3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNarcis Ciocîrlan: Ştiinţa este un adversar foarte dificil

Narcis Ciocîrlan: Ştiinţa este un adversar foarte dificil

Antrenorul secund al lui Poli Iaşi, fost jucător al Ştiinţei, a afirmat că echipa olteană de astăzi a crescut mult în valoare în ultimul timp, iar meciul de mâine din Copou, Iaşi vs. Craiova, este considerat deosebit de important pentru obiectivele celor două formaţii.
 
 – Aţi jucat la Craiova alături de simbolurile Ştiinţei, Oblemenco şi Deselnicu, mărturisindu-mi că debutul dumneavoastră în fotbal v-a marcat tocmai prin faptul că aţi evoluat alături de fotbaliştii „campioanei unei mari iubiri“…
 – Am mai spus-o, m-am simţit extraordinar la Craiova, am avut o şansă deosebită. Sunt originar din Satu Mare, iar primii paşi în fotbal i-am făcut la Metalul Aiud (în echipa de juniori, apoi în cea de seniori, în Divizia C). Pasul spre fotbalul mare l-am făcut însă la Craiova. Am debutat în prima ligă la Universitatea într-un meci din returul campionatului 1971/1972, cu Steaua. Nici acum nu am uitat momentul debutului. Era prima etapă a returului, derbi cu Steaua, la Craiova. După ce în tur am jucat numai în echipa de tineret rezerve a Ştiinţei, în acel meci cu Steaua am fost titularizat din primul minut.
 – A fost un debut cu dreptul?
 – Chiar din start, Tătaru a marcat, 0-1! Ce a urmat e greu de povestit în câteva cuvinte. E suficient să spun că se apropia finalul meciului, mai erau vreo şapte minute, şi Steaua conducea prin golul marcat în minutul trei. A urmat însă miracolul oltenesc: Oblemenco a egalat în minutul 83, apoi Deselnicu, în minutul 89, a marcat golul victoriei!

Oblemenco a renăscut precum pasărea phoenix

 – Aţi plecat de la Craiova din cauză de… Oblemenco! Ce s-a întâmplat, de fapt?
 – Golgheterul Ştinţei, Oblemenco, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a suferit două operaţii de ulcer în toamna anului 1972, a fost la un pas de moarte, iar oficialii clubului au apreciat că în retur nu se pot baza pe el şi au căutat alt atacant. Astfel, s-au orientat spre C. Pană, de la Sportul Studenţesc, iar cei de la clubul din Bucureşti m-au solicitat pe mine, la schimb cu Pană. Şi aşa, după un tur petrecut la Craiova (1972/1973), din retur am jucat pentru Sportul, iar de acolo am ajuns la Poli Iaşi, unde m-am consacrat (1974-1987). Am plecat, dar la Craiova s-a produs un miracol. Oblemenco a intrat în teren din primul meci al returului şi, spre surpriza şi stupefacţia multora, a renăscut precum pasărea phoenix, a uimit România fotbalistică. După două operaţii de ulcer, a făcut furori în acel retur, oltenii făcând KO pe Rapid (6-4) şi Steaua (6-2) la Bucureşti, cu Oblemenco în mare formă. Deşi a fost absent de pe teren în multe etape din turul acelui campionat şi a suferit acele operaţii dificile de ulcer, Oblemenco a devenit golgheterul României (şi) în 1972/1973! Ce om şi fotbalist a fost Oblemenco!
 – Cum sunt oltenii, aprigi la vorbă, aprigi şi pe teren?
 – Cam aşa, este o descriere foarte bună a lor!
 – Între cele două echipe care se întâlnesc vineri în Copou, Poli Iaşi şi Universitatea Craiova, sunt câteva asemănări: antrenori italieni, destui jucători străini, aceleaşi culori alb-albastre. Ce le va deosebi pe cele două formaţii în prima etapă din retur?
 – Prevăd un meci foarte dificil pentru noi. Universitatea a crescut foarte mult în ultimul timp, are ca obiectiv calificarea în cupele europene. Cu toate că echipa olteană are jucători tineri, aceştia s-au omogenizat, joacă de mult timp împreună, au valoare deja recunoscută. Universitatea a devenit un adversar dificil pentru toate formaţiile din campionat. Ce va fi vineri? Noi vrem să rămânem în Liga I, vrem să facem puncte în retur pentru acest obiectiv… Cel mai bun să câştige!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU