezultat, a „pârât" Universitatea la FRF, cazul urmând să se judece săptămâna viitoare.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: