Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Gorjenii au câştigat iar duelul cu SCM-U

Sport - Daniela MITROI
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Fraţii americani Green, Edjuan (stânga) şi Germain, s-au reîntâlnit la Craiova, dar ca adversari

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

SCM-U - Energia 74-92

SCM-U: Branislav Tomic (5 puncte), Germain Green (16), Sydney Holmes (14), Tyrone Mitchell (16), Daniel Răducanu (4). Au mai jucat: Elvis Lepădat, Ionuţ Albu, Octavian Boian (2), Gabriel Andonie (8), Daniel Liculescu (3) şi Ştefan Vasile (6). Antrenori: Paul Nicolae şi Marius Toma.

Energia: Edjuan Green (14 puncte), Porter Troupe (19), Louis Darby (9), Josh Jackson (14), Bogdan Popescu (20). Au mai jucat: Paul Hafford (4), Adrian Voinescu (8), Daniel Ilie (4), Rareş Apostol, Constantin Amărghiloaiei, Miko Golubovic şi Radu Stroescu. Antrenori: Theo Evans şi Laurenţiu Răuţ.

Au arbitrat: M. Udrică, L. Antoche, V. Ciuciulete.

Germain Green, americanul sosit în probe în Bănie, a jucat împotriva fratelui său, Edjuan, care evoluează încă de la începutul campionatului pentru echipa gorjeană.

 

Baschetbaliştii de la Energia Rovinari au învins SCM-Universitatea Craiova, miercuri seară, scor 92-74, într-un meci amical desfăşurat în Sala Sporturilor din Bănie. Duelul celor două formaţii oltene din Divizia A a fost dominat de gorjeni, care au condus aproape pe tot parcursul jocului.

Echipa din Târgu Jiu, ocupanta locului patru în Divizia A, câştigase şi meciul din turul campionatului cu scorul de 89-72. În jocul de miercuri seară, la cele două formaţii au evoluat şi cei sosiţi în pauza competiţională. La SCM-U, românul Daniel Răducanu a jucat 29 de minute, a marcat patru puncte şi s-a mai remarcat prin trei recuperări în defensivă. Mult mai prezent în joc a fost americanul Germain Green, sosit în Bănie doar cu o zi înainte, în probe. Alături de conaţionalul său Mitchell, Green a fost cel mai bun marcator al craiovenilor, fiecare reuşind 16 puncte. Germain i-a convins pe antrenorii de la SCM-U că merită oprit în lot, iar ieri-dimineaţă acesta urma să fie legitimat la federaţie. „Pe DVD-urile pe care le-am urmărit cu Green, acesta evolua în zona patru, dar acum s-a văzut că are calităţi pentru zonele doi, trei. Pe lângă faptul că este român şi că avem mare nevoie de jucători autohtoni, pentru că regulamentul ne obligă, Răducanu a avut o comportare bună. Trebuie ţinut cont că actuala formulă de echipă, mai puţin Green, are doar trei antrenamente anul acesta“, a spus la finalul meciului Paul Nicolae, antrenorul principal al formaţiei craiovene. Interesant este că nou-venitul la SCM-U, Germain Green, a evoluat miercuri seară împotriva fratelui său, Edjuan, care joacă încă de la începutul campionatului pentru echipa gorjeană. La Energia, au putut fi văzuţi la lucru nou-veniţii Adrian Voinescu şi americanul Paul Hafford.

 

Tomic, eliminat pentru injurii

 

Dintre cei doi sârbi care au rămas în Bănie, în amicalul cu Energia a jucat doar Branislav Tomic. Cel mai bun marcator al craiovenilor nu a prins decât jumătate din meci, apoi a mers la vestiar în urma unei altercaţii cu unul dintre arbitri. Supărat pe deciziile lui Ciuciulete, Tomic l-a înjurat în sârbeşte şi a fost sancţionat imediat cu fault tehnic. Celălalt sârb din lot, Alexandar Lekic, a fost doar spectator, acuzând, conform antrenorilor, unele probleme la gât. „Leka“, aşa cum îl strigă colegii, este incert şi pentru partida din campionat de mâine, de la Sibiu, cu CSU Atlassib. Pe final de meci, antrenorul Paul Nicolae a rulat întregul lot, mai puţin pe Iulian Corneanu. Campionatul se reia mâine, cu etapa a 16-a, ambele formaţii oltene urmând să joace în deplasare, SCM-U cu CSU Atlassib Sibiu, iar Energia Rovinari, cu CSU Cuadripol Braşov.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: