12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArtimon vrea lotul complet până luni

Artimon vrea lotul complet până luni

Tehnicianul Clubului Sportiv Municipal, Alin Artimon, este mulţumit de modul în care a decurs pregătirea echipei în această pauză competiţională. „Fotbaliştii au răspuns bine la efort, în condiţiile în care trec prin cea mai dificilă perioadă a anului, pregătirea de iarnă. Majoritatea nu au venit cu kilograme în plus din vacanţă şi au respectat programul pe care l-am stabilit după terminarea turului de campionat. Antrenamentele au fost intense. În ultimele două săptămâni numai de două ori am făcut un antrenament, de celelalte ori câte două“, a declarat Artimon.

Timişoreanul spune că nu a fost interesat de rezultate în primele două partide amicale jucate de CSM până acum, cu FC Caracal (scor 2-3) şi Gaz Metan Mediaş (scor 1-1). „Prima partidă am jucat-o la numai cinci zile de la reluarea pregătirilor. Era normal să nu facem un joc deosebit de bun. Totuşi, am fost mulţumit de ritmul susţinut în care s-a jucat. În cea de-a doua partidă veneam după patru zile de cantonament centralizat şi deja s-a văzut“, a adăugat tehnicianul vâlcenilor.

Alin Artimon spune că este mulţumit de venirea în Zăvoi a atacantului Liviu Mihai şi speră ca în următoarele zile să poată definitiva lotul cu care va ataca returul campionatului: „Să nu se înţeleagă greşit, eu sunt mulţumit de lotul pe care-l am, de atacanţii care erau la echipă înainte de venirea lui Liviu Mihai. Este bine, însă, să avem soluţii pe fiecare post pentru a nu păţi ca în ultima etapă a turului, la Târgovişte, când ne-au lipsit opt jucători şi abia am găsit soluţii pentru o echipă de start. Până luni, eu sper să am lotul complet pentru că deja vom lucra foarte mult tactic şi eventualii fotbalişti noi trebuie integraţi rapid în echipă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS