Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Antrenament la Timişoara

Sport - Ion JIANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Delegaţia Universităţii Craiova a plecat ieri-dimineaţă, cu avionul, spre Iaşi, cu o „escală“ la Timişoara, deoarece între Bănie şi capitala Moldovei nu există cursă directă. Ajunşi în oraşul de pe Bega, oltenii au efectuat ieri, începând cu ora 11.00, un antrenament pe unul dintre terenurile Timişoarei. Universitatea a plecat apoi cu o cursă de linie din Timişoara, ajungând ieri după-amiază la Iaşi, fiind cazaţi la hotelul Ramada. Craiovenii vor rămâne la Iaşi până mâine.
Finanţatorul oltenilor, Adrian Mititelu, nu a însoţit echipa în deplasarea cu avionul, dar este posibil să ajungă astăzi la meci. De altfel, el declarase zilele trecute că vrea să-i sprijine moral pe băieţi în această deplasare. „Cred că, dacă sunt alături de ei, în tribună, o să reuşesc să le insuflu puţin din puterea mea psihologică“, a spus finanţatorul Ştiinţei.
„Ştim că Universitatea are un lot omogen, are mulţi tineri de valoare, dar suntem conştienţi de posibilităţile noastre. Craiova e organizată foarte bine, are un antrenor italian care şi-a demonstrat calităţile în Liga I, deci va trebui să fim foarte atenţi (...) Noi am făcut o pregătire bună, băieţii au fost concentraţi şi s-au comportat excelent la antrenamente. Suntem mulţumiţi şi de achiziţii, aşteptăm mult de la fiecare dintre jucătorii noştri“, a spus despre meciul de astă-seară asistentul lui Bergodi, team managerul Renzo Rossi pentru www.craiovamaxima.ro.
Ieri după-amiază a ajuns la Federaţia Română de Fotbal cartea verde a fotbalistului brazilian Leandro da Silva. Mijlocaşul sosit de la formaţia cehă Banik Most ar putea debuta astăzi în tricoul Politehnicii Iaşi, în partida cu Universitatea Craiova.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora