Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Severinenii, pe val

Sport - Ion JIANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

La Vânju Mare, gruparea din Turnu Severin a învins cu 3-1 pe Liberty Oradea, oltenii bifând astfel prima victorie din partea a doua a ediţiei de campionat. Desfăşurarea partidei a fost influenţată de un „adversar" neprevăzut, vântul puternic. Deşi au dominat jocul, prima repriză a fost una egală pe tabela de marcaj, elevii lui Eugen Neagoe jucând împotriva vântului. Gazdele au deschis scorul prin Păun, cu capul, (’38), dar imediat după gol oaspeţii au egalat: la un corner executat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns în careul aglomerat al gazdelor, iar Chişu a trimis în poartă (’43). La reluare, vântul le-a ajutat pe gazde, severinenii atacând continuu şi reuşind desprinderea prin două goluri marcate de Crişan şi Mitic. Crişan a transformat o lovitură de la 11 metri (’60), iar golul lui Mitic a fost unul frumos: la o centrare, balonul, cu ajutorul vântului, a lovit bara transversală, apoi, Mitic, cu capul, a trimis aproape de vinclu (’63).

Antrenorul Neagoe nu i-a putut folosi în acest meci pe Ignat, Curteanu, Bîrza, Enescu (accidentaţi), iar Moutinho a fost suspendat. FC Drobeta a început partida de la Vânju Mare cu: Pînzaru - Poenaru, Amzucu, Gheorghe, Trofin - Mitic, Gărgălie, Păun, Tobă - Aldea, Jenaru. Au mai intrat Crişan, Ene, Stoica.

După meci, antrenorul principal Eugen Neagoe a declarat: „Am câştigat, asta este esenţial. Meciul s-a desfăşurat în condiţii improprii: pe lângă terenul de joc denivelat a fost şi un vânt teribil. Aceste două elemente, terenul prost şi vântul puternic, au influenţat tot jocul, mai ales al elevilor mei. Rezultatul este bun, dar, repet, nu am putut să jucăm aşa cum ne-am fi dorit. Drobeta este o echipă care construieşte mult, dar sâmbătă nu am putut să evoluăm aşa cum ne-am propus. Jocul acesta, cu Liberty, l-am câştigat din ambiţie şi determinare".



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.3 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de dorian:
    Ce articol gresit. Crişan a transformat o lovitură de la 11 metri (’60), iar golul lui Mitic a fost unul frumos: la o centrare, balonul, cu ajutorul vântului, a lovit bara transversală, apoi, Mitic, cu capul, a trimis aproape de vinclu (’63). Dar unde erati nana, la bere. mitic a marcat in min 52, si a trimis cu capul pe jos, iar portarul a repins dincolo de linia portii, cat despre bara, nu stiu unde ati vazut-o voi.
    2009-03-16, 03:31:56 (82.137.40.*)
  2. de dady:
    Ziar de ****
    2009-03-16, 21:53:36 (79.113.96.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: